Evoluția stării de sănătate a europenilor în vârstă va influența cererea viitoare de îngrijire pe termen lung mai puternic decât diferențele dintre scenariile demografice, potrivit unui studiu Bruegel publicat la 1 septembrie. Cercetarea estimează o creștere puternică a populației de peste 85 de ani în toate scenariile analizate și arată că aproximativ 42% dintre persoanele din această grupă de vârstă ar putea avea limitări funcționale ușoare până la severe, care le afectează capacitatea de a trăi independent.
Pe scurt
-
Populația de peste 85 de ani crește puternic în toate scenariile analizate pentru Franța, Germania, Italia, Polonia și Suedia, iar aproximativ 42% dintre aceste persoane sunt proiectate să aibă limitări funcționale ușoare până la severe.
-
Speranța de viață la 65 de ani a crescut în UE cu 1,9 ani între 2004 și 2024, însă numai 0,9 ani din acest câștig au fost ani de viață sănătoasă, iar un an a fost trăit în stare de sănătate precară.
-
În scenariile cele mai nefavorabile pentru sănătate, numărul persoanelor care au nevoie de îngrijire raportat la populația activă crește mult mai rapid, Italia și Polonia fiind printre țările cu cele mai mari presiuni proiectate.
-
Activitatea fizică este asociată cu diferențe foarte mari: 70,5% dintre persoanele inactive de peste 85 de ani din datele SHARE aveau limitări funcționale, comparativ cu 21,3% dintre cele active. Autorii precizează că această asociere nu demonstrează o relație cauzală.
-
Studiul recomandă tratarea prevenției și a îmbătrânirii sănătoase ca elemente centrale ale politicii de îngrijire pe termen lung, alături de extinderea serviciilor și a personalului de îngrijire.
Studiul analizează cum ar putea evolua nevoile de îngrijire pe termen lung în Franța, Germania, Italia, Polonia și Suedia până în 2070, combinând trei scenarii demografice cu trei scenarii privind starea de sănătate. Proiecțiile folosesc date Eurostat și SHARE și un model de simulare dezvoltat în cadrul proiectului european BB-Future. Autorii subliniază că scenariile sunt instrumente pentru explorarea incertitudinii și nu prognoze ale evoluției exacte a populației sau sănătății.
Îmbătrânirea este comună tuturor variantelor analizate. Populația de peste 65 de ani crește, iar cea de peste 85 de ani avansează și mai rapid, inclusiv în țări în care populația totală este proiectată să scadă. Această diferență contează pentru sistemele sociale deoarece persoanele foarte vârstnice au o probabilitate mult mai ridicată de a avea nevoie de ajutor pentru activitățile cotidiene.
Polonia oferă cel mai accentuat exemplu dintre cele cinci țări. În scenariul demografic de bază, populația sa totală ar fi cu aproximativ 24% mai mică în 2070 decât în 2023, în timp ce populația de peste 85 de ani ar crește cu aproximativ 239%. În scenariul cu o populație mai îmbătrânită, creșterea grupului de peste 85 de ani ajunge la aproape 290%.
Această evoluție produce o presiune dublă. Numărul persoanelor cu probabilitate ridicată de a avea nevoie de îngrijire crește în raport cu populația de vârstă activă, care asigură o mare parte din baza fiscală pentru finanțarea sistemelor publice și reprezintă principala sursă de personal pentru îngrijirea formală și informală. În unele scenarii, raportul dintre populația de peste 85 de ani și cea cu vârste între 20 și 64 de ani aproape se cvadruplează până în 2070.
Dimensiunea acestei presiuni se schimbă însă considerabil atunci când este introdusă starea de sănătate. Studiul folosește trei scenarii: unul în care îmbunătățirea sănătății ține pasul cu creșterea longevității, unul intermediar în care numai o parte a anilor suplimentari sunt trăiți sănătos și un scenariu pesimist în care probabilitatea de apariție a limitărilor funcționale la diferite vârste nu se îmbunătățește.
Datele recente îi determină pe autori să considere scenariul intermediar drept cel mai apropiat de evoluția observată. Între 2004 și 2024, speranța de viață la vârsta de 65 de ani a crescut de la 18,3 la 20,2 ani. Anii de viață sănătoasă au crescut de la 9,4 la 10,3, în timp ce anii trăiți în stare de sănătate precară au crescut de la 8,9 la 9,9. Aproape jumătate din viața rămasă după 65 de ani este astfel petrecută în continuare în condiții de sănătate precară.
