“Nu angajăm simpli candidați pentru un job, ci persoane ce pot dezvolta o carieră de success…”, mesajul transmis de Alexandra Lupu – Talent Acquisition Specialist la Schneider Electric, centralizează ideea în jurul căreia s-a dezvoltat evenimentul Forum: Carieră în industria energetică, ediția 2023.
În perioada 8-14 mai 2023, a avut loc evenimentul Forum: Carieră în industria energetică, organizat de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, în parteneriat cu Facultatea de Energetică. Particularitatea evenimentului de anul acesta îl reprezintă multitudinea locațiilor alese de organizatori, acesta desfășurându-se în incinta Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica din București, Laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte, Facultatea de Energetică și locații ale partenerilor,
Putem rezuma evenimentul în cifre, astfel: 380 de participanți, peste 100 reprezentanți ai companiilor, peste 50 de voluntari în organizare, 21 de companii participante, 8 parteneri media, 11 asociații partenere, 5 workshop-uri, 11 standuri, 2 vizite tehnice, 16 prezentări ale companiilor, 8 pauze de networking și multe ore de pregătire.
În prima zi a evenimentului, s-a acordat o atenție deosebită Facultății de Energetică, în cadrul căreia a avut loc festivitatea oficială de deschidere, loc în care s-au reunit speakeri reprezentanți din industrie și mediul universitar: Horia Necula – Prorector Universitatea Politehnica București, Diana Robescu – Decan Facultatea de Energetică, Mircea Bițoiu – Președinte AIEE – Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni, Cătălin Niță – Director Executiv Federația Patronală Petrol și Gaze, Silvia Vlăsceanu – Director Executiv HENRO – Asociația Producătorilor de Energie Electrica, Ciprian Diaconu – Președinte Comitetul Național Român CIGRE. Ziua s-a încheiat cu prezentarea practicii studențești, susținută de domnul prodecan Ion Triștiu.
Mesajul general al speakerilor din deschidere poate fi rezumat de observația dl-ului Cătălin Niță: “Este locul și momentul potrivit, aveți oportunități nenumărate să reușiți să faceți ce vă place.”
În zilele de marți și miercuri, 9-10 mai 2023, participanții au avut ocazia să urmărească prezentările companiilor, să interacționeze cu reprezentații acestora la standuri și în pauzele de networking. Prin intermediul partenerilor evenimentului, precum: Rompetrol, Nucleareletrica, PNE, OMV Petrom, Volt, Schneider Electric, Enel, Distribuție Energie Electrică România s-a acoperit o gamă variată de specializări din domeniul energetic.
Fiecare dintre reprezentanții companiilor de top s-a apropiat de studenți, oferindu-le sfaturi atât în ceea ce privește cariera, cât și viața personală. Au fost deschiși, împărtășindu-și experiența și oferind îndrumări prețioase pentru dezvoltarea profesională și personală a tinerilor.
Joi, 11 mai , a fost o zi deosebită, nu doar datorită workshop-urilor susținute de o parte din partenerii Gold: OMV Petrom, Schneider Electric, Volt, Enel, Rompetrol, ci și datorită locației alese pentru desfășurarea evenimentului, și anume: Laboratorul de Tehnică a Tensiunilor Înalte al Facultății de Energetică. Particularitatea acestei locații speciale a adus o contribuție semnificativă la calitatea evenimentului, oferind tinerilor ingineri energeticieni o oportunitate unică de a se apropia mai mult de industrie. Acest aspect a adăugat un plus de valoare și a generat un mediu propice pentru dezvoltarea profesională a participanților.
Ziua de vineri a constituit un moment unic. Întreaga zi a fost dedicată lansării primului Centru de Exploatare a Energiei din Europa, inițiată de partenerii de la Nuclearelectrica. Acest eveniment a fost organizat de o echipă care a inclus și voluntari din cadrul Asociației Inginerilor Energeticieni și Electricieni, care și-au adus contribuția valoroasă la desfășurarea acestei lansări.
În ultimele două zile, evenimentul a oferit participanților oportunitatea deosebită de a participa la vizite tehnice la importante obiective energetice din țară, precum centrala fotovoltaică din Berceni și stația Electrică 110/20 kV Chitila, organizată de Enel, dar și la barajul Bicaz. Participanții au avut ocazia de a explora și de a înțelege mai bine infrastructura și proiectele relevante din domeniul energetic al țării.
Evenimentul Forum: Carieră în Industria Energetică este esențial în contextul industriei, fiind un răspuns la cererea tot mai mare de resurse umane de pe piața muncii, precum și la nevoia tinerilor de a se expune în fața marilor companii și de a înțelege necesitățile actuale ale industriei, după cum reiese și din mesajele transmise reprezentanți ai companiilor: “Ați făcut un pariu câștigător în momentul în care ați ales să urmăriți cariera de inginer. Ingineria nu este o carieră ușoară, însă acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Faptul că ingineria se află într-o continuă dezvoltare, o face și mai interesantă și provocatoare.”- dl. Radu Vasile
Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni este o organizație profesională, neguvernamentală, nonprofit, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, înființată în anul 2022. Scopul Asociației este de a contribui la creșterea rolului inginerilor din domeniul energetic și electric, în vederea dezvoltării și modernizării sistemului energetic, pilon al dezvoltării economiei. AIEE promovează principiile dezvoltării durabile ale sistemului energetic și asigură cadrul instituțional, material și social adecvat de manifestare a membrilor săi.
Partenerii evenimentului
Parteneri GOLD: Rompetrol, Nuclearelectrica, PNE, Enel, Volt, Schneider Electric, Distribuție Energie Electrică Romania, OMV Petrom.
Parteneri SILVER: Eximprod Grup, Electromontaj, ENGIE, Transelectrica, Enevo Group, Vinci Energies, Alive Capital
Parteneri BRONZE: Monsson, Adrem
Detalii eveniment
Website eveniment: https://carieraenergetica.ro/cie2023/
Facebook: https://www.facebook.com/AIEE.Asociatie/
Contact
Mircea Bițoiu Președinte AIEE Tel. 0721 945 193 e-mail: office@aiee.ro | Florentina Grosu Manager de Proiect Tel. 0723 662 282 e-mail: florentina.grosu@aiee.ro |