SUA sancționează Curtea Penală Internațională ca instituție, iar lideri ai Parlamentului European cer protecție juridică din partea UE

Statele Unite au extins la 9 octombrie sancțiunile asupra Curții Penale Internaționale și au desemnat CPI însăși ca entitate sancționată, transformând o confruntare care vizase până acum în principal persoane din conducerea și aparatul judiciar al Curții într-o măsură care poate afecta relațiile financiare și comerciale ale instituției. Curtea spune că desemnarea urmărește perturbarea activității sale și cere celor 125 de state părți la Statutul de la Roma să îi asigure mijloacele necesare pentru a continua să funcționeze. 2EU_dosar_redactare_2026-10-12

Măsura nu echivalează însă cu oprirea imediată a tuturor operațiunilor CPI. În paralel cu desemnarea instituției, Office of Foreign Assets Control, OFAC, din cadrul Trezoreriei SUA, a emis patru licențe generale care autorizează anumite tranzacții și servicii. Combinația dintre sancțiune și aceste excepții este esențială pentru a înțelege efectul real al deciziei americane: Curtea intră sub regimul de blocare, dar unele funcții necesare continuității sale pot fi menținute.

Cadrul juridic american provine din Ordinul executiv 14203, emis în februarie 2025. Acesta permite blocarea bunurilor și intereselor patrimoniale aflate în Statele Unite sau în posesia ori controlul persoanelor americane pentru actorii desemnați în baza ordinului și permite sancționarea anumitor forme de sprijin pentru activitățile vizate. Administrația americană justifică măsurile prin opoziția sa față de acțiunile CPI care privesc persoane americane și israeliene, poziție politică și juridică a executivului SUA care nu reprezintă o hotărâre a unei instanțe internaționale asupra competenței Curții.

Desemnarea instituțională schimbă însă amploarea problemei. Atunci când o persoană este sancționată, băncile, furnizorii și alte companii își pot limita relațiile cu aceasta. Când instituția însăși este inclusă pe lista de sancțiuni, același calcul de risc poate apărea în jurul contractelor, plăților, serviciilor digitale, asigurărilor, furnizorilor și altor activități necesare funcționării unei organizații internaționale.

OFAC a încercat să delimiteze o parte dintre aceste efecte prin licențele emise odată cu sancțiunile. General License 13 autorizează operațiunile necesare menținerii sau închiderii activităților, contractelor și acordurilor care implică CPI până la 7 aprilie 2027, la ora 00:01, ora de vară a Coastei de Est a SUA. Documentul menționează explicit contribuțiile statelor părți, plata salariilor și a asigurărilor medicale, chiria, utilitățile și alte bunuri și servicii curente. Autorizația nu se extinde automat asupra tranzacțiilor care implică alte persoane sancționate. 2EU_dosar_redactare_2026-10-12

Alte trei licențe răspund unor probleme mai specifice. General License 14 autorizează în anumite condiții servicii de telecomunicații, comunicații online și software utilizat de întreprinderi, inclusiv servicii furnizate prin cloud. General License 15 permite procesarea anumitor plăți de pensii, cu condiții speciale atunci când beneficiarul este o persoană blocată, iar General License 16 permite operațiuni necesare continuării detenției persoanelor enumerate de OFAC, inclusiv cele legate de sănătate, siguranță și funcționarea facilităților. Licența privind detenția nu reprezintă o autorizație generală pentru toate activitățile judiciare ale Curții. 2EU_dosar_redactare_2026-10-12

Structura acestor excepții arată de ce efectele sancțiunilor nu pot fi descrise prin formule absolute precum blocarea tuturor conturilor sau interzicerea tuturor plăților. O tranzacție poate fi permisă de o licență și totuși să întâmpine dificultăți practice dacă o bancă, un furnizor sau o companie consideră relația prea riscantă din punct de vedere juridic sau reputațional. Existența unei autorizații OFAC nu obligă fiecare companie privată să păstreze o relație comercială cu CPI.

Această diferență este importantă mai ales pentru Fondul în beneficiul victimelor, creat în cadrul sistemului Statutului de la Roma. Fondul a avertizat că sancțiunile pot perturba canalele financiare, serviciile și parteneriatele necesare activităților sale, care includ reparații și programe de recuperare fizică, sprijin psihosocial și socio-economic, educație, reconstrucție comunitară și alte forme de asistență pentru victimele crimelor aflate în competența Curții.

