Pentru individul rațional, reflexiv și moral, dezacordul dintre conjunctura istorică și rațiune naște dreptul la revoltă ca drept pozitiv. Individul care trăiește în conformitate cu maximele morale ale comunității sale și care respectă sistemul legal este obligat la supunere, dar nu față de orice sistem și oricum s-ar manifesta el, mai ales când acesta nu respectă principiul universalității. Însă, raționalitatea și reflexivitatea îl vor împiedica să acționeze, să-și exercite dreptul la revoltă în contradicție cu voința rezonabilă a comunității. Legea comunității se bazează pe principiul egalității și, ca atare, orice formă de revoltă care se manifestă în conformitate cu morala politică se va înscrie în acest principiu: mă revoltă ceea ce îl revoltă pe egalul meu, voi acționa sau voi tăcea pentru că interesul comunității dictează acest lucru, nu interesul meu de grup ori propriile pasiuni. Este acel punct x în care se întâlnesc libertatea și egalitatea, când cel care își dorește să acționeze în conformitate cu propria înțelegere a libertății, acceptă în mod rațional, deci liber, să acționeze împreună cu toți ceilalți: suntem liberi împreună.
Un sistem criticabil este un sistem irațional, care favorizează un individ sau un grup. Nimic nu stârnește revolta mai mult în rândurile comunității decât un sistem care nu respectă principiul egalității. Între revoltatul rațional și revoltatul irațional diferența apare în privința argumentației care se ridică la nivel de teză în cazul indivizilor raționali și coboară în insignifianță, în porniri și pasiuni simpliste, vulgare, negândite în cazul indivizilor iraționali.
În înțelegerea egalității apar nuanțe care-i descalifică, în viziunea anumitor grupuri mai puțin familiarizate cu filozofia politică, universalitatea. Egalitatea nu înseamnă dreptul oricui de a face orice sau de a obliga pe cineva să acționeze în felul pe care nu-l dorește. Este o lecție pe care copiii o primesc de mici, fără a cunoaște temeiul acestui comportament impus de către adulți și acceptat ca ceva ce face parte din bunul mers al micii lor comunități.
Dreptul la revoltă trece prin filtrul convingerilor și tradițiilor fiecăruia. În situația în care convingerile blurează rațiunea, protestul devine violent sentimental, iar cei ce-și exercită dreptul la protest folosesc emoția mai presus de rațiune și, ca atare, de interesul comunității.
Protestul, fie el rezonabil, fie nerezonabil, sunt forme de presiune care mizează pe o reacție. Când protestul nerezonabil este purtat cu mijloace injuste, putem vorbi despre revoluție; chiar dacă scopul ei este just- instaurarea unei dreptăți mai mari, a unei egalități mai largi ori a libertății mai extinse, mijloacele folosite pentru răsturnarea sistemului sunt injuste, ceea ce reprezintă tocmai negarea scopului. Din punct de vedere moral, etic sau cum doriți să-l numiți, nu putem atinge un scop just prin metode injuste; contaminarea dinspre injust spre just este inevitabilă, iar rezultatul nu va putea fi decât reprobabil. Revolta fundamentată rațional și legal este justă, pozitivă, revoluția se transformă în crimă. Oricine așteaptă ca o acțiune întreprinsă fără respectarea celor două condiții de raționalitate și legalitate să se încheie într-un mod pozitiv nu va ajunge la rezultatul scontat decât după multiple indignări, proteste, reacții întinse pe generații întregi, care destabilizează societatea civilă și fac imposibilă maturizarea acesteia.
Pozitivismul în filozofia politică presupune respingerea idealismului, acceptarea ideii că dreptul este separat de morală, acceptarea legalismului și studierea fenomenelor sociale prin metode științifice.
Este evidentă o sacrificare a autonomiei și reflexivității în favoarea acțiunii și raporturilor reale între oameni; pozitiviștii știu cum se comportă oamenii și sacrifică înțelegerea valorilor, considerând-o o falsă problemă a individului, grupului, comunității.
Pragmatismul în politică abordează societatea ca pe un organism în continuă evoluție, este flexibil și înclinat către compromis, ceea ce face ca moralitatea lui să fie discutabilă. Asemenea pozitivismului, va sacrifica valorile ca fiind rigide și va urmări doar rezultatul practic.
Ceea ce ignoră pozitivismul și pragmatismul este că valorile sunt cele care fondează conceptul de „fapt”. Iar acesta este, la rândul său, unul dintre cauzele revoltei, la fel de important ca încălcarea principiului egalității: contestarea valorilor, fie ele universale sau relative, materiale sau spirituale. Valorile sunt manifestări ale autonomiei, explică progresul, istoria unui individ sau comunități, explică orice fenomen și dau coerență discursului într-o lume dată; arhaice sau actuale, contrafăcute sau autentice, valorile sunt la fel de prețioase ca acțiunea umană care trebuie judecată în funcție de acestea. Carl Gustav Jung enumera printre valori educația, familia și religia; în sec. XXI, valorile sunt mult mai eterogene și sugestive, iar desconsiderarea lor stârnește reacții emoționale puternice. Omul revoltat va respinge orice încercare de limitare ori de clasificare a acestora, ceea ce este important pentru el trebuie să devină important pentru toată lumea, iar această impunere este o încălcare a principiilor libertății și egalității. Dar cine poate pretinde că omul revoltat este rațional și deloc emoțional?
