Un nou policy paper al Balkans in Europe Policy Advisory Group avertizează că înfrângerea electorală a unui regim autoritar competitiv nu produce automat o democrație funcțională. Analiza semnată de Florian Bieber, Claudia Laštro și Enej Lovrečič susține că perioada imediat următoare schimbării de putere este decisivă: noii lideri trebuie să reformeze rapid instituțiile, dar fără să creeze vid juridic, instabilitate sau noi mecanisme de control politic.
Pe scurt
-
BiEPAG spune că tranziția democratică după înfrângerea unui lider autoritar are o fereastră scurtă în care reformele pot fixa direcția politică a țării.
-
Autorii avertizează asupra a trei riscuri: continuitate autoritară, menținerea capturii statului și revenirea vechilor lideri prin dezamăgirea electoratului.
-
Coalițiile largi care înving un regim autoritar pot deveni instabile după alegeri, când dispare obiectivul comun al îndepărtării liderului aflat la putere.
-
Reformele trebuie să vizeze devreme legislația electorală, independența justiției, sectorul de securitate și libertatea presei.
-
Uniunea Europeană este îndemnată să sprijine democratizarea înaintea alegerilor critice, nu abia după schimbarea puterii.
Raportul pornește de la cazul Ungariei post-Orbán, dar folosește experiențele din Balcanii de Vest și Caucaz pentru a explica de ce schimbarea la vârf nu este suficientă. Autorii discută regimurile autoritare competitive, adică sisteme în care alegerile există și pot produce surprize, dar competiția este distorsionată prin control asupra instituțiilor, presei, resurselor publice și rețelelor de influență.
În astfel de regimuri, opoziția poate câștiga alegeri, dar intră la guvernare într-un stat deja modelat pentru a servi liderul anterior. Instituțiile pot rămâne loiale vechii puteri, funcționarii pot bloca reformele, iar rețelele economice apropiate fostului regim pot încerca să își păstreze influența prin adaptare la noua conducere.
BiEPAG identifică trei pericole majore după o victorie democratică. Primul este continuitatea autoritară, când noii lideri folosesc instrumentele moștenite în loc să le demonteze. Al doilea este menținerea capturii statului, chiar dacă guvernul se schimbă. Al treilea este autocratizarea ciclică, în care fostele elite revin la putere după ce cetățenii se declară dezamăgiți de ritmul sau rezultatele reformelor.
Serbia este prezentată ca un caz care combină aceste riscuri. După căderea regimului Milošević, reformele introduse gradual au lăsat loc corupției, instabilității politice și revenirii unui actor dominant. Autorii folosesc acest exemplu pentru a arăta că amânarea reformelor poate permite vechilor rețele să supraviețuiască și să se regrupeze.
Analiza subliniază însă că viteza nu poate înlocui calitatea reformelor. Reformele grăbite, centralizate sau construite pentru a satisface presiuni externe pot slăbi instituțiile, pot produce incertitudine juridică și pot crea respingere socială. Albania este menționată pentru reforma justiției, Kosovo pentru procesul de vetting, iar Georgia sub Mihail Saakașvili pentru reforme anticorupție rapide, vizibile, dar excesiv de centralizate.
Un punct central al raportului este dilema dintre curățarea instituțiilor și menținerea funcționării statului. O epurare radicală poate îndepărta persoane compromise, dar poate lăsa instituții importante fără capacitate administrativă. O abordare prea prudentă poate păstra în funcții oameni legați de vechiul regim, capabili să încetinească sau să saboteze democratizarea.
BiEPAG recomandă numiri bazate pe merit, mecanisme de verificare și instituții independente de supraveghere, în locul unor eliminări generale și rapide. Prioritatea ar trebui să fie păstrarea funcțiilor de bază ale statului în timpul reformelor, astfel încât tranziția să nu producă haos administrativ sau un vid exploatat de vechile rețele.
Coalițiile de opoziție sunt un alt risc. În multe cazuri, regimurile autoritare competitive au fost învinse prin alianțe largi între partide, activiști și societate civilă. Aceste alianțe pot mobiliza electoratul și pot da legitimitate opoziției, dar după alegeri diferențele ideologice, rivalitățile personale și competiția pentru poziții pot bloca guvernarea.
Raportul amintește Serbia după 2000, Macedonia de Nord după 2016 și Muntenegru după 2020 drept exemple în care majoritățile fragile și coalițiile eterogene au redus capacitatea de a rupe rapid cu practicile autoritare. În Muntenegru, coaliția post-2020 a inclus reformatori democratici și partide naționaliste sârbe care aveau puține obiective comune dincolo de opoziția față de Milo Đukanović.
Societatea civilă are un rol ambivalent după schimbarea de putere. În faza de mobilizare, organizațiile civice, activiștii și mișcările sociale pot transforma nemulțumirea publică în presiune politică. După alegeri, dacă liderii societății civile intră în guvern, sectorul civic poate pierde capacitatea de supraveghere independentă, iar donatorii pot redirecționa banii spre noua administrație.
Autorii numesc acest risc „golirea societății civile”. Exemplele citate includ Georgia după 2003, Kosovo după 2021 și Macedonia de Nord după 2016, unde intrarea unor persoane din zona civică în instituții a transmis credibilitate reformistă, dar a putut slăbi organizațiile rămase în afara guvernului.
Raportul formulează ceea ce autorii numesc „dilema Goldilocks”: coaliția democratică nu trebuie să fie nici atât de largă încât să nu poată guverna coerent, nici atât de îngustă încât să concentreze puterea într-un singur actor. Instituțiile trebuie reformate suficient de repede pentru a nu rămâne capturate, dar nu atât de brutal încât să devină subordonate noii puteri. Societatea civilă trebuie să sprijine schimbarea, dar să rămână suficient de independentă pentru a controla noul guvern.
Pentru actorii democratici, BiEPAG recomandă un prim val rapid și structurat de reforme în legislația electorală, independența justiției, sectorul de securitate și libertatea presei. Reformele complexe trebuie etapizate, iar instituțiile de supraveghere independente trebuie create devreme pentru a împiedica menținerea capturii statului.
Pentru Uniunea Europeană, raportul recomandă pregătirea sprijinului pentru transformarea democratică înaintea alegerilor critice. Acest sprijin ar trebui să includă asistență administrativă și politică pentru actorii reformiști, lecții din tranziții anterioare din UE și vecinătate, precum și finanțare pentru reforme.
BiEPAG cere Uniunii Europene să mențină finanțarea pentru societatea civilă și după schimbarea puterii. Sprijinul pentru buna guvernare nu ar trebui să înlocuiască finanțarea organizațiilor independente, inclusiv a inițiativelor locale, deoarece acestea sunt necesare pentru monitorizarea guvernului și pentru menținerea presiunii democratice.
Raportul recomandă și implicarea Uniunii Europene în facilitarea unor acorduri de împărțire a puterii între actorii opoziției înainte de tranziție. Parlamentul European este menționat ca posibil canal de comunicare și sursă de know-how, inclusiv pentru reducerea riscului ca după alegeri energia reformistă să fie consumată în lupte interne pentru funcții.
Concluzia analizei este că democratizarea după un regim autoritar competitiv este mai dificilă decât simpla înlocuire a unui lider. Vechile structuri pot rămâne active, noile elite pot fi tentate să folosească instrumentele moștenite, iar sprijinul public poate scădea dacă reformele nu produc rezultate vizibile. Succesul depinde de rapiditate, dar și de limite instituționale, transparență, societate civilă independentă și sprijin european bine calibrat.