Achizițiile publice generează o parte majoră din erorile constatate în cheltuielile UE pentru coeziune

Achizițiile publice rămân una dintre cele mai importante surse de eroare în cheltuirea fondurilor europene pentru coeziune, potrivit raportului anual al Curții de Conturi Europene pentru exercițiul financiar 2025. Auditorii estimează la 6,6% nivelul de eroare pentru rubrica bugetară „Coeziune, reziliență și valori”, iar nerespectarea regulilor de achiziții publice explică 2,8 puncte procentuale din această rată.

Cifra echivalează cu aproximativ 43% din eroarea estimată de Curte pentru această categorie de cheltuieli. Ea nu înseamnă că 43% dintre proiectele europene sau dintre contractele verificate au fost greșite și nu reprezintă o estimare a fraudei.

Curtea a verificat în 2025 un eșantion de 158 de tranzacții pentru această rubrică bugetară. Estimarea de 6,6% se situează mult peste pragul de materialitate de 2% utilizat de auditori pentru a stabili dacă erorile identificate sunt suficient de importante pentru concluziile lor asupra cheltuielilor.

Problemele de achiziții includ situații în care contractele nu au fost publicate corespunzător, documentația de atribuire a conținut condiții neconforme, elemente ale contractului au fost modificate neregulamentar după atribuire sau selecția și evaluarea ofertanților nu au respectat regulile aplicabile.

În proiectele finanțate prin politica de coeziune, aceste proceduri sunt importante deoarece o mare parte din bani ajung în investiții realizate prin contracte publice: infrastructură, lucrări, echipamente, servicii sau proiecte administrate de autorități locale și regionale. O abatere de la regulile de concurență și transparență poate face ca o parte din cheltuială să devină neeligibilă pentru finanțare europeană.

Achizițiile nu sunt însă singura problemă identificată. În calculul ratei de eroare de 6,6%, Curtea atribuie 1,5 puncte procentuale costurilor neeligibile, 1,2 puncte proiectelor neeligibile și 1,1 puncte situațiilor în care lipseau documente justificative esențiale.

Raportul trebuie interpretat cu o precauție importantă. Rata de eroare nu reprezintă bani pierduți definitiv din bugetul UE și nu este echivalentă cu frauda. O eroare poate rezulta din nerespectarea unei reguli administrative, a unei condiții de eligibilitate sau a unei proceduri de achiziție chiar dacă bunul, lucrarea sau serviciul finanțat există.

Frauda presupune intenția deliberată de a obține un avantaj prin înșelăciune și este tratată separat. Curtea poate transmite cazurile suspecte către Oficiul European de Luptă Antifraudă sau Parchetul European, dar rata generală de eroare nu poate fi transformată într-o rată a fraudei.

Comisia Europeană contestă însă posibilitatea de a interpreta cifra de 6,6% fără a ține cont de particularitățile anului 2025. Executivul european spune că volumul cheltuielilor de coeziune auditate a fost considerabil mai mic decât în anii anteriori.

Unul dintre motive este închiderea programelor din perioada 2014–2020. Peste 80% dintre programe au utilizat flexibilitatea oferită prin regulamentul STEP pentru a amâna o parte a procesului de închidere până în februarie 2026. În paralel, plățile din programele 2021–2027 nu ajunseseră încă la un ritm normal în toate statele.

Această situație a făcut ca populația din care Curtea și-a extras eșantionul să fie neobișnuită. Comisia subliniază în special concentrarea tranzacțiilor auditate în Cehia, Germania și Regatul Unit și avertizează că rezultatele nu trebuie citite ca o imagine uniformă a tuturor statelor membre.

Curtea însăși nu publică rate de eroare pentru fiecare țară. Eșantionul său este construit pentru a formula o concluzie asupra cheltuielilor UE, nu pentru a crea un clasament al statelor membre. Faptul că o țară apare mai des în eșantion într-un anumit an nu înseamnă că are automat o rată de eroare mai mare la nivel național.

Există și o schimbare metodologică relevantă. Pentru raportul din 2025, Curtea a început să cuantifice erorile de achiziții utilizând grila de corecții folosită de Comisie și de statele membre în gestiunea partajată. Aplicarea acestei metodologii a redus cu aproximativ 1,6 puncte procentuale impactul achizițiilor asupra ratei estimate pentru „Coeziune, reziliență și valori”, comparativ cu metoda pe care Curtea o utiliza anterior.

Comisia a salutat această aliniere, argumentând că permite o evaluare mai apropiată de modul în care neregulile sunt tratate efectiv în gestionarea fondurilor. Diferențele dintre cele două instituții nu dispar însă. Comisia estimează la rândul său că riscul la momentul plății pentru politica de coeziune rămâne peste pragul de 2%, dar la un nivel mai redus decât cel calculat de Curte.

Cele două estimări nu sunt direct comparabile. Curtea testează un eșantion independent de tranzacții și estimează eroarea pe baza rezultatelor sale, în timp ce Comisia utilizează datele din sistemele de control ale programelor, auditurile naționale și propriile verificări și urmărește inclusiv corecțiile care pot fi aplicate ulterior.

Pentru autoritățile care gestionează fonduri europene, mesajul raportului este mai concret decât disputa metodologică. Achizițiile continuă să producă o parte importantă din neregulile cu impact financiar, chiar după ani de digitalizare, ghiduri europene și sisteme naționale de control.

Problema devine cu atât mai importantă cu cât implementarea programelor 2021–2027 trebuie să accelereze în următorii ani. Creșterea volumului de contracte și lucrări într-o perioadă mai scurtă poate pune presiune suplimentară asupra autorităților contractante și asupra organismelor care verifică proiectele înainte ca cheltuielile să fie declarate Comisiei.

Raportul pentru 2025 arată astfel că viteza de absorbție și calitatea cheltuirii fondurilor nu pot fi tratate separat. Statele membre trebuie să crească ritmul investițiilor europene, dar fiecare accelerare a contractării trebuie însoțită de controale suficient de solide pentru ca banii declarați la Bruxelles să respecte regulile de eligibilitate, concurență și transparență.