Orice poveste am creiona și pe orice scenariu am merge, un lucru e cert: 2022 este despre ÎNCREDERE când vorbim despre locuri de muncă! Sau, după caz, despre neîncredere. Dinamica ultimilor 2 ani a schimbat fundamental nu doar modul de lucru, ci și gândirea oamenilor. Atât a angajaților, cât și a angajatorilor.
Pe de o parte, unul din cinci angajați are pretenția ca angajatorul să îi asigure training și dezvoltare profesională. Pe de altă parte, vedem companii care pun din ce în ce mai puțin accent pe diplome și mai mult pe caracter, tocmai în ideea că angajații pot fi specializați și ulterior. Așadar, ca o noutate, experiența de muncă anterioară nu mai este unul dintre printre principalele criterii de departajare a candidaților.
Acum, dacă ar fi să sumarizăm care ar fi noile cerințe ale angajaților în 2022, ar arăta cam așa:
Însă parte dintre aceste condiții au creat o serie de provocări noi pentru angajatori. Spre exemplu, orarul flexibil sau munca de acasă sunt capitole încă sensibile, în contextul în care oricum aproape jumătate dintre ei nu reușesc să le ofere angajaților un echilibru între viața profesională și cea personală.
Dar, poate cu timpul, dacă românii “se țin tari”, își vor câștiga singuri acest echilibru. Și, apropo de “ținut tare”, un sfert dintre angajații noștri sunt sceptici în privința promisiunilor făcute de actualii sau potențialii angajatori.
Așa că iată cum oamenii încep să aibă mai multă încredere în feeling-ul propriu și să ia decizii profesionale în cunoștință de cauză. Legat de schimbări, ar fi câteva sfaturi de la specialiștii în HR bune de urmat, ca de exemplu dacă te-ai hotărât să renunți la actualul job pentru că ești nemulțumit, mai întât lansează-ți CV-ul în piață și vezi ce alternative reale ai avea dacă îți dorești cu adevărat să pleci.
Nu-ți lăsa orgoliul să o ia înaintea raționalului!