Deocamdată, avertismentul descrie un risc operațional, nu o întrerupere deja cuantificată. Documentele analizate nu identifică plăți concrete refuzate după 9 octombrie, programe suspendate sau un număr de beneficiari care ar fi pierdut deja accesul la servicii. Pentru o evaluare a efectului real al sancțiunilor va fi necesar să se distingă între relațiile comerciale care pot continua sub licențele americane și cele pe care băncile sau furnizorii aleg totuși să le limiteze.

Reacția europeană s-a concentrat tocmai pe riscul ca efectele sancțiunilor americane să ajungă la operatori aflați în UE. David McAllister, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Mounir Satouri, președintele Subcomisiei pentru drepturile omului, Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț internațional, Ilhan Kyuchyuk, președintele Comisiei pentru afaceri juridice, și Brando Benifei, președintele Delegației pentru relațiile cu Statele Unite, au cerut Comisiei Europene să utilizeze Regulamentul european de blocare. Declarația aparține celor cinci președinți și nu reprezintă o rezoluție adoptată de plenul Parlamentului European. 2EU_dosar_redactare_2026-10-12

Regulamentul 2271/96 a fost creat pentru a proteja operatorii europeni împotriva efectelor extrateritoriale ale anumitor sancțiuni ale unor state terțe. În situațiile acoperite de regulament, acesta poate limita posibilitatea companiilor europene de a se conforma unor cerințe străine, poate împiedica recunoașterea în UE a anumitor decizii rezultate din acele măsuri și poate oferi posibilitatea recuperării unor prejudicii.

Aplicarea sa nu este însă automată pentru orice sancțiune americană. Pagina Comisiei care explică în prezent mecanismul arată că anexa sa acoperă măsuri americane privind Cuba și Iran. În documentarea disponibilă pentru sancțiunile din 9 octombrie nu a fost identificat un act prin care UE să fi inclus sancțiunile CPI în această anexă. Cererea parlamentarilor reprezintă astfel o solicitare adresată Comisiei pentru o măsură suplimentară, nu dovada că protecția europeană a fost deja activată. 2EU_dosar_redactare_2026-10-12

Disputa dintre Washington și Curte include și problema competenței CPI. Curtea Penală Internațională este o instituție creată prin tratat și funcționează complementar instanțelor naționale, având competență pentru genocid, crime împotriva umanității, crime de război și, în condițiile prevăzute de Statutul de la Roma, crima de agresiune. Competența sa nu depinde exclusiv de cetățenia persoanei investigate, deoarece Statutul prevede și criterii teritoriale și posibilitatea sesizării de către Consiliul de Securitate al ONU.

Această arhitectură juridică explică de ce faptul că un stat nu este parte la Statutul de la Roma nu exclude, prin el însuși, orice situație în care cetățenii săi pot intra în sfera unei anchete a CPI. În același timp, Statele Unite contestă anumite aplicări ale competenței Curții, iar ordinul executiv american prezintă sancțiunile ca răspuns la ceea ce administrația consideră acțiuni nelegitime împotriva unor persoane americane și israeliene. Cele două poziții trebuie separate de dezbaterea asupra efectului practic al sancțiunilor asupra funcționării instituției.

Președinta CPI, Tomoko Akane, spune că instituția va continua să își exercite mandatul și a cerut statelor părți să ia măsuri concrete pentru ca activitatea să poată continua. Biroul Adunării Statelor Părți a cerut separat revocarea imediată a sancțiunilor și a reafirmat sprijinul pentru independența Curții, dar această declarație aparține organului de conducere al Adunării și nu trebuie prezentată drept un nou vot al tuturor celor 125 de state părți.

Pentru UE, întrebarea care rămâne deschisă este dacă sprijinul politic pentru CPI va fi transformat într-o protecție juridică suplimentară pentru băncile, companiile și organizațiile europene care lucrează cu Curtea. În septembrie, Comisia discutase deja cu statele membre modalități de protejare a CPI, menținând diplomația drept prima opțiune. Desemnarea Curții ca instituție și noile licențe OFAC schimbă însă situația concretă asupra căreia acea discuție trebuie acum purtată.