Costurile viitoarei extinderi a Uniunii Europene sunt adesea prezentate exagerat, iar aderarea statelor candidate nu ar trebui analizată ca un șoc bugetar inevitabil, potrivit unui policy brief al Centre for European Policy Studies. Autorii susțin că impactul asupra bugetului comun, al fondurilor de coeziune și al Politicii Agricole Comune poate fi gestionat prin perioade de tranziție, plafoane și clauze de salvgardare, mai ales în cazul Ucrainei.
Pe scurt
-
CEPS estimează că cele șase state din Balcanii de Vest, Republica Moldova și Georgia ar primi împreună aproximativ 9,5 miliarde de euro pe an din fonduri de coeziune și agricole, o sumă comparabilă cu alocările anuale pentru Polonia prin coeziune sau pentru Franța prin Politica Agricolă Comună.
-
Ucraina este cazul cel mai dificil, deoarece ar putea primi între 10,3 și 13,4 miliarde de euro pe an prin Politica Agricolă Comună dacă ar avea acces integral și imediat la regulile actuale.
-
În politica de coeziune, plafonul de 2,3% din PIB limitează transferurile către noii membri, ceea ce ar menține alocarea anuală pentru Ucraina la aproximativ 4,83 miliarde de euro.
-
CEPS avertizează că blocarea sau amânarea extinderii nu elimină costurile, deoarece Uniunea Europeană continuă să finanțeze statele candidate prin granturi, împrumuturi și sprijin macrofinanciar.
Analiza CEPS contestă ideea că extinderea ar transforma automat mai mulți beneficiari actuali ai bugetului european în pierzători neto. Autorii pornesc de la experiența extinderilor anterioare și arată că aderarea din 2004, care a adus în Uniune zece state cu peste 74 de milioane de locuitori și cu PIB pe cap de locuitor mult sub media UE-15, nu a dus la o creștere comparabilă a bugetului european.
Pentru politica de coeziune, argumentul central este plafonul aplicat transferurilor către statele mai sărace. În prezent, limita este de 2,3% din PIB pentru cele mai sărace state membre, ceea ce restrânge automat dimensiunea fondurilor care ar putea fi absorbite de noii membri. Aplicând această regulă, CEPS estimează că cele șase state din Balcanii de Vest ar primi împreună aproximativ 4,6 miliarde de euro pe an, Georgia aproximativ 1 miliard de euro, iar Republica Moldova aproximativ 0,6 miliarde de euro.
Ucraina schimbă dimensiunea discuției, dar nu în aceeași măsură în politica de coeziune. Potrivit calculelor CEPS, PIB-ul redus al Ucrainei ar limita accesul său la fonduri de coeziune la aproximativ 4,83 miliarde de euro pe an, mai puțin decât ar primi Italia sau Spania și aproape jumătate din alocarea estimată pentru Polonia într-o Uniune extinsă.
Efectul mai sensibil pentru actualele state membre ține de „efectul statistic”. Aderarea unor țări mult mai sărace ar reduce media PIB pe cap de locuitor a Uniunii, iar unele regiuni sau state membre ar putea fi reclasificate în categorii mai puțin favorabile pentru fondurile de coeziune. CEPS estimează că, dacă toate cele nouă țări candidate analizate ar adera simultan, media PIB pe cap de locuitor a Uniunii ar scădea cu aproximativ 10%, iar Spania, România, Ungaria, Slovacia și Letonia ar putea pierde între 15% și 22% din fondurile de coeziune, dacă s-ar aplica regulile actuale.
Autorii notează însă că acest efect nu s-ar produce în următorul Cadru Financiar Multianual, potrivit propunerii actuale a Comisiei Europene. Alocările din noile planuri naționale și regionale de parteneriat ar urma să se bazeze pe datele de PIB și populație din perioada 2021-2023, ceea ce ar însemna că aderarea unor noi membri nu ar modifica alocările deja stabilite pentru statele membre actuale în perioada 2028-2034.
Politica Agricolă Comună este prezentată drept zona cu cel mai mare potențial de conflict politic. Statele din Balcanii de Vest, Republica Moldova și Georgia sunt relativ mici, iar impactul lor agricol ar fi limitat. CEPS estimează că cele șase state din Balcanii de Vest ar primi aproximativ 2,2 miliarde de euro pe an prin Politica Agricolă Comună, echivalentul a circa 5% din actualul buget anual al acestei politici, în timp ce Georgia și Republica Moldova ar primi aproximativ 0,6 miliarde și 0,5 miliarde de euro.
Ucraina ar deveni însă statul membru cu cea mai mare suprafață agricolă. Aplicarea imediată a regulilor actuale ale Politicii Agricole Comune ar putea transforma Ucraina în cel mai mare beneficiar al acestei politici, cu alocări estimate între 10,3 și 13,4 miliarde de euro pe an. CEPS consideră acest scenariu puțin probabil, deoarece presupune acces deplin și imediat la plăți, fără perioade de tranziție, fără modificări ale regulilor și fără mecanisme de protecție pentru actualii beneficiari.
Raportul amintește că extinderea din 2004 a fost gestionată printr-un acces gradual la plățile agricole. Noile state membre au început cu 25% din valoarea integrală a plăților directe, iar accesul a crescut progresiv până la 100% într-o perioadă de zece ani. CEPS propune un mecanism similar pentru Ucraina, eventual cu un calendar de cel puțin șapte până la zece ani.
Autorii merg mai departe și sugerează că aderarea Ucrainei ar trebui să deschidă o discuție despre însăși logica Politicii Agricole Comune. Întrucât plățile directe sunt încă legate în mare măsură de suprafața agricolă, Ucraina ar primi sume foarte mari chiar dacă sectorul său este dominat de ferme comerciale mari, competitive global, în special în cereale, oleaginoase și uleiuri. CEPS sugerează că o parte a sprijinului ar putea fi redirecționată către ferme familiale, gospodării rurale, reconstrucție, investiții de mediu și aliniere la standardele sanitare, fitosanitare și ecologice ale Uniunii.
În privința agriculturii ucrainene, analiza CEPS separă presiunea concurențială de complementaritatea economică. Autorii arată că schimburile agricole dintre Uniune și Ucraina erau deja liberalizate în mare măsură prin Acordul de Asociere și zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, iar măsurile comerciale autonome introduse după invazia rusă au amplificat tensiuni în special în statele de frontieră. Problema ar fi ținut mai mult de gestionarea fluxurilor comerciale decât de liberalizarea în sine.
CEPS susține că aderarea Ucrainei ar obliga producătorii agricoli ucraineni să respecte pe deplin regulile Uniunii privind siguranța alimentară, pesticidele, calitatea apei, protecția naturii și bunăstarea animalelor. Implementarea acestor standarde ar crește costurile de producție ale fermierilor ucraineni cu aproximativ 10-15%, ceea ce ar reduce o parte din avantajul de cost față de producătorii din Uniune.
Analiza identifică și avantaje strategice pentru Uniune. Ucraina poate deveni o sursă importantă de culturi proteice, furaje, produse organice, inputuri agricole și fertilizanți, într-un moment în care Uniunea depinde de importuri din America de Sud și Statele Unite. Integrarea producției ucrainene ar putea reduce dependențe externe, ar putea limita volatilitatea prețurilor și ar putea consolida reziliența alimentară și economică a Uniunii.
CEPS avertizează că amânarea extinderii nu înseamnă absența costurilor. Uniunea Europeană alocă deja, pentru perioada 2021-2027, aproximativ 99,4 miliarde de euro sub formă de sprijin de preaderare, granturi și împrumuturi garantate pentru cele nouă state analizate. Potrivit autorilor, întrebarea relevantă nu este extindere sau status quo, ci extindere cu tranziții bine concepute sau întârzieri care mențin costurile fără beneficiile integrării.
Policy brief-ul formulează patru recomandări: tratate de aderare de nouă generație, adaptarea Politicii Agricole Comune înaintea următoarei extinderi, mecanisme temporare și țintite pentru statele sau regiunile cele mai afectate, și o comunicare publică bazată pe date despre costurile și beneficiile reale ale extinderii. Autorii susțin că dezbaterea trebuie legată de negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual, deoarece arhitectura bugetară a Uniunii este deja în discuție.