Sunt tinerii din România dezinteresați de politică?
În cele din urmă, tinerii sunt cei care câștigă sau pierd. Viitorul este al lor, este pentru ei. Tinerii, mă refer la aceia pe al căror chip nu stau întipărite înverșunarea ori disperarea, nu sunt indiferenți, ci doar imuni la propagandă de orice fel, au încredere în ei și sunt optimiști. Ține de vârstă pierdea speranței, senzația că timpul fuge și nu mai ai când să schimbi ceea ce îți dorești să schimbi; ei au timp și nu sunt dispuși să se lase jefuiți de viitorul lor. Le pasă, dar altfel.
O clasă politică îmbătrânită nu are reflexul de a se întoarce către tineri și de a-i întreba ce își doresc, ci va considera întotdeauna că știe mai bine. Atitudinea rezervată a tinerilor este mai degrabă expectativa inocentă a finalității istoriei: dorința, nevoia ca libertatea să se întâlnească cu puterea într-un echilibru natural, abandonarea antagonismului egoist între individ și comunitate, între indivizi, între comunități, grupuri, societăți, state. Standardul evolutiv al lui Homo Sapiens este unul al debarasării de agresivitatea primară care îl îndemna să prăduiască, să cucerească teritorii și să-i supună pe cei slabi și înlocuirea acestei agresivități cu empatia și responsabilitatea. O nouă generație, un nou timp istoric, pregătit de cele din urmă. Locuri de muncă, demnitate, libertate și pace vs. pensii, îngrijiri medicale și confort. Scopurile generației tinere nu coincid cu preocupările, îngrijorările generației 50+ și este firesc să fie așa.
Cele două noțiuni – liberalismul și democrația sunt strâns legate, deși separate.
Liberalismul presupune autoritatea legii care recunoaște drepturile individuale în afara controlului guvernamental, iar democrația- dreptul universal al cetățenilor de a deține o parte a controlului politic. Așadar, liberalismul este perceput în mod corect de către tineri, la începuturile exercițiului democratic, mai mult o idee decât o practică, o idee care trebuie mai întâi înțeleasă, apropriată, înainte de acțiunea în sine, de punerea ei în practică cu acele nuanțe pe care ei le găsesc, între intuiție și ratiune, independent de viziunile celor vârstnici. Exercițiul liberalismului, exercițiul democratic reprezintă o chestiune de pregătire, de stagiu, anterior punerii în executare.
Adolescentul rebel al casei se transformă în jurul vârstei de douăzeci de ani, într-un sceptic care nu se regăsește într-o societate instabilă. Familiarizat cu tehnologia, tânărul cu un grad de educație mai înalt detectează cu acuratețe informația falsă ori superficială, sloganul și controversa virală, iar avalanșa acestor fake-uri și lipsa soluțiilor concrete la problemele părinților lui, pe care le detectează ca viitoare probleme ale sale, îl îndepărtează de angajamentul politic.
Întrebarea este ce se întâmplă cu tânărul al cărui acces la informația veridică, eficace este obturat de instruirea și îndrumarea insuficiente ori chiar inexistente? Poate fi decizia lui politică un pericol atât de mare încât devine preferabilă inactivitatea, neasumarea rolului politic? Sau decizia, opinia lui pot fi corectate numai prin implicare? Dificil și riscant. Iar aici trebuie să ne întoarcem către un sistem de învățământ care nu se axează pe argumentare logică și promovare gândirii critice, care nu încurajează libera exprimare, curiozitatea manifestă, dezbaterea, un sistem care formează viitori cetățeni lipsiți de inițiativă și opinii, influențabili, manipulabili, vulnerabili, și către o societate imatură politic, fragmentată și turbulentă, care nu poate avea multe pretenții de la tinerii ei, nu le poate cere susținere, reacție, intervenție într-o viață publică afectată de tare nerezolvate de generații.
