fbpx

banner webinar deciziile in noua economie posta romana omv petrom

Trăim anul virusului. Constatăm acum că dincolo de amenințarea stării noastre de sănătate, economia globală și economia națională s-au îmbolnăvit, suferă de un virus nou: amenințarea de faliment. FMI previzionează că economia globală ar suferi o scădere de 3% în 2020, ceea ce înseamnă că ne vom regăsi probabil într-un abis economic de o mai mare amploare decât s-a prevăzut inițial.

„Motiv bun pentru a discuta ce decizii trebuie luate la nivelul guvernului, companiilor și la nivelul indivizilor ca revenirea să se facă cu cât mai multă speranță pentru cât mai mulți dintre noi”, a spus, în cadrul webinarului „Deciziile în NOUA ECONOMIE”, Daniel Apostol, jurnalist economic, fondator România Durabilă și Director de relații externe al Federației Patronale de Petrol și Gaze (FPPG).

NOUA ECONOMIE este un demers inițiat de România Durabilă și EM360 care susține un dialog permanent între Executiv și mediul de afaceri. Invitații în noua dezbatere, atât din mediul privat, cât și din rândul autorităților, au pus pe tapet problemele generate de noua criză economică, dar și soluții recomandate.

„Provocarea cea mai mare va fi să protejăm locurile de muncă, pentru că așa îi vom proteja pe oameni”, a declarat Adi Măniuțiu, jurnalist și antreprenor EM360 Studio.

Cristina Chiriac, Președinte CONAF, a atras atenția că, dacă în 2019 vorbeam despre un deficit de forță de muncă, astăzi cifrele arată că am avea un excedent de forță de muncă, din cauza numărului ridicat de persoane intrate în șomaj sau șomaj tehnic. În plus, datele arată că probabil vom înregistra cel mai mare deficit comercial din ultimii 20 de ani, din cauza prăbușirii exporturilor și creșterii semnificative a importurilor.

Victor Picu, Președinte ANOFM, a venit și cu o veste bună: Au început plățile către angajatori pentru o parte din salariații aflați în șomaj tehnic, iar acestea vor continua în următoarele 2 luni. Următoarele măsuri vor viza flexibilizarea muncii, mai ales că mulți români se întorc în țară și nu au unde să lucreze. Astfel, instituția lucrează la o platformă electronică de mediere între angajatori și forța de muncă, dar și la o hartă a locurilor de muncă. El a spus și când crede că vor fi gata aceste instrumente.

Liviu Rogojinaru, Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a venit cu o altă veste bună: FNGCIMM va lansa programul prin care toate firmele din România vor avea posibilitatea să se ducă la bănci să ia credite pentru continuarea activității, subvenționate de stat – cu zero dobândă și zero costuri de finanțare. El a spus și că mărimea fondurilor disponibile este acum de trei ori mai mare decât s-a prevăzut inițial.

Sebastian Burduja, Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor Publice, a declarat că această criză este o oportunitate pentru MFP de a-și digitaliza serviciile și s-au făcut progrese substanțiale. În curând se vor lua măsuri și pentru conectarea la un server centralizat și urmărirea caselor de marcat. O nouă măsură pentru reducerea evaziunii fiscale va viza facturile.

Laurian Lungu, Macroeconomist, Doctor în economie, Co-fondator Consilium Policy Advisors Group (CPAG), afirmă că, din estimările proprii, impactul asupra economiei României în acest an va fi masiv, cu o scădere a PIB de cel puțin 8%, de patru ori mai mult decât previziunea Guvernului de -2%.

Ovidiu Gheorghe, Președinte al Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR), crede că în perioada ce urmează consumul de produse și servicii făcute în România trebuie să fie prioritar. În condițiile în care în statele europene s-au acumulat stocuri de mărfuri de care vor vrea să scape, trebuie să protejăm piața internă prin campania „Făcut în țara mea”.

Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România, afirmă că e nevoie de un dialog real între decidenții politici și mediul de afaceri. Nu de un „cor de bocitoare” avem nevoie, ci de grupuri de lucru aplicate în care să participe cele mai luminate minți ale României, indiferent că sunt din Parlament, Guvern, BNR, companii etc.

„Trebuie să uităm că există politică pentru o perioadă de timp și să ne întoarcem la competențe și echipe”.

Horia Grigorescu, Director General Poșta Română, a declarat că au început 2020 cu dezideratul de a fi cel mai important an al investițiilor, pentru a ieși din starea de ruginire a unei companii publice mari. Astfel, compania nu va opri investițiile, care vor fi direcționate în informatizare și digitalizare, dar profită de această ocazie și pentru a testa noi zone de nișă.

Remus Ștefureac, Director Inscop și coordonator Proiect Strategic Thinking Group, spune că un studiu efectuat la finalul lunii martie arată că aproape 90% dintre români spun că statul ar trebui să încurajeze proiecte mari de investiții. În plus, mulți vor ca românii întorși din diaspora să fie încurajați prin politici specifice să rămână în țară pentru a fi integrați pe piața muncii.

Procente exacte, dar și alte informații pe larg descoperiți în dezbaterea pe larg.studiu efectuat la finalul lunii martie arată că aproape 90% dintre români spun că statul ar trebui să încurajeze proiecte mari de investițiiCele mai importante declarații din cadrul webinar-ului „Deciziile în Noua Economie”.

SUBSCRIBE: LA CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE EM360 Studio

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360 Studio

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau