Impozitul Minim pe Cifra de Afaceri (IMCA) a fost introdus cu promisiunea echilibrării rapide a bugetului statului. În practică, însă, această măsură a devenit un test al coerenței fiscale și al capacității României de a gândi politici economice sustenabile.
După doi ani de aplicare, mediul de afaceri, analiștii și o parte tot mai consistentă a decidenților politici admit că IMCA nu doar că nu a adus veniturile anticipate, dar a generat distorsiuni semnificative în economie.
Greșelile fiscale se pot face. Devine însă periculos atunci când sunt menținute în ciuda dovezilor și a consecințelor evidente. În economie, timpul pierdut înseamnă investiții care nu se mai fac, locuri de muncă ce nu se mai creează și capital de încredere care se volatilizează.
Un impozit aplicat în industriile cu marje mici
IMCA lovește exact acolo unde modelul de business funcționează pe volume și marje de profit reduse: IT, auto, retail, distribuție, energie. În aceste domenii, impozitarea pe cifra de afaceri substituie impozitul pe profit și produce, în multe cazuri, o dublă taxare. Majoritatea companiilor vizate plăteau deja impozitul clasic de 16% pe profit; odată cu IMCA, povara fiscală a crescut până spre 30–70% din profitul real.
Efectele sunt vizibile: scăderea profitabilității operaționale, relocarea investițiilor, reducerea personalului, închiderea unor unități și mutarea unor activități în alte jurisdicții mai coerente si mai juste din punct de vedere fiscal.
Impact sistemic: concluziile unui studiu amplu
Potrivit analizelor The Tax Institute, IMCA produce efecte în lanț, care afectează întreaga economie:
- fragmentarea companiilor prin divizare;
- descurajarea investițiilor și trecerea către modele cu valoare adăugată redusă (lohn);
- relocarea operațiunilor în alte țări;
- renunțarea la consolidarea fiscală în interiorul grupurilor;
- transferul costurilor în prețurile finale și alimentarea inflației;
- reducerea cererii, a veniturilor și a investițiilor în cercetare, dezvoltare și tehnologie.
Paradoxal, veniturile colectate din IMCA în 2024 au fost de aproximativ 220 milioane de euro, față de estimarea inițială de peste 1 miliard de euro. Diferența arată că măsura nu a colectat ce se promisese, dar a destabilizat sectoare întregi.
Exemplele companiilor mari: semnale de alarmă
Pentru exemplele de mai jos (companii mari si românești) îi mulțumesc lui Cristi Tudorescu (cursdeguvernare.ro) pentru documentarea făcută empiric, pe firme, și pe care o preiau și eu, mai jos.
Robert Bosch SRL
– venituri 8,1 mld. lei, profit brut 227 mil. lei (2,8%), profit net 158 mil. lei
– impozit efectiv ~31% din profit
– grupul a mutat o investiție importantă din România în Polonia.
Aptiv Technology
– venituri 2024: 1,44 mld. lei (în scădere)
– profit brut 51 mil. lei (3,5%), profit net 36 mil. lei
– 800 de angajați concediați, închiderea fabricii din Ineu.
Amazon Development Center Iași
– venituri +16%, pierdere netă 29 mil. lei
– a plătit totuși aproape 8 mil. lei IMCA
– anunță disponibilizarea a 500 de angajați.
Carrefour România
– venituri 12,5 mld. lei, profit net 52 mil. lei
– impozit efectiv: 70% din profit
– grupul analizează reducerea operațiunilor locale – pe fondul unor probleme suplimentare în țara mamă, Franța, amplificate pe fond IMCA.
Aceste cazuri arată că problema nu ține de „multinaționale”, ci de modul în care impozitul se aplică într-o economie cu marje mici și presiuni competitive mari.
Companiile românești: impact chiar mai dureros
IMCA lovește nu doar grupurile internaționale, ci și afacerile antreprenoriale românești, adesea chiar mai dur:
Arabesque SRL – cel mai mare distribuitor românesc de materiale de construcții
– CA 2024: 2,57 mld. lei
– profit brut 14 mil. lei (0,7%) → profit net 7 mil. lei
– statul a luat 50% din profit
– ~300 de angajați concediați față de 2023.
Teraplast Bistrița – lider național în PVC
– a plătit în 2024 impozit pe cifra de afaceri de ~11 mil. lei, în ciuda unui rezultat negativ
– în 2025, la 9 luni, a achitat 4,3 mil. lei (40% din profit).
Pentru o companie care cumpără firme în străinătate și încearcă să devină lider regional, IMCA devine frână.
Unicarm SRL – producție mezeluri & panificație
– CA 2024: 439 mil. lei
– profit brut 8,1 mil. lei → profit net 3,8 mil. lei
– statul a luat 54% din profit.
Unicarm Supermarket SRL – retail alimentar
– CA 2024: 816 mil. lei
– profit brut 25 mil. lei → profit net 17 mil. lei
– statul a luat ~32% din profit.
Annabella SRL – rețea românească de ~180 magazine
– CA 2024: 683 mil. lei
– profit net 22 mil. lei
– statul a luat 24% din profit.
Magazinele Diana SRL – 88 de unități
– CA 2024: 469 mil. lei
– profit net 11 mil. lei
– ~o treime din profit a mers la stat.
Grup Feroviar Român – ~2.500 de angajați
– impozit plătit: 10 mil. lei dintr-un profit de 13 mil. lei
– aproape 80% din profit pierdut la stat.
Aceste exemple arată limpede că IMCA nu „pedepseste multinaționalele”, ci apasă greu pe umerii companiilor românești care încearcă să concureze pe piețe europene.
Poziția Ministerului Finanțelor: recunoașterea problemei in ceasul al 13lea
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a admis public faptul că acest impozit produce mai mult rău decât bine:
„Suntem conștienți că nu putem atrage investiții și nu putem susține dezvoltarea menținând un plafon pe cifra de afaceri care afectează toți investitorii, români și străini. Aceste companii trebuie încurajate să investească și să reinvestească. Un astfel de mecanism nu ajută dezvoltarea.”
El a subliniat și rolul decisiv al investițiilor private, mult superioare celor publice:
„Voi ridica aceste teme în primele discuții din coaliție pentru a identifica soluții pentru fiecare domeniu. Trebuie, însă, să găsim și modalități de a substitui resursele bugetare pierdute.”
Este prima declarație fermă din partea actualei conduceri a Finanțelor care pune în discuție necesitatea eliminării impozitului.
Întrebările de fond rămân!
Ce ne arată toate aceste date? Că trebuie să răspundem urgent la câteva întrebări fundamentale:
- De ce impunem taxe suplimentare exact în industriile unde marjele sunt mici?
- Ce este mai sustenabil: 1% din cifra de afaceri sau păstrarea a mii de locuri de muncă?
- Câte companii trebuie să închidă fabrici sau să plece din țară pentru ca această măsură să fie reevaluată?
- Cum poate România spera la reindustrializare în timp ce supraimpozitează companiile productive?
- Ce lecții trebuie învățate din „experimentul IMCA” pentru a evita repetarea greșelilor?
Concluzie: adevăratul cost al unei erori
IMCA nu este doar o măsură fiscală imperfectă. Este un exemplu al modului în care deciziile pripite pot genera efecte structurale negative într-o economie deja fragilă.
România are nevoie de o politică fiscală predictibilă, echilibrată și orientată spre investiții. Cel mai grav nu este că s-a introdus acest impozit. Grav ar fi să nu fie corectat la timp. În economie, erorile recunoscute se pot repara. Erorile ignorate se transformă în crize.
