fbpx

COMUNICAT DE PRESĂ

 PACTUL PENTRU MUNCĂ

ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA!

 

Conferințele PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizate de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF,  Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în parteneriat strategic cu CONCORDIA, continuă şi în 2020. Dacă, anul trecut, dezbaterile au avut loc în București, Iași și Cluj-Napoca, anul acesta evenimentele vor avea loc în alte trei mari orașe, dar care sunt, în același timp, și mari centre universitare: Timișoara, Brașov și Constanța.

De altfel, aceste orașe sunt și capitalele județelor cu cel mai mare aport la produsul intern brut (PIB) al României. Potrivit statisticilor aferente anului 2018, județul Timiș a contribuit cu aproape 46 miliarde lei la PIB-ul României, Clujul – cu 45 miliarde lei, Constanța – cu 42 miliarde lei, Brașov – cu 32 miliarde lei, Iași – cu 30 miliarde lei, iar Bucureștiul (împreună cu județul Ilfov) – cu circa 23% din PIB-ul României.

Adaptarea la situația actuală a forței de muncă la nivel național și identificarea unor soluții viabile cu aplicabilitate imediată sunt prioritățile majore ale dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ. La fel ca la București, Cluj Napoca și Iași, la dezbaterile din Timișoara, Brașov și Constanța, ce vor avea loc în perioada următoare, vor participa reprezentanți ai autorităților centrale și locale, renumiți specialiști în domeniu, antreprenori și manageri ai unor companii naționale și multinaționale.

Criza COVID-19, starea de urgență și de alertă, impunerea măsurilor de distanțare socială, de carantină și izolare au afectat și afectează în continuare un număr însemnat de companii și angajați în România, dar și la nivel mondial. Toate acestea au generat efecte devastatoare atât asupra economiilor dezvoltate, cât și a celor emergente. Relocarea activității la domiciliu, reducerea numărului de ore lucrate, pierderea locurilor de muncă influențează în aceeași măsură piața globală a muncii, precum și pe cea din România.

Aceleași restricții ne-au determinat să organizăm evenimentele, în premieră, sub forma unor emisiuni TV (online). Dezbaterile, până la normalizarea situației în țară, vor fi transmise live pe platformele online (Youtube) și pe rețelele de socializare (Facebook). În sălile de conferințe vor fi prezenți doar vorbitorii și reprezentanții mass-media (într-o zonă special amenajată, respectând condițiile impuse de legislația în vigoare), participanții putând interacționa cu speakerii prin intermediul platformelor online.

PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă dovada de unitate antreprenorială a două mari entități patronale, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, care-și unesc eforturile , în susținerea proiectelor economice naționale.

“Epidemia mondială de coronavirus ne-a schimbat obiceiurile și, cel mai probabil, normalitatea dinainte de pandemie va fi diferită de cea de după pandemie. Dar, această epidemie a avut și efecte benefice: ne-a arătat tuturor cât de importantă este digitalizarea și revoluția industrială 4.0. Multă lume se teme de această nouă eră digitală a tehnologiei industriale! Se teme că roboții vor lua locurile de muncă ale angajaților! Cel mai probabil, unele locuri de muncă, într-adevăr, vor dispărea, dar, obligatoriu, vor apărea altele, mai multe și mai bine plătite! Dar, pentru aceasta, este nevoie de o colaborare mult mai strânsă între companii și școală, între companii și autorități! Nu întâmplător am ales ca dezbaterile PACTULUI PENTRU MUNCĂ să se desfășoare în centre universitare puternice! Sigur, nu vor avea mai multe locuri de muncă și mai bine plătite doar cei ce termină o facultate! Un strungar va câștiga mai mult dacă “va lucra” pe mai multe mașini! De fapt, dacă va supraveghea mai multe mașini unelte cu comandă numerică și va interveni doar când și dacă va fi cazul! La fel, un electrician, doar utilizând tableta, va ști exact unde trebuie să intervină! Operatorii la instalaţii de foraj şi sonde de extracţie a ţiţeiului și gazelor naturale sunt printre cei mai avansați în acest domeniu! PACTUL PENTRU MUNCĂ își dorește să găsească soluții pentru ca sistemul de învățământ să se coreleze cu necesitățile de pe piața muncii, soluții pentru creșterea calității vieții astfel încât să stagneze migrarea forței de muncă, ba, mai mult, astfel încât românii să se reîntoarcă acasă, dar și pentru creșterea natalității, soluții pentru o legislație predictibilă și favorabilă noilor investiții și, în consecință, pentru crearea de noi locuri de muncă, în final, soluții pentru o economie stabilă și dezvoltată și un nivel de trai cât mai ridicat! Acum, când criza din sănătate se transformă în criză economică, un astfel de PACT este cu atât mai necesar! Guvernanții au venit cu propuneri pentru relansarea economică. Vor participa și la dezbaterile noastre și vom căuta cele mai bune soluții. Sigur, ceea ce ne propunem nu este ușor, dar ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA!”, a declarat Cristina Chiriac, președintele CONAF.

”Pandemia ne-a obligat să ne regândim planurile, să ne pregătim pentru un viitor pe care ni-l imaginam ușor diferit și a accelerat o serie de trenduri pre-existente, cum ar fi digitalizarea, automatizarea sau flexibilizarea proceselor. Acestea se adaugă provocărilor generale ale pieței de muncă din România, provocări care țin de lipsa personalui calificat și, în cadrul industriei pe care o reprezint, de îmbătrânirea forței de muncă.  Toate aceste aspecte trebuie reflectate pe piața muncii și credem că Pactul pentru Muncă este un punct de plecare. PACTUL PENTRU MUNCĂ va trebui să fie un integrator de politici, de la educație și sănătate, la schimbări climatice, taxare și investiții, astfel încât, în final, ÎMPREUNĂ SĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA!”, a declarat, la rândul său, Frank Neel, președintele FPPG.

La finalul celor doi ani de dezbateri, organizate în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Constanța, concluziile și soluțiile identificate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe. Documentul va fi înaintat Guvernului României și va include principalele soluții identificate de mediul antreprenorial pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, dar și asupra nivelului de trai al românilor.

Companiile şi micii înterprinzatori pot participa online la conferința organizată la Timișoara, Sala Vieneză, în data de 9 iunie 2020, începând cu ora 10:00.

Pe agenda evenimentului se află reprezentanți ai guvernului, ai autorităților centrale și locale, renumiți specialiști în domeniu, antreprenori și manageri ai unor companii naționale și multinaționale. Aceasta va fi publicată pe site-ul www.conaf.ro.

Moderatorul acestei conferințe este Adrian Măniuțiu, fondatorul EM360.

Inițiatorii proiectului: CONAF, FPPG

Partener strategic: CONCORDIA

Parteneri principali: EM360, KeysFin

Partener al evenimentului: Hategan Attorneys

Sponsori principali: OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica

Sponsor al evenimentului: Siemens

Parteneri media: Adevărul, Agerpres, G4Media, TVR Timișoara, Radio România Timișoara, EVZ, Capital, Ziarul Bursa, Canal 33, Focus Energetic, Revista Cariere, Opinia Timișoarei, Energy, Energynomics, Insight, money.ro, The Diplomat, Transilvania Business Magazine, Newsnational, ziare.com, Business 24, ANAA, ADAA, Ultima oră, Bună ziua Bistrița, Radio Brașov, Radio Mix Brașov, Mixtv TV Bv, La pas prin Brașov, Iubim Brașovul, Mujer, Fashion8.

Informaţii suplimentare privind proiectul iniţiat de CONAF şi FPPG, sunt disponibile pe www.conaf.ro.

###

Notă pentru editori

Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) are ca obiectiv susţinerea și promovarea antreprenoriatului feminin şi reprezintă interesele a 9 organizații economice şi sociale, având ca scop apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.

Federaţia Patronală Petrol și Gaze (FPPG) este membru fondator al Confederației Patronale Concordia, singura confederaţie patronală românească afiliată la International Organization of Employers şi Business Europe şi militează pentru responsabilitatea companiilor  în ceea ce privește siguranţa, sănatatea şi securitatea operaţiunilor și a personalului.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau