fbpx

Daniel Apostol, director general al Federației Patronale de Petrol și Gaze (FPPG), a dezvăluit la Antena 3 CNN, care sunt perspectivele pe anul 2024 pentru piaţa de energie din România, la finalul conferinţei Income Magazne – Soluţii pentru România.

„Noi am venit în dezbaterea la care ne-aţi provocat să subliniem direcţiile strategice pe care le considerăm demne de a fi luate în seamă în perspectiva viitorului energiei. De altfel, viitorul energiei este un titlu de platformă pe care colegii mei din Federaţie au construit-o tocmai pentru a reuşi să aducă laolaltă toate părţile implicate pe câteva linii de dezvoltare, astfel încât la finalul acestor dezbateri, deopotrivă decidenţi şi reprezentanţi ai operatorilor, ai sectorului energetic, să ştie concret ce au de făcut.

Viitorul energiei este, evident, subsumat tranziţiei energetice, transformării economiei din această perspectivă, ţintelor pe care ni le asumăm ca ţară, de reducere a emisiilor, de combatere a schimbărilor climatice, dar toate aceste lucururi trebuie făcute cu foarte multă înţelepciune şi ţinând cont, considerăm noi, la Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze, de câteva atribute de unicitate, de particularitate ale sectorului energetic românesc în oglindă cu restul ţărilor membre. Şi de ce fac această subliniere? Pentru că sunt în plin proces de elaborare o serie de acte normative, o serie de cadre de reglementare europene cu privire la viitorul energetic, cu privire la tranziţia energetică, iar aceste legi europene pe care va trebui să le adoptăm şi să le transpunem în legislaţia românească trebuie să ajungă să fie elaborate fără discriminare faţă de o ţară precum România, care are un istoric extrem de bogat în exploatarea de ţiţei şi gaze şi acest istoric nu trebuie amendat.

Acest istoric trebuie, dimpotrivă, recunoscut, evaluat la adevărata sa valoare, astfel încât România să poată avea beneficii pe viitor. Mă refer acum şi la exploatările de gaze naturale, mă refer şi la tehnologiile moderne care dau un potenţial României de dezvoltare economică în această transformare de care vorbeam.

Sectorul de ţiţei şi gaze este un sector care în permanenţă este orientat spre investiţii. Nu doar în descoperirea de noi zăcăminte sau în noi exploatări clasice de hidrocarburi, dar mai ales acum în reorientarea sa către, în plin proces de tranziţie energetică, către noi tehnologii. Toate aceste noi tehnologii, fiind la început, fiind în zona de pionierat, ca întotdeauna ce e pionierat înseamnă costuri semnificative, implică investiţii masive, pe termen lung, dar care nu se pot face dacă nu definim corect cadrul de joc, nu doar cadrul de reglementare, cadrul legislativ, norme, norme europene, norme autohtone, condiţii economice, astfel încât o astfel de investiţie să aibă relevanţă economică şi să aibă relevanţă pentru comunităţi”, a declarat Daniel Apostol, directorul general FPPG.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau