Institutul Jacques Delors afirmă că economia circulară devine un instrument strategic pentru suveranitatea industrială a Europei, într-un context marcat de tensiuni geopolitice, volatilitate a lanțurilor de aprovizionare și dependență de materii prime importate. Analiza publicată la 11 iunie arată că reutilizarea, repararea, reciclarea și reincorporarea materialelor secundare în procesele industriale pot reduce expunerea Europei la piețele globale și pot susține competitivitatea.
Pe scurt
-
Institutul Jacques Delors spune că economia circulară nu mai este doar o politică de mediu, ci o miză de suveranitate, competitivitate și reziliență industrială.
-
Rata circularității economiei europene ar urma să ajungă la numai 12% în 2024, departe de ținta de 24% pentru 2030.
-
Deficitul anual de investiții pentru respectarea directivelor existente până în 2040 este estimat la 82 de miliarde de euro.
-
Materialele secundare rămân adesea mai scumpe decât materiile prime, ceea ce limitează cererea fără reguli clare privind conținutul reciclat.
-
Achizițiile publice, care reprezintă 10-15% din PIB, sunt prezentate ca un instrument direct, dar încă insuficient folosit, pentru accelerarea tranziției circulare.
Textul Institutului Jacques Delors pornește de la o conferință organizată la 20 mai împreună cu Macif, cu participarea lui Emmanuelle Ledoux, directoarea generală a Institutului Național pentru Economia Circulară din Franța, Emmanuel Chaponnière, șeful diviziei pentru economie circulară din Banca Europeană de Investiții, și Yann Arnaud, director pentru asigurări de bunuri și răspundere civilă la Macif. Discuția a fost introdusă de Jean-Louis Grosse-Delasalle, președintele Macif, și moderată de Sofia Fernandes, directoare adjunctă a Institutului Jacques Delors.
Analiza arată că Europa a devenit mai conștientă de dependențele sale de resurse importate, inclusiv materii prime, materiale critice și energie. Restricțiile Chinei asupra mineralelor critice, tensiunile privind Groenlanda sau resursele Ucrainei sunt prezentate ca exemple concrete ale unei vulnerabilități care afectează atât securitatea economică, cât și capacitatea industrială europeană.
În această logică, economia circulară este prezentată ca un mecanism de securizare a resurselor. Repararea produselor, reutilizarea componentelor, reciclarea și folosirea materialelor secundare pot reduce importurile, mai ales în sectoare expuse la presiuni asupra materiilor prime, precum industria auto, construcțiile, bateriile, textilele și echipamentele electronice.
Institutul Jacques Delors notează că dezbaterea despre competitivitate nu mai poate fi redusă la costurile de producție. Capacitatea de a păstra resursele în economie, de a extinde durata de viață a produselor și de a asigura accesul la materiale devine parte a performanței economice, o idee care apare și în rapoartele lui Enrico Letta privind piața unică și Mario Draghi privind competitivitatea Europei.
Uniunea Europeană a construit treptat un cadru legislativ pentru economia circulară începând din anii 1970, iar planul de acțiune din 2015 a inclus aproximativ 50 de măsuri, implementate ulterior. În 2020, în cadrul Pactului verde european, un al doilea plan a introdus reguli privind proiectarea ecologică, dreptul la reparație și obiective pentru reciclare și reutilizare.
Progresul rămâne însă limitat în raport cu obiectivele europene. Analiza arată că rata circularității economiei europene era proiectată la 12% în 2024, departe de ținta de 24% pentru 2030, iar viitorul Circular Economy Act ar trebui să creeze o piață unică reală pentru deșeuri și materii prime secundare, să impună obligații de incorporare a materialelor reciclate în produse și să orienteze achizițiile publice către produse circulare.
Una dintre problemele centrale este finanțarea infrastructurii. Economia circulară are nevoie de colectare, sortare, reciclare și remanufacturare, iar Europa de Est rămâne în urmă: între 50% și 60% din deșeuri ajung încă la groapa de gunoi fără sortare, potrivit analizei citate de Institutul Jacques Delors.
Un studiu comun al Comisiei Europene și Băncii Europene de Investiții estimează investițiile anuale actuale în economia circulară la aproximativ 120 de miliarde de euro, din care 93% provin din sectorul privat și doar 7% din sectorul public. Pentru respectarea tuturor directivelor existente până în 2040, deficitul de investiții este estimat la 82 de miliarde de euro pe an, cu jumătate concentrată în câteva sectoare: construcții, vehicule și baterii, deșeuri electronice și textile.
Banca Europeană de Investiții, care se prezintă drept „banca pentru climă”, a contribuit cu 6 miliarde de euro în ultimii cinci-șase ani pentru economia circulară, echivalentul a aproximativ 1% din volumul său anual. Instrumentele menționate includ împrumuturi directe și intermediate, finanțări structurate pentru infrastructură, garanții, venture debt, investiții prin Fondul European de Investiții și mecanisme care combină granturi, împrumuturi și asistență tehnică.
Analiza identifică un obstacol economic simplu: materialele secundare sunt, în general, mai scumpe decât materiile prime, pentru că economia liniară nu integrează costurile externe negative. În reciclarea textilelor, de exemplu, tehnologia fibre-to-fibre există, dar produce fibre de șase ori mai scumpe decât materia primă, ceea ce limitează cererea.
Achizițiile publice sunt prezentate ca unul dintre cele mai rapide instrumente pentru schimbarea pieței. Ele reprezintă 10-15% din PIB, dar obligațiile existente nu au mecanisme suficiente de aplicare, iar Institutul Jacques Delors susține că criteriile care favorizează furnizorii locali și europeni trebuie integrate mai ferm în aceste proceduri.
Raportul acordă un rol aparte asigurătorilor, deoarece aceștia au un interes financiar direct în reparare, nu doar în înlocuire. Macif gestionează 2 milioane de dosare de daună pe an, fiecare putând implica alegerea între o piesă nouă și una reutilizată, iar modelul mutualist al companiei îi permite să susțină pe termen scurt modele circulare cu profitabilitate redusă.
Sectorul auto este prezentat ca un caz central. Vârsta medie a unei mașini în Franța este de 12 ani, ceea ce face nerezonabilă înlocuirea sistematică a componentelor cu piese noi, iar creșterea de 85% a prețului pieselor noi în zece ani a făcut piesele reutilizate mult mai competitive.
Analiza avertizează și asupra unor tehnologii industriale care pot reduce costurile de producție, dar pot afecta reparabilitatea. Gigacasting, tehnologia de turnare a unor panouri întregi de caroserie într-o singură piesă, dezvoltată în special de Tesla, este prezentată ca un exemplu de inovație care poate face vehiculele aproape imposibil de reparat după impacturi minore.
Dimensiunea teritorială este importantă pentru că reparațiile, colectarea, recondiționarea și reciclarea pot crea locuri de muncă industriale greu de delocalizat. Institutul Jacques Delors notează că noile meserii cer competențe tehnice ridicate, mai ales în domenii precum bateriile, electronica și echipamentele complexe, ceea ce transformă economia circulară într-o posibilă sursă de reindustrializare locală și formare profesională.
Bateriile ilustrează și riscul ca Europa să piardă valoare industrială dacă nu construiește lanțuri integrate de recuperare și reciclare. În lipsa unei rețele locale, „black mass” rezultată din bateriile uzate este trimisă integral în China pentru reprocesare, în instalații amplasate aproape de fabricile de producție, un model de circularitate integrată pe care Europa încă nu îl are la scară suficientă.
Concluzia Institutului Jacques Delors este că succesul economiei circulare depinde de un cadru european ambițios, investiții masive, achiziții publice exemplare, lanțuri industriale complete, competențe noi pentru lucrători și schimbări în comportamentul consumatorilor. Analiza afirmă că economia circulară a devenit o temă de suveranitate, competitivitate, reziliență regională și coeziune socială, nu doar o componentă a tranziției ecologice.