Mariana Katzarova, raportoarea specială a Organizației Națiunilor Unite pentru situația drepturilor omului în Federația Rusă, a avertizat la Parlamentul European că Rusia nu este o țară sigură pentru rușii care se opun războiului, cer responsabilitate pentru crimele comise în Ucraina sau apără drepturile omului. Ea a spus că o decizie greșită de returnare nu este o simplă eroare administrativă, ci poate însemna tortură, închisoare, mobilizare forțată, dispariție sau moarte.
Pe scurt
-
Mariana Katzarova a spus că Federația Rusă, cu nivelul actual de represiune, nu este și nu va fi curând o țară sigură pentru opozanții războiului și apărătorii drepturilor omului.
-
Ea a avertizat că politicile de returnare, huburile de returnare și restricțiile de viză pot expune disidenți, jurnaliști, avocați, activiști LGBTQ, obiectori de conștiință și alte persoane vulnerabile la riscuri grave.
-
Katzarova a spus că peste 1.200 de persoane și organizații sunt etichetate în Rusia drept „agenți străini”, iar peste 350 de organizații au fost declarate „indezirabile”.
-
Svetlana Gannushkina a descris o Rusie în care societatea trăiește în frică, justiția este subordonată executivului, iar nivelul de trai se degradează în afara marilor centre urbane.
-
Gannushkina a spus că apărătorii drepturilor omului identifică peste 5.000 de dosare penale cu motivație politică și peste 4.000 de deținuți politici.
Intervenția Marianei Katzarova a mutat dezbaterea despre opoziția rusă din zona simbolică a solidarității în zona concretă a protecției juridice. Ea a cerut Uniunii Europene și statelor membre să trateze riscul pentru opozanții ruși ca pe o problemă reală de drepturi fundamentale, azil, vize, statut juridic și securitate personală.
Katzarova a spus că mecanismul represiv din Rusia nu a făcut pauză nici măcar o lună de la ultimul său raport către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Ea a menționat peste 1.200 de persoane și organizații declarate „agenți străini”, peste 350 de organizații scoase în afara legii ca „indezirabile” și desemnarea mișcării Memorial, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, drept organizație extremistă.
Raportoarea ONU a atras atenția că simpla cooperare cu mandatul său poate fi folosită de instanțele ruse ca indiciu de „extremism”. Ea a spus că organizații LGBT au fost interzise inclusiv pentru că au transmis rapoarte către mandatul său, iar lideri ai popoarelor indigene au fost închiși sau forțați să plece după ce au vorbit la Organizația Națiunilor Unite.
Katzarova a descris Rusia ca fiind al treilea cel mai mare stat-jailer al jurnaliștilor din lume. Ea a vorbit despre tortură documentată sistematic, despre folosirea psihiatriei ca instrument de pedeapsă politică și despre copii privați de libertate pe acuzații politice sau legate de terorism.
Un caz invocat de ea a fost cel al jurnalistei și apărătoarei drepturilor omului Maria Ponomarenko, închisă pentru că a spus adevărul despre atacul aerian rusesc asupra teatrului din Mariupol, unde erau adăpostiți civili. Katzarova a spus că Ponomarenko a supraviețuit mai multor tentative de sinucidere în detenție și se confruntă cu un nou dosar penal deschis în timp ce se află deja în închisoare.
Raportoarea a insistat și asupra situației avocaților. Ea a spus că trei dintre avocații lui Alexei Navalny execută pedepse cu ani de închisoare pentru că și-au reprezentat clientul. A menționat și avocați care continuă să apere prizonieri ucraineni de război și civili judecați în instanțe ruse, uneori în proceduri închise, cu riscul de a fi acuzați la rândul lor de trădare.
Pentru Katzarova, sprijinirea societății civile ruse nu trebuie să fie ocazională. Ea a cerut finanțare susținută și flexibilă, protecție pentru familiile deținuților și ale exilaților, recunoașterea apărătorilor drepturilor omului ca actori civici legitimi și măsuri reale împotriva represiunii transnaționale, de la supraveghere și notificări Interpol abuzive până la cereri de extrădare, otrăviri și asasinate pe teritoriul european.
Cea mai puternică parte a intervenției sale a vizat politica europeană de returnare. Katzarova a spus că pentru apărătorii drepturilor omului, activiștii anti-război, jurnaliștii independenți, avocații, obiectorii de conștiință, persoanele LGBT, apărătorii drepturilor indigene, victimele torturii din Caucazul de Nord sau femeile care fug de violență, o decizie greșită de returnare poate avea consecințe ireversibile.
„Federația Rusă, cu nivelul actual de represiune, în creștere, nu în scădere, nu este și nu va fi prea curând o țară sigură pentru niciun rus care se opune războiului, cere responsabilitate pentru crimele de război comise în Ucraina sau apără drepturile omului”, a spus Katzarova.
Ea a avertizat că niciun hub de returnare, mecanism de țară terță sigură sau acord de tranzit nu trebuie să expună oamenii la returnare directă sau în lanț către Rusia. În opinia ei, principiul nereturnării nu este opțional, iar eficiența administrativă nu poate înlocui evaluarea individuală a nevoii de protecție, accesul la asistență juridică, căile de atac efective și controlul independent.
Katzarova s-a declarat îngrijorată de noua reglementare europeană privind returnările, votată de Parlamentul European la 17 iunie, pentru că extinde detenția înainte de îndepărtare și permite statelor membre să creeze așa-numite huburi de returnare în țări terțe. Ea a spus că statele nu își pot externaliza pur și simplu obligațiile privind drepturile omului către alte țări.
În aceeași sesiune, Svetlana Gannushkina, fondatoarea și președinta Civic Assistance Committee, a oferit o imagine mai umană și mai directă a Rusiei de astăzi. Ea a spus că societatea rusă nu trebuie împărțită artificial între cei care au plecat și cei care au rămas, pentru că aceste comunități continuă să comunice și să împărtășească valori apropiate.
Gannushkina a descris prezentul ca o perioadă a absurdului și a pierderii logicii. Ea a spus că războiul împotriva Ucrainei a devenit mai lung decât ceea ce rușii numesc Marele Război Patriotic și a numit această situație o tragedie pentru poporul rus și pentru întreaga lume.
Activista a vorbit despre probleme economice tot mai mari, despre scăderea nivelului de trai și despre ruptura dintre Moscova și regiuni. Ea a povestit că o activistă din partidul Iabloko, după o deplasare în Karelia, a descris sate fără electricitate și fără apă curentă, în timp ce la întoarcerea în Moscova a avut impresia că oamenii trăiesc ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.
Pentru Gannushkina, una dintre cele mai grave degradări privește justiția. Ea a spus că puterea judiciară este practic inexistentă ca forță independentă și este suprimată de executiv. În multe cazuri, rezultatul unui proces poate fi anticipat, indiferent de ce se întâmplă în sala de judecată, pentru că judecătorul primește instrucțiuni și acționează în consecință.
Ea a dat exemple privind legi care, în opinia sa, contrazic chiar interesele instituționale ale Rusiei. A vorbit despre persoane private de cetățenia rusă dobândită, sub formula oficială a „suspendării”, și despre persoane rămase fără statut juridic. A menționat și testele de limbă pentru intrarea copiilor la școală, afirmând că doar 12% ar fi trecut aceste teste în ultimul an.
Imaginea societății ruse descrisă de Gannushkina este una a fricii. Oamenii se tem să protesteze pentru că văd cât de ușor poate fi distrusă viața unei familii printr-un dosar penal, o condamnare sau pierderea mijloacelor de trai. Frica există, a spus ea, și la vârful puterii, unde represiunea arată că sistemul înțelege că realitatea nu este atât de stabilă pe cât pretinde.
Gannushkina a spus că apărătorii drepturilor omului care studiază dosarele penale identifică aproximativ 5.000 de cazuri motivate politic și peste 4.000 de persoane considerate deținuți politici. Aceste cifre, prezentate în cadrul evenimentului de la Parlamentul European, arată dimensiunea represiunii interne pe care opoziția rusă și societatea civilă încearcă să o documenteze.
În final, Gannushkina a vorbit mai mult despre speranțe decât despre perspective. Ea a cerut solidaritate internațională, implicare în pregătirea unui acord de încetare a focului și cooperare în educație, pentru ca generațiile tinere să poată comunica dincolo de granițe. Mesajul său a fost că viitorul este comun și că lipsa de solidaritate poate lăsa generațiile următoare să moștenească o lume distrusă.
Cele două intervenții au arătat aceeași problemă din două unghiuri diferite. Katzarova a vorbit ca raportor ONU despre obligațiile Uniunii Europene și ale statelor membre față de rușii aflați în pericol. Gannushkina a vorbit ca activistă care cunoaște din interior o societate dominată de război, frică, sărăcie regională, justiție controlată și represiune politică.
Pentru Uniunea Europeană, concluzia practică este dificilă: nu toți cetățenii ruși pot fi tratați la fel în politicile de vize, azil sau returnare. Cei care se opun războiului, apără drepturile omului, documentează crime, refuză mobilizarea sau luptă împotriva propagandei pot fi exact oamenii pe care sistemul represiv de la Moscova încearcă să îi reducă la tăcere. În cazul lor, protecția europeană nu este doar umanitară, ci și o formă de apărare a securității democratice a Europei.