fbpx

Mă bucur să spun că am avut priviligeiul de a fi prieteni, nu doar colaboratori.

Prima carte de economie pe care am ținut-o în mână (un manual, de fapt) era semnată de Profesorul Mircea Coșea. Au trecut de atunci peste 30 de ani în care am continuat să-l citesc și în care a continuat, astfel, să-mi fie profesor. Între timp am avut bucuria să ne cunoaștem, să discutăm și să dezbatem vrute și nevrute, tot felul de teme interesante, ba chiar am reușit să construim împreună câteva proiecte mari, importante. Pactul pentru Fiscalitate, în cei 8 ani de existență, e doar unul dintre ele, dar poate cel mai relevant și ambițios, prin încercarea de a reașeza pe toată lumea la masa consensului, așa cum se întâmplase în 1995, la Snagov. Am avut plăcerea și bucuria să-l am invitat în sute de emisiuni, din 2012 și până de curând, la Antena3CNN, dar și la EM360.

Ce m-a frapat de fiecare dată, în tot acest răstimp, au fost prospețimea abordării, claritatea gândirii și acuratețea cu care Profesorul Coșea reușea să ajungă la sursa problemelor, la punctele cu adevărat nevralgice. Dincolo de o radiografie de moment a ceea ce se întâmplă azi, în lume și în România, Mircea Coșea înțelegea foarte bine DE CE se întâmplă toate acestea. Deslușea tipare relevante, anticipa modele și interpreta lucid contextul pentru că știa să vadă, dincolo de perdelele de fum, cauzele declanșatoare. Și fără constrângerile unei false diplomații, prin intermediul căreia trebuia să facă cuiva pe plac și fără temerea și rezervele că ar putea să supere. Fără mize ascunse. Calibra rapid soluțiile și explicațiile pe care le propunea, fără povara vreunei agende. E ceva foarte rar, dar e probabil privilegiul unei maturități, la final unei vieți lungi, frumoase, pline, în care povara favorurilor nu ami există. Sinceritatea și acuratețea care izvorâște natural din faptul că adevărul lucid, nu mai trebuie să fie pe palcul cuiva. E ceva ce trebuie să învățăm să practicăm și noi mai des. Îmi placea că e logic, dar totodată reflexiv fără să devină, însă, baroc.

Vorbea pe înțelesul unui guvernator de bancă, dar îl înțelegea și un simplu muncitor. Pentru că vedea, simțea, înțelegea – și pentru că era foarte sincer. Fără calcule și mize. Pentru că experiența și modestia l-au ajutat să fie într-o continuă învățare, schimbare și adaptare. Sunt motivele pentru care rămâne actual și tânăr. Deși lumea s-a schimbat.

Totuși, această lume în schimbare poate fi înțeleasă mai bine citind și cărțile profesrului Coșea. Ultimele publicate și lansate la Gaudeamus, în decembrie 2025, sunt acestea:

EDUCAȚIA ECONOMICĂ (Editura Fundaţiei „România de Mâine” )
JURNAL PE FRONTUL RĂZBOIULUI COMERCIAL (Editura Fundaţiei „România de Mâine” )
Cartea la care țin cel mai mult este însă aceasta:
Lumea se schimbă! România ce face? (Editura Creator / Libris)

Mircea Cosea, vorbește aici despre această carte, publicată împreună cu EM360, în 2019 ”Lumea se Schimbă – România ce face?”. Ascultați-l pe profesor în acest scurt video, vorbind despre acest volum… Veți înțelege repede de ce veți vrea să o citiți. Scrisă în 2018/2019, dar și mai actuală azi.

Mulțumim, Domnule Profesor!

Profesorul Mircea Coșea, la Income, în diverse apariții din 2025:

„Romania acum este… ca atunci cand vrei sa prinzi o pisica neagra intr-o camera fără geamuri… dar e si mai greu cand pisica nu e in cameră.”

