Aproape 27 de milioane de persoane din Uniunea Europeană nu aveau în 2025 un loc de muncă sau suficiente ore de lucru, potrivit datelor Eurostat privind potențialul de muncă neutilizat. În România, indicatorul cuprindea aproximativ 780.000 de persoane și reprezenta 9,3% din forța de muncă extinsă, față de 11,8% la nivelul UE. El măsoară o nevoie de muncă mai largă decât cea surprinsă de rata șomajului.
Pe scurt
-
Aproape 27 de milioane de persoane din UE nu aveau un loc de muncă sau suficiente ore de lucru în 2025, echivalentul a 11,8% din forța de muncă extinsă.
-
În România, indicatorul cuprindea aproximativ 780.000 de persoane, adică 9,3% din forța de muncă extinsă, sub media UE.
-
Măsura include șomerii, angajații cu timp parțial care doresc și pot lucra mai mult și două grupuri care nu îndeplinesc toate criteriile șomajului.
-
Circa 199.000 de persoane din România erau disponibile să lucreze, dar nu căutau activ o slujbă; aproximativ 75.000 lucrau cu timp parțial și doreau și puteau lucra mai multe ore.
-
Un indicator redus poate coexista cu o ocupare redusă, deoarece unele persoane fără serviciu nu caută și nu sunt disponibile să lucreze. Datele sunt medii anuale, nu un total cumulativ de persoane distincte.
Pe lângă șomeri, sunt incluși angajații cu timp parțial care doresc și pot lucra mai multe ore, persoanele care caută un loc de muncă dar nu sunt disponibile să înceapă imediat și cele care ar dori să lucreze și sunt disponibile, însă nu caută activ. Astfel, o persoană poate avea deja o slujbă și totuși să intre în această statistică, dacă lucrează mai puține ore decât și-ar dori.
Din totalul european de 26,99 milioane, circa 13,32 milioane erau șomeri, 5,49 milioane lucrau cu timp parțial și doreau mai multe ore, iar 6,10 milioane erau disponibile să lucreze, dar nu căutau activ o slujbă. Alte aproximativ 2,08 milioane căutau de lucru, fără să poată începe imediat. Valorile provin din seria anuală Eurostat și sunt rotunjite.
În România, aproximativ 199.000 de persoane erau disponibile să lucreze, dar nu căutau activ un loc de muncă — circa un sfert din cele 780.000 incluse în indicator. Alte aproximativ 75.000 de persoane lucrau cu timp parțial și doreau și puteau să muncească mai multe ore. Indicatorul surprinde astfel și oameni care nu apar în statisticile obișnuite ale șomajului, deși au o nevoie de muncă neacoperită.
Pentru a putea reuni aceste grupuri, Eurostat folosește „forța de muncă extinsă”: persoanele ocupate și șomerii, plus cele două categorii care fie caută de lucru, fie sunt disponibile să lucreze, fără a îndeplini toate criteriile pentru a fi considerate șomere. De aceea, procentele de 9,3% pentru România și 11,8% pentru UE nu reprezintă rate ale șomajului și nici ponderi în întreaga populație.
Un nivel mai redus al indicatorului nu înseamnă automat o participare mai bună la muncă. Eurostat arată că România avea o pondere a ocupării sub media UE în populația de 15–74 de ani, chiar dacă potențialul de muncă neutilizat era relativ mic. O parte dintre persoanele fără serviciu se află în afara forței de muncă extinse: nu caută și nu sunt disponibile să lucreze, de exemplu pentru că studiază, sunt pensionate sau au responsabilități de îngrijire.
Indicatorul nu descrie nici un grup de persoane care ar putea fi angajate toate imediat. Pentru cei care caută o slujbă, dar nu pot începe în următoarele două săptămâni, educația, îngrijirea altor persoane și problemele de sănătate pot limita disponibilitatea. Pentru angajații subocupați, nevoia este de ore suplimentare de lucru, nu neapărat de intrarea într-o primă slujbă.
Datele se referă la persoanele de 15–74 de ani și provin din Ancheta europeană asupra forței de muncă, realizată în gospodării. Rezultatele anuale sunt medii ale celor patru trimestre: cele aproape 27 de milioane reprezintă o estimare a dimensiunii fenomenului în 2025, nu numărul cumulat al tuturor persoanelor care au trecut printr-o asemenea situație pe parcursul anului.
