Ritualul devine o modalitate de a obține cu minim de efort prestigiul. Dacă la Platon, Aristotel și Homer, acesta presupunea un efort intens, fizic și spiritual, cu rol transformator, săvârșit cu iubire pentru trudă, apoi religia l-a transformat în exercițiu al credinței, al dezaprobării colective față de pasiunile lumești și al anticipării mântuirii, un mod pasiv de existență pe care ființele umane ale secolului XXI îl părăsesc tot mai mult în favoarea existenței stimulatoare. Dar la ritual nu renunță. De la ritualul igienei matinale la cel al ocupării funcției supreme în stat, de la intrarea în scenă a actorului până la reverența de final, de la cafeaua de dimineață la vacanța în Bali, faptele oamenilor descriu individul ca ceremonios, doritor să înalțe la rang de artă orice gest personal și oricât de mărunt. Nici liniștea nu este scutită de aflarea unui ritual, i se dă o formă, devine activă în viețile noastre care trebuie să devină spectaculoase, pentru că se impune să trăim bogat, strălucitor sau măcar să lăsăm această impresie celorlalți. Ori poate că fiecare încearcă să-și înfrumusețeze viața așa cum poate.
Oricare ar fi motivul, ritualul nou este unul despiritualizat sau despiritualizant, îl dublează pe cel vechi, cum Moș Crăciun îl „dublează” pe Isus, iar împodobirea bradului – mersul la slujba de Crăciun. Micul ritual, de casă, personal, este cel pe care îl conducem, căruia îi stabilim noi regulile, îl putem controla, în timp ce marele ritual ne este impus, altcineva îl conduce, iar noi acceptăm. Filosofii spun că omul nu poate doar să trăiască, trebuie să-și și conducă viața, iar ritualul personal devine o modalitate de a obține controlul asupra propriei vieți.
Însuși sistemul de valori, angajamentul moral, etica se împiedică în ritual, în obișnuință. Agnosticii și ateii, recunoscuți sau nu, se căsătoresc religios, își supun copiii ritualului botezului și țin post, temători în fața fragilității convingerilor lor: fără a deține un set de obișnuințe și reguli de tipul ritualului bisericesc, se simt expuși pericolului irelevanței gândului și deciziei lor de a nu urma tradiția, ca și cum asta i-ar exclude din societate. Femeia care urcă pe rețele un videoclip în care își expune ritualul de seară, încearcă să obțină vizibilitate prin atragerea atenției asupra unui obicei al ei pe care-l dorește generalizat și spiritualizat prin împrumutarea gesturilor ritualice ce vor ridica aplicarea cremei pe față la rangul artei și al educației. Două mii de ani separă aceste două acțiuni, atât de diferite ca încărcătură simbolică, dar atât de asemănătoare ca intenție: impunerea prezenței „actorului” ritualic și a unor noi obiecte de studiu, fie ele unele legate de mântuire sau de hidratarea pielii.
Ca și cum oamenii au obosit să repete aceleași ritualuri de sărbători, cele de așezare a mesei, colindat, mers la slujbă, împodobit casa și bradul și, ieșind din rutina vechiului, își doresc ceva nou, dar cu aceleași haine, pentru a-i da sens și greutate, altfel nu ar conta. Și fiecare om încearcă să fie important, iar gesturile lui să devină relevante. Iar dacă ceea ce contează trebuie să devină ritual, atunci fie, orice preocupare măruntă să dețină ritualul său, cu prețul pierderii înălțimii acestui cuvânt.
Toate acestea se întâmplă pentru că orice gest repetitiv devine automatism, cooperarea dintre cel care săvârșește gestul ritualic și cel supus ritualului cade inerțial în relația dintre manipulator și manipulat, în simpla viclenie orientată spre imagine sau marketing. Despiritualizarea, pierderea simbolului în straturile timpului sunt inevitabile, cum se antichizează suprafața mesei prin îndelungata folosință a mâinii. Dar ideea rămâne și se poartă mai departe, în alte generații, în alte forme.
Căutarea ritualului încearcă să umple un gol de sens ori să vindece o boală socială. Nu este neapărat un lucru rău, dar simularea continuă unei vieți cu iz de sărbătoare religioasă capătă ceva forțat, nenatural, de punere în scenă. Nu știu dacă luându-i omului credința trebuie să pui ceva în loc, dar sigur nu-l poți lipsi de divertisment, interpretare, paradă, ceremonie, de existența ca one man show, de aceea și au atât de mult succes rețelele de socializare, templul unde ne închinăm la altare politice și sociale, aducem mulțumiri și jertfe zeilor, ne purificăm sau îi excomunicăm pe infideli, pe trădători ori pe sceptici, tot ritualic.
