Belarus devine o componentă tot mai importantă a dispozitivului militar rus și se apropie de statutul unei baze operaționale avansate pentru Moscova, ceea ce extinde presiunea militară rusă de-a lungul frontierei estice a Uniunii Europene, potrivit unei analize publicate de European Council on Foreign Relations. Autorul, Vasil Navumau, susține că sancțiunile și izolarea diplomatică aplicate Minskului nu au împiedicat adâncirea integrării militare cu Rusia și recomandă europenilor o strategie care să urmărească păstrarea unei anumite autonomii belaruse față de Kremlin. Documentul nu reprezintă o poziție oficială a UE sau a ECFR, ci analiza și recomandările autorului.
Pe scurt
-
Analiza ECFR susține că Belarus a evoluat de la o bază logistică din spatele frontului pentru Rusia către un potențial punct operațional avansat, cu infrastructură militară, sisteme de rachete și capacități nucleare rusești instalate pe teritoriul său.
-
Aproximativ 2.000 de militari ruși ar fi în prezent concentrați în jurul sistemelor de apărare aeriană, centrelor de pregătire, facilităților logistice și instalațiilor militare rusești din Belarus.
-
Autorul consideră că politica europeană bazată predominant pe sancțiuni riscă să reducă alternativele economice ale Minskului și să mărească dependența acestuia de Rusia, fără să rezolve problema militarizării.
-
ECFR recomandă întărirea sprijinului pentru Polonia, Lituania și Letonia, păstrarea unor contacte diplomatice și tehnice cu Belarus și condiționarea oricăror concesii de acțiuni verificabile, inclusiv eliberarea și tratamentul deținuților politici.
-
Strategia propusă nu urmărește apropierea Belarusului de Occident sau legitimarea regimului Aleksandr Lukașenko, ci prevenirea transformării țării într-o bază permanentă și complet integrată a puterii militare ruse.
Relația militară dintre Rusia și Belarus s-a modificat substanțial după invazia la scară largă a Ucrainei din februarie 2022, potrivit analizei ECFR. Belarus a permis Rusiei să utilizeze teritoriul său pentru echipamente militare, aviație, infrastructură feroviară, spitale și aerodromuri și a servit, în primele faze ale războiului, drept punct de plecare pentru operațiuni terestre către Kiev și Cernihiv și pentru atacuri cu rachete și aviație. Autorul susține că, după această etapă, Moscova a început să transforme infrastructura folosită inițial pentru sprijin logistic într-o prezență militară mai permanentă și mai apropiată de modelul unei baze operaționale avansate.
Potrivit policy brief-ului, Rusia are aproximativ 2.000 de militari în Belarus, concentrați în jurul sistemelor de apărare aeriană, centrelor de pregătire, huburilor logistice și instalațiilor militare rusești existente de mai mult timp. Între 2022 și 2023, transferurile de muniție din Belarus către Rusia ar fi depășit 130.000 de tone, iar centre comune de instruire, depozite, facilități pentru armament și coridoare de transport au fost modernizate în cadrul programelor Uniunii Statale Rusia-Belarus. Autorul consideră că această infrastructură oferă acum Rusiei o capacitate mai mare de a susține operațiuni pe flancul vestic.
Dimensiunea nucleară reprezintă una dintre principalele preocupări ale analizei. Constituția Belarusului a fost modificată în 2022 pentru a permite stocarea de arme nucleare rusești, iar Rusia a desfășurat ulterior pe teritoriul belarus sisteme Iskander capabile să transporte focoase nucleare. ECFR afirmă că rachete hipersonice Oreshnik au fost mutate la începutul anului 2025 într-o locație despre care experții estimează că se află la aproximativ 60 de kilometri sud de Minsk, ceea ce aduce capacități militare rusești suplimentare mai aproape de statele UE și NATO.
