Fondul Social European Plus rămâne în urmă față de propriile ținte, iar incluziunea socială este domeniul cu cele mai slabe rezultate

Fondul Social European Plus, principalul instrument al UE pentru ocuparea forței de muncă, competențe și incluziune socială, rămâne în urma propriilor obiective la jumătatea perioadei 2021–2027, potrivit unei evaluări a Curții de Conturi Europene. Auditorii consideră că doar 7 dintre cei 20 de indicatori pentru care au fost stabilite ținte erau pe traiectoria necesară la sfârșitul lui 2024.

Cele mai mari probleme apar tocmai în domeniul destinat persoanelor vulnerabile. Curtea califică incluziunea socială drept zona cel mai puțin avansată a programului și contestă inclusiv evaluarea optimistă acordată de Comisie unui indicator care urmărește participarea persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială.

Fondul Social European Plus, ESF+, dispune de aproximativ 99,3 miliarde EUR pentru perioada 2021–2027 și finanțează programe naționale și regionale pentru ocuparea forței de muncă, educație, formare profesională, reducerea sărăciei și integrarea grupurilor vulnerabile. O mare parte a fondului este gestionată împreună de Comisie și statele membre.

Curtea a analizat datele de performanță prezentate în proiectul de buget pentru 2026, care reflectă în cazul ESF+ rezultatele efectiv raportate până la sfârșitul lui 2024. Auditorii au împărțit indicatorii în patru mari domenii: ocupare și mobilitatea forței de muncă, educație, incluziune socială și inovare socială.

Diferențele dintre aceste domenii sunt considerabile. Pentru ocupare și mobilitate, cei cinci indicatori analizați se aflau în categoria „progres moderat”. În educație, cei patru indicatori erau de asemenea clasificați la progres moderat. Domeniul ocupării și inovării sociale prezenta cea mai bună evoluție, cu toți cei cinci indicatori considerați pe traiectorie.

Incluziunea socială este excepția negativă.

Dintre cei 11 indicatori care urmăresc incluziunea, reducerea sărăciei și sănătatea, Curtea consideră că numai doi sunt pe traiectorie. Unul înregistrează progres moderat și trei necesită atenție. Pentru alți cinci, problema este și mai fundamentală: nu au fost stabilite valori-țintă care să permită o evaluare normală a performanței.

Această lipsă de ținte este una dintre criticile auditorilor. Fără un obiectiv numeric stabilit în prealabil, este dificil de spus dacă numărul persoanelor sprijinite, formate sau integrate reprezintă un rezultat suficient raportat la ceea ce programul trebuia să realizeze.

Raportul oferă și un exemplu concret al diferenței dintre Curte și Comisie.

Unul dintre indicatorii ESF+ urmărește numărul total de participanți la acțiuni pentru integrarea socială a persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune. Ținta raportată pentru perioada de programare este de 135,8 milioane de participanți. La 31 decembrie 2024, rezultatul efectiv era de aproximativ 3,42 milioane, ceea ce reprezenta circa 3% din țintă.

Comisia clasificase indicatorul drept „on track”.

Curtea consideră că această evaluare este prea optimistă. Auditorii observă că programul se afla deja în al patrulea an de implementare și că, în informațiile puse la dispoziție, nu apărea o rezervă de proiecte sau alte rezultate viitoare suficient de precise pentru a justifica aprecierea că indicatorul se îndreaptă către atingerea țintei.

Comisia explicase în documentele sale că implementarea ESF+ a câștigat viteză în 2024. Curtea spune însă că această formulare generală nu este suficientă pentru a demonstra că diferența dintre 3,42 milioane și 135,8 milioane de participanți va fi recuperată.

Disputa ilustrează o diferență mai largă de metodologie.

Curtea se concentrează în principal asupra rezultatelor validate și raportate. Comisia spune că, atunci când evaluează dacă un program este pe traiectorie, ia în calcul și alte informații: proiectele deja selectate sau în curs de implementare, execuția financiară și experiența din perioadele de programare precedente.

Din 196 de indicatori examinați de auditori pentru mai multe programe europene din cele două perioade bugetare analizate, evaluarea Curții a fost diferită de cea a Comisiei în aproximativ 19% dintre cazuri. În majoritatea acestor situații, Curtea a considerat că aprecierea Comisiei era prea optimistă.

Această diferență este importantă pentru că raportarea anuală este unul dintre principalele instrumente prin care Parlamentul European, Consiliul și publicul pot vedea dacă miliardele alocate programelor europene produc rezultatele pentru care au fost aprobate.

În cazul ESF+, problema nu este doar ritmul implementării. Auditorii critică și modul în care sunt construiți indicatorii.

Doar 13 dintre cei 25 de indicatori ESF+ aveau jaloane intermediare. În lipsa unor repere anuale, este mai dificil de stabilit dacă un program întârzie suficient de mult pentru a necesita schimbări înainte de finalul perioadei de finanțare.

Curtea observă și că sistemul ESF+ nu recomandă folosirea indicatorilor de impact pentru monitorizarea anuală. Argumentul este că impactul social pe termen lung este greu de măsurat rapid și că este dificil de demonstrat că o schimbare, de exemplu ieșirea unei persoane din sărăcie, este rezultatul direct al unei intervenții finanțate de UE.

Auditorii cred însă că absența aproape completă a indicatorilor de impact îngreunează evaluarea efectelor reale ale programelor. A număra participanți, cursuri sau servicii oferite arată ce activități au avut loc, dar nu este suficient pentru a demonstra ce s-a schimbat pe termen lung pentru beneficiari.

Comisia nu acceptă această critică. Executivul european consideră că monitorizarea curentă trebuie să se bazeze în primul rând pe indicatori de realizare și de rezultat, care pot fi legați direct de proiectele finanțate și măsurați într-un interval rezonabil.

În opinia Comisiei, efectele sociale mai ample trebuie analizate prin evaluări dedicate, care pot utiliza mai multe surse de date și metode precum analiza contrafactuală. Publicarea anuală a unor indicatori de impact ar putea sugera în mod eronat că orice schimbare socială observată este provocată direct de finanțarea europeană.

Această dezbatere nu înseamnă că 65% din Fondul Social European Plus a eșuat. Procentul de 35% se referă exclusiv la indicatorii cu ținte pe care Curtea îi consideră în prezent pe traiectorie. Nu măsoară procentul bugetului cheltuit, numărul proiectelor reușite sau proporția beneficiarilor care au obținut rezultate pozitive.

Raportul surprinde și o perioadă intermediară. Programele din actualul cadru financiar continuă până în 2027, iar unele investiții vor produce rezultate după încheierea activităților. Situația de la sfârșitul lui 2024 nu reprezintă rezultatul final al ESF+.

Semnalul auditorilor este însă că problemele trebuie identificate înainte de încheierea programului. Dacă indicatorii rămân în urmă până aproape de final, statele membre și Comisia au mai puțin timp pentru a schimba proiectele, a realoca fonduri sau a modifica modul în care intervențiile ajung la beneficiarii vulnerabili.

Pentru incluziunea socială, această diferență de timp este esențială. Programul finanțează măsuri destinate unor persoane care se confruntă cu sărăcie, excluziune, dizabilități sau alte obstacole în accesul la muncă și servicii. Curtea spune că tocmai această componentă este, pe baza indicatorilor disponibili, cea mai puțin avansată dintre cele patru domenii analizate ale ESF+.