Mobilitatea mută personalul medical între state, dar nu rezolvă deficitul UE. România rămâne una dintre principalele țări de origine

Libera circulație a lucrătorilor redistribuie competențe în interiorul Uniunii Europene, dar nu poate crea personal medical acolo unde medicii și asistenții lipsesc simultan din mai multe state, arată un studiu publicat pentru Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European. România apare printre cele mai importante țări de origine ale lucrătorilor mobili și rămâne un caz relevant pentru sănătate, deoarece un număr mare de profesioniști formați în sistemul românesc lucrează în alte țări.

Studiul pentru Parlament tratează mobilitatea intra-UE ca pe un mecanism care poate conecta surplusul unei ocupații dintr-un stat cu deficitul aceleiași ocupații din alt stat. Analiza constată că pentru majoritatea profesiilor declarate deficitare într-o parte a Uniunii există încă regiuni sau state unde competența respectivă este disponibilă. Sănătatea se distinge deoarece cererea de medici, asistenți și alte categorii de personal este ridicată într-o mare parte a Europei, astfel încât recrutarea dintr-un alt stat poate rezolva postul vacant al angajatorului fără să crească numărul total de profesioniști disponibili în Uniune.

România ilustrează efectul redistributiv al acestei mobilități. Studiul estimează că aproximativ 28% dintre medicii formați în România și 24% dintre asistenții formați în țară lucrează în străinătate. Procentele descriu stocul de profesioniști formați în România care activează în alte sisteme și nu înseamnă că aceeași proporție pleacă în fiecare an sau că un sfert dintre angajații actuali ai sistemului medical românesc părăsesc anual țara.

Datele OMS oferă o altă modalitate de a privi dimensiunea fenomenului. Pentru 2021, organizația identifica peste 22.000 de medici formați în România care lucrau în alte state OECD și peste 23.000 de asistenți formați în România aflați în alte țări. Franța și Germania se numărau printre destinațiile importante pentru medici, iar alte state vest-europene atrăgeau volume mari de asistenți.

Un stoc mare de profesioniști aflați în străinătate poate continua să existe chiar dacă plecările noi scad. OMS arată că numărul medicilor care au emigrat anual din România a coborât de la aproximativ 1.500 în 2012 la 461 în 2021 și leagă o parte a acestei evoluții de creșterea salariilor, modificarea condițiilor de formare și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Din acest motiv, cifrele privind profesioniștii români aflați peste hotare nu pot fi folosite singure pentru a descrie tendința curentă a migrației.

Problema de retenție continuă însă să fie puternic teritorială. Un stat poate avea un număr total mai mare de medici și totuși să păstreze deficit sever în zone rurale, orașe mici, anumite specialități sau servicii de urgență. OMS identifică în România condițiile de muncă, perspectivele de carieră, volumul de muncă și lipsa echipelor multidisciplinare printre barierele care fac mai dificilă atragerea și păstrarea personalului în zonele slab deservite.

Pentru țările de destinație, recrutarea personalului format în alt stat oferă un răspuns rapid la posturile vacante și reduce timpul necesar formării unor noi profesioniști. Pentru țara de origine, același transfer poate însemna că investiția publică în educație și formare produce o parte din beneficiu într-un alt sistem de sănătate. Efectul este mai puternic atunci când plecările se concentrează în specialități sau regiuni în care numărul profesioniștilor era deja insuficient.

România este relevantă și pentru mobilitatea generală a forței de muncă. Studiul pentru EMPL o plasează între cele mai mari surse de cetățeni mobili de vârstă activă din UE, cu o pondere de aproximativ un sfert din populația mobilă analizată. Libera circulație oferă lucrătorilor acces la salarii, cariere și condiții diferite în alte state membre, astfel încât soluția la deficitul țării de origine nu poate fi restrângerea mobilității, ci creșterea capacității sistemului de a forma, atrage și păstra personal.

Scăderea populației de vârstă activă complică aceeași ecuație la nivel european. Analiza Parlamentului descrie o Uniune în care îmbătrânirea populației, tranziția digitală și verde și schimbarea cererii de competențe măresc simultan numărul ocupațiilor deficitare. Mobilitatea poate potrivi mai bine oamenii cu locurile de muncă disponibile, dar nu compensează un deficit structural atunci când aceeași profesie este căutată aproape peste tot.

Pentru sănătate, răspunsul presupune creșterea numărului de persoane formate, reducerea abandonului profesiei, îmbunătățirea condițiilor de muncă și distribuirea mai echilibrată a personalului între regiuni. OMS recomandă și politici de recrutare internațională etică, astfel încât statele cu mai multe resurse să nu își rezolve sistematic deficitul prin atragerea personalului din țări care se confruntă cu propriile lipsuri.

Datele despre România arată că retenția poate fi îmbunătățită, pentru că fluxul anual al medicilor plecați s-a redus substanțial față de 2012, dar și că efectele a peste un deceniu de mobilitate rămân vizibile în numărul mare de profesioniști formați în țară și stabiliți în alte sisteme. Studiul pentru Parlament tratează această situație ca pe o problemă europeană de planificare a competențelor, nu exclusiv ca pe o pierdere națională de personal.