Execuțiile documentate au crescut cu 78% în 2025, deși 114 state au abolit pedeapsa cu moartea

Numărul execuțiilor documentate la nivel mondial a crescut cu aproximativ 78% în 2025 față de anul precedent, chiar dacă tendința legislativă globală continuă în direcția abolirii pedepsei capitale. Cel puțin 2.707 persoane au fost executate în 17 țări, comparativ cu 1.518 în 2024, potrivit datelor Amnesty International reluate de instituțiile europene cu ocazia Zilei europene și mondiale împotriva pedepsei cu moartea din 10 octombrie.

Totalul nu reprezintă însă toate execuțiile care au avut loc în lume. China, despre care organizațiile pentru drepturile omului consideră că execută un număr foarte mare de persoane, nu este inclusă în cifra de 2.707 deoarece informațiile sunt secretizate și nu permit stabilirea unui bilanț verificabil. Creșterea de 78% trebuie astfel citită ca evoluție a execuțiilor documentate, nu ca măsurătoare completă a tuturor execuțiilor globale.

Cea mai mare parte a creșterii provine dintr-un număr restrâns de țări. Amnesty International a înregistrat 2.159 de execuții în Iran și 356 în Arabia Saudită în 2025. Împreună, cele două state reprezintă cea mai mare parte a totalului documentat, ceea ce explică aparentul paradox dintre răspândirea abolirii și creșterea numărului de persoane executate.

Numărul statelor care folosesc pedeapsa capitală și numărul persoanelor executate măsoară realități diferite. Un număr tot mai mare de țări poate elimina pedeapsa din legislație, în timp ce câteva state care o păstrează o aplică mai intens. Prin urmare, creșterea numărului de execuții nu înseamnă că pedeapsa capitală se extinde geografic în aceeași măsură.

Această distincție este importantă și pentru înțelegerea cifrei de 114 state aboliționiste invocată în octombrie de Mounir Satouri, președintele Subcomisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European. Cifra privește țările care au eliminat pedeapsa cu moartea pentru toate infracțiunile, nu statele care pur și simplu nu au mai efectuat execuții de mai mulți ani.

Libanul oferă un exemplu clar al diferenței dintre moratoriu și abolire. Țara nu mai efectuase execuții din 2004, ceea ce însemna existența unui moratoriu de facto, dar pedeapsa capitală rămânea prevăzută în legislație. În august 2026, autoritățile libaneze au adoptat abolirea pentru toate infracțiunile, inclusiv cu efect asupra condamnărilor existente, trecând astfel de la neaplicarea practică la eliminarea juridică a pedepsei.

Acesta este și motivul pentru care statisticile publicate în momente diferite pot indica 113 sau 114 state aboliționiste fără să fie neapărat contradictorii. Datele Amnesty din mai reflectau situația de la acel moment, iar declarațiile europene din octombrie includ între timp abolirea adoptată în Liban.

La 10 octombrie, Satouri a reafirmat opoziția Parlamentului European față de pedeapsa capitală în toate circumstanțele și a atras atenția asupra faptului că nivelul execuțiilor documentate în 2025 a fost cel mai ridicat din 1981. El a avertizat în special asupra folosirii pedepsei capitale pentru infracțiuni legate de droguri și împotriva unor persoane urmărite pentru activitatea politică sau civică.

Problema infracțiunilor legate de droguri are și o dimensiune juridică internațională. Articolul 6 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice permite, pentru statele care nu au abolit pedeapsa capitală, aplicarea acesteia numai pentru „cele mai grave infracțiuni”. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului interpretează această formulare ca referindu-se la infracțiuni de o gravitate extremă care implică uciderea intenționată.

În această interpretare, infracțiunile legate de droguri care nu implică o ucidere intenționată nu îndeplinesc criteriul „celor mai grave infracțiuni”. Aceasta nu înseamnă că ONU a adoptat în 2026 o nouă interdicție globală. Standardul provine din interpretarea Pactului formulată anterior de Comitet și stabilește limite pentru statele care continuă să prevadă pedeapsa capitală.

UE și Consiliul Europei au reiterat în declarația comună pentru 10 octombrie că obiectivul lor rămâne abolirea universală. Pentru statele care continuă să efectueze execuții, cele două organizații cer introducerea imediată a unui moratoriu, comutarea sentințelor capitale și trecerea graduală către eliminarea pedepsei din legislație.

Moratoriul este o etapă diferită de abolire. Un guvern poate opri execuțiile fără să elimine pedeapsa capitală din codul penal, iar o schimbare politică ulterioară poate permite reluarea lor. Abolirea legislativă elimină această bază juridică și oferă o protecție mai stabilă persoanelor condamnate.

Datele pentru 2025 mai arată de ce evaluarea tendinței globale nu poate fi redusă la un singur indicator. Numărul statelor cunoscute că au efectuat execuții a rămas mic raportat la numărul statelor aboliționiste, dar utilizarea pedepsei a devenit foarte intensă în unele dintre țările care o păstrează.

China reprezintă cea mai mare limită a statisticilor globale. Autoritățile nu publică date care să permită verificarea independentă a numărului de execuții, iar Amnesty nu introduce estimări neverificabile în totalul său global. Din acest motiv, formula corectă este „cel puțin 2.707 execuții documentate”, nu „2.707 execuții în lume”.

Situația Iranului este diferită, deoarece există date suficiente pentru documentarea unui număr mare de execuții, chiar dacă nici aici statisticile nu trebuie confundate automat cu un registru oficial complet. 2EU a relatat separat la 8 octombrie despre condamnările la moarte ale lui Taraneh Rahimi și Leila Abolhasani. Noul bilanț privește însă tendința globală și nu transformă acele cazuri individuale în explicația statisticii generale.

Creșterea cu 78% din 2025 nu descrie nici evoluția din 2026. Mounir Satouri a avertizat că tendința continuă într-un ritm alarmant, dar un bilanț anual comparabil pentru 2026 nu există încă. O comparație statistică între cei doi ani va putea fi făcută numai după încheierea perioadei și publicarea unor date construite prin aceeași metodologie.

Imaginea globală este astfel una în două direcții. Abolirea continuă să se extindă juridic, iar Libanul este cel mai recent exemplu menționat de instituțiile europene. În același timp, un grup restrâns de state utilizează pedeapsa capitală suficient de intens pentru a împinge numărul execuțiilor documentate la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.