Odată dobândită independența financiară începând cu instaurarea capitalismului incipient în Evul Mediu, în psihicul uman s-au făcut simțite anxietatea și singurătatea. Deodată, omul s-a văzut responsabil pentru deciziile proprii, pentru eșec ori succes, nimeni nu îi mai spunea cum și ce să întreprindă, cum și ce să gândească. Era liber.
Comportamentul uman nu este întotdeauna rațional. Dacă Hobbes îl putea explica prin setea de putere, rațional, începând cu Freud ni s-a arătat că nu este tocmai așa. Observațiile psihanalitice și empirice pe subiecți umani speriați de izolare și insignifianță au arătat că aceștia au dezvoltat tendințe sadomasochiste morale ca mecanisme de a se debarasa de sentimentele de inferioritate ce îi paralizau într-o societate percepută ca ostilă, care nu îi aprecia și nu îi înțelegea. Ceea ce nu știu este că oamenii nu doar găsesc libertatea gata făcută, ci o pot produce în relațiile de putere, prin autocontrol și autodisciplină, un construct social care presupune o muncă asupra sinelui ca formă rafinată de putere (Foucault). Însă individul speriat încearcă să găsească pe cineva de care să-și lege speranțele, dorințele, viziunea asupra unei lumi pe care o simte ostilă. Și astfel, apariția liderului care îl unește cu alte mii, zeci de mii, milioane de oameni asemenea lui, devine salutară. Acest salvator va fi învestit cu puteri magice, fiind singurul pe care îl percepe ca pe cel care îi poate șterge suferința și îi poate reda demnitatea, pedepsindu-i în același timp pe cei care l-au făcut să se simtă nedemn.
Grupul se constituie, în opinia lui Eric Weil, întâi psihologic, din indivizi cu tendințe masochiste, care caută apoi un model cultural, pornind de la faptul că în noi există o tipologie care ne determină să formăm grupuri. Odată găsit (o ideologie, o mișcare, un curent de opinie, o sectă etc.), conflictul din interior se mută în exterior, cu o descărcare nevrotică determinată de o suferință de neîndurat. Emoția însă este atât de puternică, încât rațiunea este înlăturată din găsirea unei soluții strict imaginare. În final, nu se obține ceea ce se dorește pentru că linia de acțiune este lipsită de raționalitate și impulsivă.
Revin asupra tendințelor masochiste pentru detaliere și evitarea confuziilor. Acestea sunt de ordin moral și constau în dorința de a se supune aceluia care promite eliberarea de suferință și în dorința de a deveni parte a unui grup puternic, de a trăi gloria, măreția oriceva inovativ accesibil numai celor „aleși”. În sfârșit, deține un loc și pentru păstrarea lui este pregătit să renunțe la orice, la demnitate, libertate, mândrie, independență; acum știe cine este, izolarea s-a încheiat și primește forța de care era lipsit. Ceea ce nu știe este că va renunța la autoritatea interioară, la conștiința sa morală, în favoarea unei autorități exterioare.
Există mai multe manifestări ale fugii de povara libertății, printre care se enumeră pornirea de a distruge ceea ce nu putem înțelege și conformismul, dar abandonarea raționalității este de departe cea mai periculoasă. Individul se închide în mintea lui populată de fantasme, construită potrivit dorințelor lui egoiste și nimic nu-l poate face să se întoarcă la o realitate în care nu se regăsește, de care se teme și o detestă, încercând din răsputeri să o modifice în așa fel încât să semene cu scenariul propriu. Poate pentru că societatea nu îl „recrutează” potrivit calităților proprii, ci potrivit unui tipar pus la punct tot de oameni care nu pot avea toate aptitudinile, toate meritele, toate virtuțile; poate pentru că în comunicare ne-am pierdut factorul uman, flexibilitatea, în încercarea de a ordona și organiza perfect societatea. Iar de aici apare sentimentul nedreptății sociale, dintr-o competiție din care, neputând să o susțină, se retrage, o abandonează plin de resentimente la adresa grupului social care l-a respins și la adresa tuturor valorilor acestuia.
Orice individ așteaptă ceva; mintea noastră reacționează, printre altele, la recompense, iar această posibilitate a recompensei ne determină să fim buni cetățeni, buni membri ai comunității. Neuropsihologii au demonstrat, cu ajutorul RMI, că omul este altruist, acționează dezinteresat, pe baza altor criterii decât obținerea unui câștig constând într-o răsplată materială sau reciprocitate, după cum acționează și pentru obținerea unor avantaje la care se consideră îndreptățiți.
Lupta omului, respectiv a grupului resentimentar împotriva „celorlalte”, pe care le consideră deținătoare ale puterii în mod injust este istorică și de natură să crească eficacitatea socială, colaborarea pașnică, distribuția echitabilă. Orice alte deziderate ale omului resentimentar se înscriu într-un program dinamitard.