Analiza descrie această evoluție drept trecerea Belarusului de la o „rear-operating base”, folosită în principal pentru logistică, mentenanță și adâncime strategică, la o posibilă „forward-operating base”. Diferența este importantă în argumentația autorului: o asemenea transformare ar permite Rusiei să folosească mai direct teritoriul belarus pentru dislocarea de personal, infrastructură militară, pregătire comună și operațiuni viitoare. Autorul nu afirmă că Belarus a intrat direct în războiul din Ucraina cu propriile trupe, dar susține că integrarea militară și instituțională cu Rusia a ajuns la un nivel care modifică riscurile pentru statele vecine.
Un episod analizat în document privește patru stații de retransmisie a semnalului descoperite de serviciile ucrainene în regiunile Homiel și Brest în iunie 2026. Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a cerut Belarusului să le desființeze, iar autorul afirmă că instalațiile ar fi fost ulterior îndepărtate sau oprite, fără o confirmare publică din partea Minskului. ECFR tratează episodul drept un indiciu că Lukașenko păstrează o anumită capacitate de a lua decizii separate de Moscova, deși documentul recunoaște că există și relatări potrivit cărora instalațiile ar fi putut fi distruse de Ucraina.
Această marjă de autonomie reprezintă punctul central al recomandărilor autorului pentru politica europeană. În loc să trateze Belarus exclusiv ca pe o extensie a Rusiei, europenii ar trebui să identifice domeniile în care Minsk poate încă lua decizii proprii și să folosească presiunea diplomatică și economică pentru a împiedica o integrare militară ireversibilă. Obiectivul propus nu este transformarea rapidă a Belarusului într-un stat democratic sau orientat spre Occident, ci reducerea riscului ca teritoriul său să devină permanent o platformă pentru puterea militară rusă.
Policy brief-ul este critic față de eficiența actualei politici europene bazate predominant pe sancțiuni și izolare. Autorul susține că reducerea relațiilor comerciale și economice cu Europa după 2020 și mai ales după invazia Ucrainei a creat un spațiu pe care Rusia l-a ocupat prin comerț, finanțare și acces la piețe. Moscova a devenit o piață esențială pentru bunuri belaruse precum produse lactate și petrochimice, iar diminuarea alternativelor occidentale ar fi crescut dependența regimului Lukașenko de Rusia.
Această concluzie nu conduce însă la recomandarea ridicării generale a sancțiunilor. Autorul subliniază că regimul de la Minsk continuă represiunea politică, încălcările drepturilor omului și sprijinul pentru războiul Rusiei în Ucraina și notează existența a 879 de deținuți politici la momentul redactării analizei. Propunerea este ca eventualele concesii europene, inclusiv contacte diplomatice la nivel înalt sau o relaxare limitată a unor sancțiuni, să fie legate de acțiuni măsurabile și verificabile, precum eliberarea unor deținuți politici identificați, încetarea arestărilor motivate politic și accesul organizațiilor umanitare internaționale.
ECFR compară în acest context abordarea europeană cu cea adoptată de Statele Unite. Potrivit analizei, Washingtonul a urmărit o politică mai tranzacțională, folosind relaxarea calibrată a sancțiunilor în schimbul eliberării unor deținuți politici; documentul menționează eliberarea a 123 de persoane în 2025 în contextul relaxării unor restricții americane asupra industriei belaruse a potasei. Autorul consideră că asemenea acorduri au produs rezultate umanitare limitate, dar nu au modificat alinierea strategică și militară a Belarusului cu Rusia.
Pentru statele membre aflate la granița cu Belarus, recomandările se concentrează mai mult pe securitate. Polonia, Lituania și Letonia sunt descrise ca fiind expuse simultan presiunii militare, incidentelor de frontieră și acțiunilor hibride, iar ECFR recomandă ca sprijinul pentru aceste state să fie integrat mai clar într-o strategie europeană de apărare și gestionare a crizelor. Autorul propune o coordonare mai bună între pregătirea militară, semnalizarea diplomatică și canalele destinate evitării escaladării accidentale.
Documentul amintește că Polonia și-a închis frontiera cu Belarus în timpul exercițiilor militare Zapad din septembrie 2025, iar Lituania a închis ulterior frontiera pentru o lună după ce baloane meteorologice au intrat în spațiul său aerian dinspre Belarus. În Letonia, autoritățile înregistraseră până la 21 iulie 2026 un număr de 8.413 tentative de trecere a frontierei în cursul anului, în contextul presiunii migratorii atribuite Minskului. ECFR plasează aceste incidente într-o categorie mai largă de riscuri hibride care se adaugă prezenței militare ruse.