„noi nu ne adaptam. noi incercăm să rezolvam problemele pe care le avem, ca urmare a unei structuri care nu mai funcționează cu niste metode in mare parte de natură monetaristă, care nu se mai adaptează. trebuie o reformă a structurii economiei, pe care România ar putea să o facă dacă ar exista nu atât gândire, pentru că gândire există în România, ci voința de a trece la altceva. de a renunța la această contabilitate bugetară, care până la urmă este o statistică care in spate nu are realitatea economică. o statistică a României, dar nu a românilor.”

„Economia este in primul rând psihologie. Economia nu e contabilitate. Economia este lucrul cu oamenii, oamenii poți să îi orientezi, poți să îi dezorientezi, poți să îi debusolezi, poți să le dai un avânt. Asta este arta guvernării.” „economia este ca medicina, stiința vieții fiecăruia dintre noi.”

„Să stiti ca nu sunt patetic. nu vorbesc ca sa sperii lumea. Eu cred ca aceasta perioadă în care criticăm de dimineața până seara ar trebui sa fie temperata. Lumea a devenit speriată când se uită la televizor. Lumea a devenit speriată când îl aude pe domnul premier ca spune că intrăm în incapacitate de plată. Nu intrăm! A spus foarte clar, România nu are acest pericol. Care e pericolul României? SĂ își piardă obiectivul în care a crezut.”

„ni s-a spus foarte clar: exista o problema extrem de grava pentru România: deficitul bugetar. dar nu e adevărat. deficitul nu reprezintă nici intr-un caz un lucru negativ. Doar utilizarea deficitului este negative, gresita. deficitul este un factor de creștere atunci când este utilizat pentru investiții.”

„acum vreo 15 ani, intr-o carte pe care am scris-o, am spus ca statul român e un stat capturat. capturat de grupuri de interese, de grupuri de influenta, de politruci, de servicii si asa mai departe. intre timp statul capturat s-a transformat în statul eșuat, pentru ca se intampla acum la noi sunt lucruri care arata ca statul nu funcționează, iar consecința este ca populația nu mai are niciun fel de incredere.”

„poate că de fapt problema in romania nu este economcă, ci este politică… economia a devenit atat de politizată, incât politica romaneasca nu mai e politica, ci o afacere, un business.”

Îi mulțumesc colegei și prietenei Bianca Voinea, cu care lucrez împreună la emisiunea INCOME, pentru materialul extraordinar pe care l-a lucrat, scris și pregătit și pe care îl puteți viziona la începutul articolului, cel din care sunt extrase și aceste citate lucide, ale Profesorului.

****   **** ****

Despre Mircea Coșea
(9 iunie 1942, Ploiești – 18 decembrie 2025, București)

Mircea Coșea a fost economist, profesor universitar și om politic român, una dintre vocile marcante ale economiei românești post-decembriste. Profesor doctor în economie, a avut o contribuție esențială la înțelegerea și gestionarea procesului de tranziție economică din România.

A absolvit studiile universitare în științe economice în anul 1965, iar din 1995 a devenit profesor universitar plin la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Economie Teoretică și Aplicată. A fost considerat unul dintre principalii teoreticieni ai tranziției economice românești, fiind implicat direct în procesul de reformă și privatizare în anii ’90. De-a lungul carierei academice, a publicat numeroase studii, manuale și articole de specialitate.

În plan guvernamental, Mircea Coșea a fost secretar de stat și ulterior ministru de stat, președinte al Consiliului pentru Reformă, în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, între 28 august 1993 și 11 decembrie 1996. A reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, într-o perioadă-cheie pentru stabilitatea economică a țării.

Activitatea sa politică a inclus două mandate de deputat în Parlamentul României, precum și un mandat de europarlamentar, devenind membru al Parlamentului European în anul 2007, din partea Partidului Național Liberal.

Mircea Coșea rămâne în memoria publică drept un analist economic lucid, un profesor exigent, dar generos și blând totodată, și un om care a pus ideile înaintea confortului și adevărul economic înaintea popularității.

Prof. Mircea Cosea, Academia de Stiinte Economice, sustine un discurs cu ocazia conferintei de lansare în dezbatere publica a „Pactului pentru Fiscalitate”, la Academia Româna, in Bucuresti, joi, 4 decembrie 2014. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau