Companiile de asigurări și reasigurări din Uniunea Europeană vor trebui să fie mai bine pregătite pentru crize înainte ca problemele să devină imposibil de controlat. Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale a publicat șapte instrumente pentru aplicarea Directivei privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, IRRD, cadrul european care va deveni operațional în 2027.
Pe scurt
-
EIOPA a publicat patru ghiduri și trei proiecte de standarde tehnice pentru aplicarea IRRD.
-
Regulile acoperă scenarii de stres, indicatori de avertizare, informații confidențiale, obligații simplificate și evaluări în caz de rezoluție.
-
Asigurătorii vor trebui să testeze planuri de redresare în scenarii precum crize economice, atacuri cibernetice, pandemii, dezastre naturale, inflație prelungită sau retrageri masive de polițe.
-
Cadrul urmărește protejarea asiguraților și limitarea efectelor unei crize asupra contribuabililor, economiei reale și stabilității financiare.
IRRD introduce pentru sectorul asigurărilor un sistem european de redresare și rezoluție asemănător, ca logică generală, cu mecanismele create după criza financiară pentru bănci. Diferența este că noul cadru este adaptat companiilor de asigurări și reasigurări, unde riscurile pot veni din daune mari, reasigurare, piețe financiare, lichiditate, modele actuariale, polițe pe termen lung sau pierderea încrederii clienților.
Pentru public, miza este simplă în efecte, chiar dacă regulile sunt tehnice: ce se întâmplă cu polițele, despăgubirile și beneficiarii dacă un asigurător mare sau un grup de asigurări intră în dificultate. Cadrul urmărește ca autoritățile să nu intervină prea târziu, când singurele opțiuni sunt insolvența dezordonată, pierderi mari pentru clienți sau presiune asupra finanțelor publice.
Pachetul EIOPA include ghiduri privind scenariile de stres din planurile de redresare preventivă. Asigurătorii trebuie să ia în calcul evenimente sistemice, evenimente proprii companiei și combinații între cele două. Scenariile pot fi lente, cum ar fi o recesiune prelungită, declinul unor sectoare economice sau inflația persistentă, ori rapide, cum ar fi prăbușirea bruscă a piețelor, un dezastru natural, o pandemie, un atac cibernetic major sau incapacitatea unui partener important de a-și îndeplini obligațiile.
Aceste teste nu sunt exerciții teoretice. EIOPA cere ca scenariile să fie suficient de severe pentru a amenința viabilitatea companiei dacă măsurile de remediere nu sunt aplicate la timp. Impactul trebuie analizat cel puțin asupra solvabilității, lichidității și profitabilității, iar acolo unde este relevant și asupra capacității operaționale. Pentru grupuri, autoritățile și companiile trebuie să înțeleagă cum se pot propaga pierderile între entități prin legături de proprietate, finanțări intra-grup sau dependențe operaționale.
Un al doilea ghid stabilește indicatorii care trebuie folosiți pentru a declanșa măsuri de redresare. Asigurătorii nu trebuie să aștepte doar încălcarea cerințelor de capital. EIOPA subliniază că problemele de lichiditate pot apărea fără ca indicatorii de capital să semnaleze imediat deteriorarea și invers. De aceea, planurile trebuie să includă indicatori privind capitalul, lichiditatea, calitatea activelor, profitabilitatea, condițiile de piață, condițiile macroeconomice și evenimentele operaționale.
Indicatorii pot include încălcarea cerinței de capital de solvabilitate, evoluția fondurilor proprii, nevoile de lichiditate pe termen scurt și lung, ratingurile investițiilor, ponderea activelor sub investment grade, rata daunei, modificări în ipotezele de mortalitate sau morbiditate, mișcări ale prețurilor obligațiunilor sau derivatelor, costuri, eficiență, retrogradări de rating, spreaduri CDS, inflație, șomaj, cursuri de schimb, volatilitate, prețuri imobiliare, fraude, amenzi sau atacuri cibernetice.
Această parte contează pentru asigurați deoarece o companie de asigurări poate părea stabilă până când mai multe semnale se combină. O creștere bruscă a despăgubirilor, investiții mai slabe, inflație ridicată, ieșiri de lichiditate sau probleme IT pot eroda rapid capacitatea companiei de a-și onora obligațiile. Scopul indicatorilor este ca managementul și supraveghetorii să vadă deteriorarea înainte ca situația să ajungă în punctul de rezoluție.
Un alt ghid privește obligațiile simplificate. Nu toate companiile de asigurări vor trebui tratate la fel. Autoritățile de supraveghere și de rezoluție vor evalua dacă o companie sau un grup poate beneficia de obligații mai simple, în funcție de natura activității, structura acționariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiune, statut juridic, interconectare cu alte instituții financiare și complexitatea activităților.
EIOPA indică însă și cazurile în care obligațiile simplificate sunt mai puțin probabile. Companiile cu activități transfrontaliere semnificative, funcții critice, grupuri complexe, expuneri mari la contrapărți, risc ridicat de lichiditate, solvabilitate slabă, investiții complexe sau dependență puternică de furnizori terți pot avea nevoie de planificare completă. Ideea este ca simplificarea să reducă povara administrativă acolo unde riscul este mai mic, fără să lase zone vulnerabile nepregătite.
Pachetul include și reguli privind informațiile confidențiale. În cadrul rezoluției, autoritățile pot avea nevoie să comunice informații în formă rezumată sau colectivă. EIOPA stabilește că acestea trebuie prezentate ca declarații scurte sau agregate, în formă anonimizată, astfel încât entitățile individuale să nu poată fi identificate. Dacă informațiile privesc mai puțin de trei entități, divulgarea trebuie evitată, cu excepția cazului în care contextul și detaliile nu creează risc de identificare.
Această regulă are un rol practic într-o criză. Autoritățile trebuie să coopereze și să informeze, dar divulgarea unor date prea specifice despre un asigurător aflat în dificultate poate agrava panica, poate afecta încrederea sau poate crea litigii. EIOPA încearcă să echilibreze transparența cu protejarea informațiilor sensibile.
Cele trei standarde tehnice acoperă zonele cele mai dificile ale rezoluției: independența evaluatorilor, recunoașterea contractuală a puterilor de suspendare în contractele financiare guvernate de dreptul unor țări terțe și evaluarea obligațiilor rezultate din derivate. Evaluările sunt decisive deoarece ele stabilesc valoarea activelor și pasivelor, pierderile, tratamentul creditorilor și instrumentele care pot fi folosite de autoritatea de rezoluție.
Standardul privind evaluatorii independenți cere ca persoana sau firma desemnată să aibă calificările, experiența, capacitatea, cunoștințele și resursele necesare, să fie separată structural, juridic și operațional de autoritatea de rezoluție și de entitatea evaluată și să nu aibă interese comune sau conflicte materiale. Un auditor care a realizat auditul statutar al entității sau auditul raportului privind solvabilitatea și situația financiară în anul anterior nu poate fi considerat independent.
Regula este importantă deoarece o evaluare greșită sau influențată poate afecta cine suportă pierderile. Asigurații, beneficiarii, acționarii, creditorii și piețele depind de o valoare credibilă, prudentă și corectă. Dacă evaluatorul nu este cu adevărat independent, rezoluția poate fi contestată, întârziată sau poate produce tratament incorect între părți.
Standardul privind derivatele stabilește cum sunt evaluate obligațiile din contracte derivate atunci când o companie de asigurări intră în rezoluție. Autoritățile trebuie să poată decide rapid dacă închid, reduc sau convertesc astfel de obligații, fără să producă pierderi inutile și fără să încalce principiul potrivit căruia creditorii nu trebuie să fie tratați mai rău decât ar fi fost într-o insolvență normală.
EIOPA propune ca valoarea să fie calculată pe baza costului de înlocuire. Dacă contrapartea prezintă dovezi privind tranzacții de înlocuire realizate în condiții comerciale rezonabile, evaluatorul poate folosi acele prețuri. Dacă nu există astfel de dovezi, evaluarea poate folosi prețuri mid-market, spreaduri bid-offer și ajustări pentru lichiditate, dimensiunea expunerii și riscul de model. Pentru derivate compensate prin contrapărți centrale, regulile țin cont de procedurile CCP și de calendarul rezoluției.
Această parte este tehnică, dar consecințele pot fi importante. Asigurătorii folosesc derivate pentru acoperirea unor riscuri financiare, iar închiderea lor într-o criză poate crea pierderi suplimentare, cerințe de marjă sau efecte asupra fondurilor proprii. EIOPA cere ca autoritățile să compare pierderile care ar fi suportate prin reducerea sau conversia derivatelor cu distrugerea de valoare care ar apărea prin închiderea lor.
EIOPA a lansat și o consultare privind standardele pentru evaluarea activelor și pasivelor în rezoluție și pentru calcularea unui tampon de pierderi suplimentare în evaluările provizorii. Documentul descrie trei tipuri de evaluări: prima stabilește dacă sunt îndeplinite condițiile pentru rezoluție, a doua fundamentează alegerea instrumentelor de rezoluție, iar a treia verifică dacă acționarii, asigurații, beneficiarii, reclamanții și alți creditori ar fi primit un tratament mai bun în insolvență normală. Contribuțiile pot fi transmise până la 20 octombrie 2026.
În ansamblu, pachetul EIOPA arată cum va funcționa noul regim european pentru crizele din asigurări. Companiile vor trebui să planifice din timp, să urmărească indicatori de deteriorare, să testeze scenarii severe, iar autoritățile vor avea reguli mai clare pentru evaluări, confidențialitate, derivate și simplificarea obligațiilor. Pentru clienți, promisiunea cadrului este că o problemă la un asigurător nu trebuie să devină automat o problemă pentru milioane de polițe, bugete publice sau stabilitatea financiară.