Profesorul de psihologie Laura King de la Universitatea Columbia studiază practicarea (și a) optimismului ca mod de creștere a stării generale de bine. Într-o zi, ea le-a cerut studenților care au ales să participe la experimentul său să vină în laboratorul ei timp de 4 zile consecutive, să se gîndească și apoi să descrie, timp de 20 de minute, cea mai bună variantă a lor. 20 de minute de scris în fiecare zi, timp de 4 zile.
Studenții care au ales de bunăvoie exercițiul l-au continuat, apoi, și acasă. Între ei și un grup de control, diferența a fost vizibilă: cei care au ales să își imagineze zilnic „viața perfectă” au devenit mai fericiți decît cei care au scris despre alte subiecte. Iar fericirea primilor s-a prelungit și s-a menținut mai mult timp.
Așa a început o serie de cercetări pe care profesoara Laura King le-a publicat în cîteva dintre cele mai importante reviste de specialitate din lume. Pot fi citite, studiate și aprofundate.
Citind despre acest exercițiu, mi-a venit o idee.
Ce ar fi dacă aș putea face o comparație între cele 20 de minute de scris despre cea mai bună variantă potențială a noastră și același lucru despre o țară? Despre România, că îmi e la îndemînă.
Acum 35 de ani, dacă mi-ar fi cerut cineva să îmi imaginez cea mai bună Românie, nu mi-ar fi fost deloc greu. Mi-aș fi imaginat o țară în care să pot să vorbesc fără teamă, să aibă magazine pline, din care să pot pleca și în care să mă pot întoarce oricînd, fără restricții. Pentru cititorii mai tineri, trebuie să spun că ideea de libertate de la începutul lui 1990 se împletea, în mintea mea de elev la final de liceu, fix cu magazinele pline de produse și cu posibilitatea de a pleca și reveni în țară oricînd. Poate părea naiv, dar asta era.
Practic, România pe care mi-aș fi imaginat-o drept cea mai bună variantă a sa e, în termeni generali, România de azi. Pot să spun orice îmi trece prin cap, magazinele sînt pline, pot pleca și mă pot întoarce oricînd, ba chiar pașaportul meu are o foarte mare valoare în lumea așa cum e ea azi. Sigur, pot pleca și mă pot întoarce dacă am bani, dar asta e deja altă poveste și banii nu erau prinși în visul acela de la 17-18 ani.
Cum aș descrie azi cea mai bună variantă a României din viitor?
Azi pornesc de la nivelul acela pe care îl visam în 1990. Viața mi-a arătat că drumul e greu și că produce o mulțime de victime. De aceea, în descrierea mea, România ideală ar netezi asperitățile, ar reduce diferențele dintre păturile sociale (ori ar crește nivelul de trai al păturii celei mai sărace) și ar investi masiv și continuu în educație. Aș face fără îndoială o descriere detaliată, cu autostrăzi, păduri protejate, orașe curate, în care atenția la detalii și respectul față de muncă ar fi legi. Și aș mai scrie ceva.
În descrierea mea, toți oamenii care și-au asumat pozițiile de decizie în societate ar trebui să facă acest exercițiu. Să-și imagineze, în scris și în mod repetat, cea mai bună Românie. În scris pînă ar deveni un vis recurent care nu le-ar da pace.