O altă recomandare este menținerea unor canale de comunicare funcționale în interiorul Belarusului. Autorul sugerează păstrarea contactelor diplomatice de lucru prin ambasadele statelor membre la Minsk, intermediari sau linii tehnice directe care pot fi utilizate pentru schimburi privind mișcările militare și alte evoluții sensibile. Scopul acestor contacte ar fi reducerea riscului unor erori de calcul și păstrarea unei alternative la canalele dominate exclusiv de structurile Uniunii Statale Rusia-Belarus.
ECFR recomandă și continuarea sprijinului pentru întreprinderile mici și mijlocii belaruse, inclusiv pentru companiile care operează în exil sau încearcă să își reducă dependența de piața rusă. Documentul amintește că UE și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au promis în 2022 aproximativ 4 miliarde de euro pentru IMM-uri care și-au relocat activitatea în afara țării și sugerează explorarea unor modalități de susținere a capacității economice independente și în interiorul Belarusului.
Sprijinul pentru societatea civilă și diaspora rămâne o componentă separată a strategiei propuse. Autorul argumentează că exilul a devenit un instrument structural al represiunii regimului și că activiștii, jurnaliștii, cercetătorii și organizațiile civice forțate să plece din țară trebuie tratate de europeni drept o resursă politică și socială pe termen lung. UE ar trebui, potrivit analizei, să ofere mai multă predictibilitate privind șederea, accesul la piața muncii și recunoașterea calificărilor pentru belarușii aflați în exil și să considere supravegherea, intimidarea digitală și presiunile asupra familiilor rămase în Belarus și drept probleme de securitate europeană.
UE a alocat, potrivit documentului, aproximativ 200 de milioane de euro din 2020 pentru sprijinirea populației belaruse, iar ECFR recomandă finanțări mai stabile pentru presa independentă, organizațiile de cercetare și inițiativele civice din exil. Autorul sugerează și continuarea programelor destinate tinerilor și societății civile, inclusiv Erasmus+, Corpul european de solidaritate și proiectele culturale finanțate de Comisie.
În ceea ce privește opoziția politică, analiza recomandă continuarea dialogului cu Sviatlana Tsikhanouskaya și organizațiile democratice din exil, fără ca acestea să fie tratate automat drept singura alternativă viitoare la Lukașenko. Autorul consideră că asemenea contacte oferă instituțiilor europene o mai bună înțelegere a societății și instituțiilor belaruse și pot menține infrastructura politică și civică necesară unei eventuale schimbări viitoare.
Strategia propusă de ECFR încearcă astfel să evite alegerea exclusivă între izolarea totală și normalizarea relațiilor cu regimul de la Minsk. În termen scurt, prioritatea ar trebui să fie împiedicarea transformării prezenței militare ruse în Belarus într-o realitate permanentă și ireversibilă și limitarea desfășurării armelor convenționale și nucleare rusești. În termen lung, autorul nu propune un Belarus aliniat Occidentului, ci un stat suficient de autonom pentru a rezista transformării sale într-o bază permanentă pentru puterea militară rusă și capabil să mențină relații gestionabile atât cu Europa, cât și cu Rusia.
Belarus și Rusia formează din 1999 Uniunea Statală, un cadru supranațional prin care cele două țări și-au aprofundat treptat cooperarea economică, politică și militară. Integrarea s-a accelerat după criza politică din Belarus din 2020 și după invazia rusă la scară largă a Ucrainei din 2022.
Policy brief-ul „In the bear’s paw: How Europeans can loosen Russia’s grip on Belarus” a fost publicat de European Council on Foreign Relations la 20 august 2026 și este semnat de Vasil Navumau, cercetător la University of Siegen și fost visiting fellow ECFR. ECFR precizează că publicațiile reprezintă opiniile autorilor și nu poziții colective ale organizației.