Comisia Europeană discută cu statele membre despre posibila folosire a Statutului de blocare al UE în contextul sancțiunilor americane împotriva unor membri ai Curții Penale Internaționale, dar nu a decis activarea sau extinderea instrumentului. Răspunzând întrebărilor despre măsurile pe care Uniunea le poate lua pentru a proteja funcționarea CPI, purtătoarea de cuvânt Siobhán McGarry a declarat că executivul european se află într-un schimb permanent cu guvernele naționale privind acest mecanism și că demersurile diplomatice rămân opțiunea preferată.
Pe scurt
-
Comisia spune că discută permanent cu statele membre despre Statutul de blocare în contextul sancțiunilor care afectează Curtea Penală Internațională.
-
Executivul european nu a anunțat activarea instrumentului și nici includerea sancțiunilor americane împotriva CPI în anexa sa.
-
Siobhán McGarry a reafirmat că UE va continua să ofere sprijin practic Curții și personalului său pentru ca aceasta să își poată îndeplini mandatul.
-
Comisia spune că diplomația rămâne pentru moment opțiunea preferată și refuză să anticipeze eventuale măsuri americane care nu au fost încă adoptate.
-
Poziția vine după ce judecătorul Nicolas Guillou și eurodeputați au cerut protecție europeană mai eficientă împotriva efectelor sancțiunilor asupra plăților și serviciilor financiare.
Statutul de blocare este un regulament european creat pentru a proteja operatorii din UE împotriva efectelor extrateritoriale ale anumitor legislații adoptate de state terțe. Instrumentul poate limita recunoașterea și executarea în Uniune a unor asemenea măsuri, poate interzice anumitor operatori europeni să se conformeze legislației străine acoperite de regulament și permite, în condițiile prevăzute de acesta, recuperarea unor prejudicii. El nu se aplică însă automat oricărei sancțiuni străine, deoarece legislația și măsurile vizate trebuie să intre în domeniul său de aplicare și în anexa relevantă.
Această distincție este centrală în cazul CPI. Comisia nu a spus că sancțiunile americane actuale împotriva judecătorilor sau procurorilor Curții sunt deja acoperite de Statutul de blocare și nici că a fost decisă modificarea anexei sale. Declarația de la Bruxelles confirmă doar că instrumentul este analizat împreună cu statele membre și că nu există deocamdată o decizie europeană de activare sau extindere pentru această situație.
Întrebarea adresată Comisiei a venit după apariția unor temeri privind posibile noi măsuri americane împotriva instituției în ansamblu. Executivul european a refuzat să trateze aceste scenarii drept fapte deja stabilite și a spus că nu comentează ipoteze privind decizii care nu au fost adoptate. Din acest motiv, eventualele sancțiuni împotriva Curții ca instituție nu trebuie prezentate ca o măsură americană deja în vigoare pe baza briefingului din 29 septembrie.
McGarry a reafirmat însă poziția politică a Uniunii față de CPI. Comisia spune că sprijinul pentru Curte nu s-a schimbat și că UE va continua să ofere asistență practică astfel încât instituția să își poată continua activitatea, inclusiv investigațiile privind crime de război și crime împotriva umanității. Într-o declarație separată din septembrie, Înaltul Reprezentant a criticat sancțiunile americane împotriva președintei CPI, judecătoarea Tomoko Akane, și a juristului Abdoulaye Seye și a afirmat că Uniunea va continua să sprijine independența și funcționarea Curții.
Comisia a susținut aceeași linie și în briefinguri anterioare. În august, executivul european declara că facilitează măsurile considerate adecvate pentru asigurarea continuității operaționale a CPI și că lucrează în contact strâns cu Curtea pentru evaluarea răspunsurilor posibile. Acest sprijin nu echivalează însă cu activarea Statutului de blocare, care reprezintă o măsură juridică distinctă și ar avea consecințe directe pentru operatorii economici europeni.
Subiectul are o dimensiune financiară importantă deoarece sancțiunile împotriva unor persoane asociate CPI pot afecta capacitatea acestora de a utiliza servicii bancare, sisteme de plată sau alte servicii furnizate de companii cu expunere la jurisdicția americană. Judecătorul francez Nicolas Guillou a relatat eurodeputaților că sancțiunile care îl vizează au produs efecte inclusiv în Europa, iar membri ai Parlamentului au cerut Comisiei să examineze instrumentele de protecție disponibile.
Răspunsul Comisiei din 29 septembrie nu introduce însă un instrument nou față de această situație. Noutatea este confirmarea explicită că Statutul de blocare face obiectul unor discuții continue cu statele membre și că, în pofida presiunilor pentru o intervenție juridică mai rapidă, executivul european păstrează în prezent diplomația ca principală cale de acțiune.
Statutul de blocare a fost adoptat inițial în 1996 ca răspuns la efectele extrateritoriale ale unor măsuri americane privind Cuba, Iran și Libia și a fost actualizat ulterior. Comisia îl descrie drept un instrument pentru protejarea persoanelor și companiilor europene implicate în activități legale împotriva efectelor unor legislații străine pe care Uniunea nu le recunoaște ca aplicabile extrateritorial. Extinderea sa la un nou regim de sancțiuni ar necesita însă o intervenție juridică specifică, nu apare automat prin simpla existență a unor sancțiuni americane.
Presiunea asupra Curții are și consecințe instituționale mai largi. Adunarea Statelor Părți la Statutul de la Roma a decis mutarea sesiunii sale din 2026 de la sediul ONU din New York la Haga, invocând inclusiv restricțiile care afectează participarea unor oficiali ai Curții supuși sancțiunilor americane și problemele de viză pentru anumite delegații și organizații. Decizia ilustrează faptul că efectele măsurilor nu se limitează la situația financiară individuală a persoanelor sancționate.
Pentru moment, Comisia nu a stabilit un calendar pentru o eventuală modificare a Statutului de blocare și nici nu a spus în ce condiții ar abandona prioritatea acordată demersurilor diplomatice. Poziția europeană este astfel formată din două elemente distincte: sprijin politic și practic pentru CPI, care este deja în desfășurare, și analiza unor mecanisme juridice suplimentare, asupra cărora nu există încă o decizie anunțată.