Instituțiile europene și parlamentele naționale ar trebui să implice societatea civilă înainte ca principalele opțiuni ale unei legi sau politici să fie deja stabilite și să explice ulterior ce s-a întâmplat cu propunerile primite, au susținut mai mulți participanți la EU Parliamentary Democracy Forum. Eurodeputata Marina Kaljurand, vicepreședinta Parlamentului European Katarina Barley și președintele Comitetului Economic și Social European, Séamus Boland, au pus accent pe diferența dintre o consultare formală și una care poate modifica efectiv o decizie.
Pe scurt
-
Marina Kaljurand a susținut că UE dispune deja de numeroase instrumente pentru protejarea societății civile, dar că problema principală este aplicarea lor efectivă.
-
Ea a folosit acțiunile judiciare strategice împotriva participării publice, SLAPP, drept exemplu al situațiilor în care o organizație mică poate avea drepturi juridice pe hârtie, dar poate să nu dispună de avocați și resurse pentru a le exercita.
-
Katarina Barley a cerut ca organizațiile să fie consultate înainte ca instituțiile să fi stabilit deja soluția legislativă și ca procesul să includă un mecanism de feedback după adoptare.
-
Séamus Boland a susținut un dialog permanent și structurat, nu consultări organizate doar atunci când instituțiile au nevoie punctual de o reacție din partea societății civile.
-
Strategia UE pentru societatea civilă prevede o platformă permanentă de dialog și un sprijin financiar mai mare prin viitorul program AgoraEU. Aceste elemente fac parte din inițiativele Comisiei și din propunerea pentru viitorul buget, nu dintr-o decizie luată la forum.
Kaljurand a deschis intervenția sa pornind de la diferența dintre adoptarea unei norme și modul în care aceasta funcționează pentru persoanele și organizațiile care trebuie să o folosească. Ea a enumerat Carta drepturilor fundamentale, instrumentele privind statul de drept, programele europene de finanțare, cadrul anti-SLAPP și Strategia UE pentru societatea civilă și a argumentat că existența acestor instrumente nu este suficientă dacă beneficiarii nu pot obține în practică protecția pentru care au fost create.
Exemplul folosit a fost cel al proceselor abuzive împotriva participării publice. Directiva europeană anti-SLAPP stabilește garanții împotriva acțiunilor vădit nefondate sau a procedurilor judiciare abuzive în materie civilă cu implicații transfrontaliere, atunci când acestea sunt folosite împotriva persoanelor sau organizațiilor implicate în dezbateri de interes public.
Pentru Kaljurand, problema apare atunci când o organizație locală, un jurnalist sau un activist se confruntă cu un reclamant mult mai puternic financiar. Existența unei protecții juridice nu elimină costurile pentru reprezentare legală, timpul consumat în instanță și riscul ca amenințarea unui proces să producă un efect de descurajare înainte ca un judecător să se pronunțe.
Directiva europeană recunoaște explicit acest risc. Textul juridic arată că durata procedurilor și presiunea financiară pot provoca autocenzură și pot descuraja participarea la dezbaterea publică. Domeniul directivei este însă delimitat. Ea privește procedurile civile sau comerciale cu implicații transfrontaliere și nu acoperă automat orice proces considerat de o organizație drept intimidant.
Kaljurand a legat problema protecției juridice de resurse. Organizațiile mari pot dispune de personal specializat, avocați și acces mai ușor la finanțare, în timp ce grupurile locale sau structurile mici pot avea dificultăți în a utiliza drepturile și mecanismele europene existente. În evaluarea sa, finanțarea trebuie să fie suficient de accesibilă pentru ca protecția juridică să producă efecte și în afara organizațiilor mari.
