fbpx

În ciuda vremurilor gri pe care le traversează, din punct de vedere economic și social, România e însetată de cultură. La 145 de la nașterea lui Constantin Brâncuși construim viitorul cultural al românilor.

Dar pentru asta trebuie să ne cunoaștem trecutul, după cum bine spunea Nicolae Iorga:

„Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu își cunoaște părinții”.

Bine, bine, dar de unde o apucăm pentru a începe să umplem golurile o să întrebați. Din comunitate, de la mic la mare. Așa cum încearcă să facă și 3 județe care si-au unit forțele pentru un scop comun.
Preşedinţii Consiliilor Judeţene Gorj, Dolj şi Hunedoara au semnat deja memorandumul pentru înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Conurbaţia Jiului”.

Ei speră astfel să le ofere oamenilor, pe lângă componenta educațională și culturală, mai multe oportunităţi pe piaţa muncii şi în domeniul afacerilor, o infrastructură mai bună şi servicii publice cheie de calitate, cum ar fi cele din domeniul sănătății sau transportului, în special în zonele mai slab dezvoltate.

Și ne întoarcem la cultură și la patrimoniu cu o întrebare simplă:

Ce legătură are, totuși, patrimoniul dezvoltarea țării și în ce măsură ne-ar putea ajuta?

Ne-au răspuns în platou, la o ediție EM360 Talk, Cătălin Băncilă, președintele Fundației Maria, Sorin Chiriță, președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională şi Politici Europene și Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Prezenta emisiune este o co-productie realizata în parteneriat cu Photomedia EM360 Group, Dream Big Media, New Aeon Genesys și Novus Ordo Media, în scop social-educativ, non-lucrativ, ca parte din proiectul de voluntariat „Sprijin pentru competitivitatea socială în regiunea Sud Vest” POCU/449/4/16/128721.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau