fbpx

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Academia de Studii Economice, FABIZ, organizează vineri, 19 aprilie, la Amfiteatru 1, Clădirea ”Bastiliei”, ASE București, de la ora 10:00, semifinala concursului de planuri de afaceri ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, parte a programului național omonim. ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” are drept scop descoperirea vocației liceenilor și susținerea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică. Programul se află la ediția a II a și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor. Anul acesta ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se va desfășura în peste 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București.

Pe o piață a muncii în care schimbările rapide și incertitudinile devin normă, descoperirea vocației personale și integrarea educației antreprenoriale în parcursul educațional al adolescenților se dovedesc a fi mai relevante ca oricând. CONAF le oferă tinerilor oportunitatea de a-și identifica pasiunile și talentele inerente, pentru a se putea adapta cu succes pe piața muncii în continuă evoluție. Orele de educație antreprenorială, susținute de antreprenori cu experiență, le oferă instrumentele necesare pentru a transforma aceste pasiuni în inițiative concrete, durabile și cu impact semnificativ în societate.

Începând cu februarie 2024 CONAF Sucursala București, împreună cu ISMB, au organizat ore de educație antreprenorială în 6 licee pentru 300 elevi.

La etapa județeană a concursului de planuri de afaceri vor participa 7 echipe formate din 4-6 elevi de la liceele bucureștene. În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți de cel mai înalt rang ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate, elevi și profesori din liceele Liceul Teoretic “Alexandru Vlahutã”, Liceul Teoretic Bilinvg “Miguel de Cervantes”, Colegiul Economic “Constantin Kiritescu”, Colegiul Național “Elena Cuza”, Colegiul Național “Iulia Hașdeu”. Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”.Juriul, format din antreprenori de renume, va puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum și modalitatea de prezentare.

Primele trei echipe câștigătoare, calificate la finală, vor participa la prezentări și discuții susținute de organizatori, autorități locale implicate și antreprenori cu notorietate națională. Aceste discuții îi vor ajuta pe liceeni să-și înțeleagă mai bine interesele și potențialul în acest domeniu și le vor oferi o perspectivă valoroasă asupra lumii antreprenoriale.

”Prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială le oferim liceenilor care au participat la orele de educație antreprenorială posibilitatea de a-și descoperi și îmbrățișa vocația. Suntem dedicați să îi inspirăm pe acești tineri să exploreze noi orizonturi și să își transforme pasiunile în cariere de succes. Totodată, le oferim instrumentele necesare pentru a-i ajuta să facă față provocărilor și competiției din ce în ce mai acerbe ale pieței muncii. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum ideile inovatoare ale tinerilor vor lua formă și cum îi vom putea ghida pe drumul spre a deveni liderii de mâine”, a declarat Mihaela Mitroi, președinta CONAF Sucursala București.

În cea de a doua ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 12.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din peste 20 de județe. Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori. Etapele județene au debutat pe 21 martie la Galați, aceasta fiind urmată de cea din Timiș pe 4 aprilie, Brașov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie, Argeș pe 12 aprilie, Alba pe 15 aprilie, Neamț pe 16 aprilie, Satu Mare pe 17 aprilie. Semifinale ale competiției de planuri de afaceri vor avea loc și în județele: Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Prahova, Sibiu, Tulcea. De anul acesta programul a fost preluat și de către Republica Moldova.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul este susținut de Auchan România (Gold partner) și Vodafone Business (Brave partner).

Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Profit TV, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, KLARMEDIA – monitorizare media.

În prima ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, care s-a desfășurat timp de 150 zile, peste 5.000 de elevi din: Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Galați, Neamț, Timiș, Tulcea și din municipiul București au participat cu entuziasm la orele de educație antreprenorială din fiecare județ, finalizate cu competiția care a desemnat cele mai bune planuri de afaceri, cu potențial și sustenabilitate.

Programul este iniţiat ca urmare a acordului de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau