Fondul european creat în pandemie ar fi susținut 1,1 milioane de locuri de muncă și un PIB al UE cu 0,6% mai mare în 2024

Fondul paneuropean de garantare creat în timpul pandemiei ar fi contribuit la menținerea a aproximativ 1,1 milioane de locuri de muncă și la un produs intern brut al Uniunii Europene cu 0,6% mai mare în 2024 decât într-un scenariu fără acest sprijin, potrivit simulărilor realizate pentru o evaluare independentă a Grupului Băncii Europene de Investiții. Fondul a folosit garanții oferite de 22 de state membre pentru a reduce riscul finanțărilor acordate companiilor și pentru a susține investiții prin bănci, instituții de garantare și fonduri.

Fondul paneuropean de garantare a fost creat în 2020, când restricțiile sanitare, scăderea vânzărilor și perturbarea lanțurilor de aprovizionare au redus rapid lichiditățile companiilor. Băncile au început să aplice condiții mai stricte, iar firmele cu garanții insuficiente sau cu un profil de risc mai ridicat întâmpinau dificultăți suplimentare în obținerea creditelor.

Instrumentul a fost construit în jurul unei garanții comune oferite Grupului Băncii Europene de Investiții de statele participante. În loc să împrumute direct fiecare companie, fondul a preluat o parte din riscul suportat de băncile comerciale, instituțiile de garantare, băncile publice de dezvoltare și alte organizații financiare.

Atunci când o parte a pierderii potențiale este acoperită prin garanție, instituția financiară își poate asuma mai ușor finanțarea unui client care ar fi fost refuzat în alte condiții. Mecanismul poate permite și credite mai ieftine, scadențe mai lungi sau cerințe mai reduse privind garanțiile oferite de companie.

Fondul a primit garanții totale de 24,4 miliarde de euro din partea a 22 de state membre. Obiectivul inițial era folosirea acestei capacități de risc pentru mobilizarea a până la 195,2 miliarde de euro în economia reală, prin garanții pentru credite și prin investiții de tip capital sau cvasicapital.

Evaluarea arată că 95% din capacitatea fondului a fost aprobată pentru operațiuni, iar 79% din sumele aprobate au fost transformate în contracte semnate. Utilizarea efectivă a fost mai redusă decât estimările bazate pe aprobări, deoarece o parte dintre finanțările rezervate nu au mai fost solicitate, alocate sau plătite integral.

Pe baza sumelor ajunse în operațiuni și a metodologiei de multiplicare folosite de fond, investițiile mobilizate până la sfârșitul lui 2025 sunt estimate la 114,5 miliarde de euro. Valoarea reprezintă aproximativ 61% din cele 188,4 miliarde de euro care ar fi fost mobilizate dacă toate operațiunile aprobate ar fi fost utilizate conform estimărilor inițiale.

Pentru evaluarea efectelor asupra economiei, Departamentul economic al Băncii Europene de Investiții a folosit modelul RHOMOLO. Acesta simulează modul în care finanțarea influențează investițiile, producția, cererea, ocuparea și schimburile economice dintre regiuni și state.

Modelul compară evoluția estimată a economiei în prezența fondului cu un scenariu de referință în care instrumentul nu ar fi existat. Diferența dintre cele două scenarii este prezentată drept efect incremental al fondului.

Pentru 2024, simularea indică un PIB al UE cu aproximativ 0,6% mai mare decât în scenariul fără fond. Ocuparea este estimată cu aproximativ 1,1 milioane de locuri de muncă peste nivelul scenariului de referință.

Aceste cifre nu înseamnă că evaluarea a identificat individual 1,1 milioane de persoane care și-au păstrat postul exclusiv datorită fondului. Modelul estimează efectele directe și indirecte ale finanțărilor asupra întregii economii, inclusiv activitatea produsă în companiile furnizoare, consumul generat prin venituri și schimburile dintre state.