Această diferență modifică puternic necesarul proiectat de îngrijire. În scenariul de sănătate favorabil, creșterea raportului dintre persoanele cu nevoi moderate sau severe de îngrijire și populația activă este relativ limitată și tinde să se stabilizeze în timp. În scenariul pesimist, același raport urcă rapid în toate cele cinci țări. Italia și Polonia înregistrează cele mai mari creșteri, pe fondul structurii demografice mai nefavorabile.
Pentru autori, această diferență are o consecință importantă pentru politicile publice: ritmul îmbătrânirii populației poate fi influențat doar în anumite limite, în timp ce o parte dintre factorii care duc la pierderea independenței funcționale pot fi modificați. Printre aceștia se află lipsa activității fizice, fragilitatea, căderile, bolile cronice și multimorbiditatea.
Datele SHARE folosite de studiu ilustrează amploarea diferențelor asociate cu activitatea fizică. Dintre persoanele de peste 85 de ani care declarau că fac activitate fizică moderată sau viguroasă, 21,3% aveau limitări funcționale. Proporția ajungea la 70,5% în rândul celor inactivi. La persoanele de peste 65 de ani, diferența era între 6,3% pentru cei activi și 49,6% pentru cei inactivi. Autorii avertizează explicit că aceste date arată o asociere și nu permit concluzia că lipsa mișcării produce singură diferența observată.
Cercetările experimentale citate în paper oferă însă dovezi că intervențiile fizice pot limita pierderea mobilității. În studiul LIFE, un program care combina mersul, exercițiile de forță, echilibru și flexibilitate a redus cu 18% riscul unei dizabilități majore de mobilitate pentru persoane sedentare în vârstă cu risc ridicat. Un alt studiu, SPRINTT, a raportat o reducere de 22% pentru persoane fragile cu sarcopenie, iar programele de forță și echilibru au fost asociate cu reducerea căderilor cu aproximativ 20–25%.
Bolile cronice reprezintă o altă componentă. Afecțiunile cardiovasculare, diabetul, bolile respiratorii, cancerul și demența cresc probabilitatea apariției unor limitări funcționale, în special atunci când mai multe boli sunt prezente simultan. Studiul leagă reducerea viitoarelor nevoi de îngrijire de prevenirea acestor boli și de întârzierea momentului în care ele afectează capacitatea unei persoane de a trăi independent.
Menținerea independenței poate fi susținută și după apariția unor probleme de sănătate. Adaptarea locuințelor prin bare de sprijin, lifturi pentru scări, băi accesibile, iluminare mai bună sau eliminarea treptelor poate permite persoanelor cu limitări să desfășoare mai mult timp activitățile zilnice fără ajutor. Dispozitivele pentru mobilitate, aparatele auditive, ajutoarele vizuale și tehnologiile digitale de monitorizare pot avea un rol similar.
Diferențele dintre state apar și în cheltuielile pentru prevenție. Dintre cele cinci țări analizate, Germania cheltuie aproximativ 0,5% din PIB pentru îngrijirea preventivă, Italia 0,4%, Suedia și Franța aproximativ 0,3%, iar Polonia aproximativ 0,1%. Polonia combină astfel una dintre cele mai dificile perspective demografice cu un sistem formal de îngrijire relativ puțin dezvoltat, o dependență ridicată de îngrijirea familială și cel mai mic nivel al cheltuielilor preventive din grupul analizat.
Studiul identifică și diferențe sociale importante. În datele SHARE, 48,7% dintre persoanele de peste 85 de ani cu nivel scăzut de educație prezentau limitări funcționale, față de 31,1% dintre cele cu educație ridicată. În cea mai săracă cincime a distribuției veniturilor, proporția ajungea la 54%, comparativ cu 32,9% în cea mai bogată cincime. Autorii recomandă ca politicile universale de prevenție să fie completate de intervenții orientate spre grupurile cu risc mai mare.
Îngrijirea pe termen lung include serviciile și ajutorul acordate persoanelor care, din cauza fragilității fizice sau mintale ori a unei dizabilități, au nevoie pe o perioadă îndelungată de sprijin pentru activitățile cotidiene sau de îngrijire medicală permanentă. Proiecții anterioare estimează că ponderea populației UE cu asemenea nevoi ar putea crește de la 11,6% în 2020 la 14,1% în 2070.
Working paper-ul Bruegel, realizat de Anna Bahí, Svend E. Hougaard Jensen, Maria Catarina Louro și Alexandre Mendonça în cadrul proiectului BB-Future finanțat de UE, arată că aceste presiuni nu pot fi evaluate numai prin numărul viitor de persoane în vârstă. Diferențele dintre scenariile privind sănătatea produc variații mai mari ale necesarului de îngrijire decât diferențele dintre scenariile demografice, ceea ce plasează prevenția, îmbătrânirea sănătoasă și menținerea independenței în centrul planificării sistemelor de îngrijire.