Efectul se reduce pe măsură ce trece timpul și economia se îndepărtează de perioada în care finanțările au fost acordate. Pentru 2026, modelul estimează un efect de aproximativ 0,5% asupra PIB-ului UE și aproximativ 950.000 de locuri de muncă păstrate în comparație cu scenariul de referință.

Raportul precizează că efectele structurale continuă și pe termen mai lung, chiar dacă impactul anual devine mai mic. Companiile care au putut continua investițiile, și-au consolidat bilanțurile sau au evitat întreruperea activității pot păstra o capacitate de producție și dezvoltare mai ridicată și după încheierea sprijinului.

Beneficiile estimate au fost mai concentrate în regiunile de coeziune și în statele care au utilizat fondul mai intens în raport cu dimensiunea economiei. Portugalia, Bulgaria și Grecia se află în prima categorie, urmate de Italia, Spania și Finlanda.

Distribuția reflectă modul în care fondul a completat schemele naționale. Statele mai grav afectate de criză, cele aflate sub o presiune fiscală mai mare și cele cu programe naționale de garantare mai reduse au primit, în general, mai mult sprijin raportat la PIB.

Țările afectate mai puternic de pandemie au primit aprobări echivalente cu aproximativ 0,2% din PIB, față de 0,1% în statele cu un impact economic mai redus. Diferența a fost mai mare în cazul sumelor alocate efectiv, care au reprezentat aproximativ 0,12% din PIB în prima categorie și 0,02% în cea de-a doua.

Modelul indică efecte indirecte în toate statele Uniunii, inclusiv în Cehia, Estonia, Letonia, România și Ungaria, care nu au contribuit la fond. Aceste efecte apar deoarece economiile statelor membre sunt conectate prin comerț, investiții și lanțuri de aprovizionare.

O companie sprijinită într-un stat poate cumpăra echipamente, componente sau servicii din altă țară. Menținerea producției și a locurilor de muncă poate susține astfel activitatea economică și din state care nu au primit direct aceleași finanțări.

Produsele de garantare au sprijinit peste 171.000 de companii, reprezentând aproximativ 0,73% din totalul firmelor din cele 22 de state participante. Aproape 99,2% dintre beneficiari au fost întreprinderi mici și mijlocii, iar 66% au fost microîntreprinderi.

Italia și Portugalia au concentrat împreună peste 62% dintre companiile sprijinite. Distribuția nu arată numai diferențe privind amploarea crizei, deoarece depinde și de structura sectorului bancar, participarea intermediarilor financiari, dimensiunea schemelor naționale și capacitatea administrativă de folosire a instrumentului.

Aproape 68% din finanțări și tranzacțiile acoperite au mers către sectoarele grav afectate de criză. Comerțul cu ridicata și cu amănuntul a primit 24% din sprijin, iar industria prelucrătoare 23%.

Sprijinul nu a fost însă distribuit strict în funcție de pierderile fiecărui sector. Evaluarea constată că sectoarele cu o pondere mai mare în economie au atras în general volume mai mari de finanțare, indiferent de intensitatea exactă a șocului suferit.

Cea mai mare parte a finanțărilor garantate a fost folosită pentru capital de lucru. Aceste fonduri au permis companiilor să plătească salarii, furnizori, chirii, utilități și alte cheltuieli curente în perioade în care veniturile erau instabile.

Operațiunile de împărțire a riscului au alocat 59% din finanțare exclusiv capitalului de lucru. Aproximativ 14% a fost destinat numai investițiilor, iar 10% a combinat capitalul de lucru cu investițiile.

Intermediarii financiari consultați au declarat că principalul beneficiu pentru companii a fost accesul la finanțare în lipsa unor garanții suficiente. Acest efect a fost indicat de 82% dintre respondenți.

Alte 70% dintre instituțiile participante au spus că proiectele considerate mai riscante au putut primi finanțare și că împrumuturile au fost acordate la costuri mai mici. Două treimi au indicat un acces mai bun la capital de lucru, iar jumătate au menționat scadențe mai lungi.

Fondul a permis băncilor să împartă riscul noilor credite și, în anumite situații, să reducă volumul capitalului de reglementare rezervat împotriva pierderilor potențiale. Capitalul eliberat a putut fi folosit pentru alte finanțări.

Aproximativ jumătate dintre intermediarii chestionați au declarat că nu ar fi obținut același nivel de reducere a presiunii asupra capitalului fără fond. Totodată, 60% au spus că, în absența garanției, ar fi exclus din portofolii companiile cu un profil de risc mai ridicat.

Sprijinul a ajuns în multe cazuri la firme care erau mai îndatorate și aveau o capacitate mai redusă de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt încă dinaintea pandemiei. Evaluarea consideră că această distribuție arată orientarea către întreprinderile mai vulnerabile la șoc, fără să concluzioneze că fondul a finanțat în principal companii neviabile.

Pentru Italia și Spania, raportul include și o analiză econometrică la nivel de firmă. Aceasta compară societăți care primiseră ajutoare naționale în 2020 cu întreprinderi similare care au primit ulterior și finanțare susținută prin fond.

Companiile care au primit sprijinul suplimentar au înregistrat creșteri susținute ale cifrei de afaceri și ocupării în cei doi sau trei ani următori. Activele corporale și necorporale au crescut, ceea ce este compatibil cu folosirea finanțării pentru investiții și consolidarea activității, nu numai pentru acoperirea unor lipsuri temporare de lichiditate.

Efectele au fost mai puternice și mai persistente pentru microîntreprinderi și companiile mici, pentru firmele de construcții din Italia, cele de servicii din Spania și întreprinderile care au combinat investițiile cu finanțarea capitalului de lucru.

Rezultatele pentru Italia și Spania nu pot fi aplicate automat tuturor statelor membre. Analiza folosește date administrative și financiare din cele două țări, iar condițiile economice și implementarea fondului au diferit între state.

Evaluarea avertizează și asupra limitelor mai generale ale concluziilor. Datele despre companiile care nu au primit sprijin sunt incomplete în unele domenii, iar succesiunea altor crize și intervenții publice face dificilă izolarea perfectă a efectului fondului.

Simulările macroeconomice depind de ipotezele modelului privind comportamentul companiilor, investițiile, comerțul și transmiterea finanțării între regiuni. Ele oferă o estimare coerentă a efectului economic, fără să constituie o măsurare contabilă directă.

Fondul nu a funcționat în principal în faza de urgență pentru care fusese conceput inițial. Prima operațiune a fost semnată în decembrie 2020, după ce vârful presiunilor imediate asupra lichidităților trecuse și statele introduseseră deja programe naționale ample.

Evaluarea concluzionează că rolul principal al instrumentului a fost susținerea redresării. Fondul a intervenit când unele măsuri naționale începeau să fie retrase, standardele de creditare deveneau din nou mai stricte, iar nevoia de capital de lucru creștea pe fondul inflației, perturbărilor de aprovizionare și războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Această desfășurare mai târzie a limitat capacitatea fondului de a răspunde celei mai acute faze a crizei, dar i-a permis să susțină firmele în perioada de revenire și să reducă diferențele de acces la finanțare dintre statele participante.

Fondul paneuropean de garantare a fost constituit oficial în august 2020 și a utilizat produse de garantare, împărțire a riscului, securitizare, capital și cvasicapital. Perioada de semnare a noilor operațiuni s-a încheiat în 2022, însă plățile pentru unele investiții pot continua până în anii 2030.

Evaluarea independentă acoperă activitatea fondului până la 31 decembrie 2025 și se bazează pe analiza portofoliului, opt studii de țară, peste 130 de interviuri, un sondaj în rândul intermediarilor financiari, o analiză econometrică pentru Italia și Spania și simulări macroeconomice.