Ea a relatat că, în urma discuțiilor cu colegi implicați în negocierea viitorului cadru financiar multianual, se așteaptă ca viitoarea arhitectură bugetară să ofere un mecanism prin care organizațiile societății civile și apărătorii drepturilor fundamentale să poată primi sprijin mai rapid în situații urgente. Această afirmație trebuie păstrată ca informație atribuită Kaljurand. Documentele publice ale Comisiei privind următorul buget confirmă creșterea sprijinului pentru societatea civilă și noul program AgoraEU, dar materialele verificate pentru această știre nu stabilesc în forma descrisă de ea un mecanism de urgență deja aprobat.
Propunerea Comisiei pentru bugetul 2028–2034 include AgoraEU, program destinat, între altele, sprijinirii democrației, societății civile, libertății media și valorilor europene. Comisia a indicat aproximativ 9 miliarde EUR pentru acest program în propunerea sa. Suma și structura programului fac însă parte din negocierile pentru viitorul cadru financiar și nu reprezintă în acest moment o alocare definitiv adoptată.
A doua componentă a dezbaterii privește momentul participării. Barley a argumentat că o consultare organizată după ce propunerea legislativă este deja scrisă începe prea târziu. În acel punct, instituția a investit deja timp și capital politic într-o anumită soluție, ceea ce reduce probabilitatea ca obiecțiile externe să schimbe problema definită sau arhitectura propunerii.
În viziunea sa, societatea civilă ar trebui implicată inclusiv înainte de alegerea întrebării la care instituția încearcă să răspundă. Rolul organizațiilor nu ar fi doar să comenteze articolele unui proiect deja pregătit, ci și să semnaleze dacă instituția a identificat corect problema, grupurile afectate și consecințele posibile.
Barley și-a legat argumentul de articolul 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acesta prevede că instituțiile trebuie să ofere cetățenilor și asociațiilor reprezentative posibilitatea de a-și exprima opiniile și să mențină un dialog deschis, transparent și constant cu societatea civilă. Tot articolul cere Comisiei consultări ample ale părților interesate.
Vicepreședinta Parlamentului a cerut și „închiderea buclei” după adoptarea unei măsuri. Organizațiile implicate în consultare ar trebui să poată vedea ce contribuții au fost acceptate, ce propuneri au fost respinse și cum funcționează legislația după intrarea în vigoare. Pentru Barley, societatea civilă poate furniza inclusiv informații pe care instituțiile nu le văd ușor despre aplicarea unei norme la nivel local.
O altă problemă este selecția participanților. Dacă instituțiile lucrează exclusiv cu organizațiile care au deja capacitatea de a urmări dosarele europene și de a fi prezente la Bruxelles, dialogul riscă să reproducă aceleași rețele de fiecare dată. Barley a cerut includerea mai sistematică a organizațiilor mici, grupurilor locale, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, migranților, părinților singuri și altor categorii mai puțin reprezentate în procesele politice formale.
Ea a sintetizat o participare semnificativă prin trei întrebări: dacă societatea civilă este implicată suficient de devreme, dacă participarea este suficient de incluzivă și dacă organizațiile pot identifica efectul concret al implicării lor asupra deciziei finale. Acestea sunt criteriile politice propuse de Barley în forum, nu noi condiții juridice obligatorii pentru instituțiile UE.
Portofoliul său instituțional este relevant pentru această discuție. Barley este vicepreședintă a Parlamentului European și are în responsabilități relațiile cu organizațiile societății civile europene și Inițiativa cetățenească europeană, împreună cu vicepreședintele Nicolae Ștefănuță. Menționarea lui Ștefănuță de către Barley în forum descrie această responsabilitate comună și nu înseamnă că eurodeputatul român a avut o intervenție în sesiunea analizată.
Séamus Boland a dus argumentul spre nevoia unei infrastructuri permanente. În perspectiva președintelui Comitetului Economic și Social European, instituțiile nu ar trebui să caute organizații relevante abia atunci când apare o criză, o propunere legislativă sau o nouă strategie. Reprezentanții societății civile, ai sindicatelor și ai angajatorilor ar trebui să fie conectați printr-un sistem care permite dialogul înainte și în timpul elaborării politicilor.
Boland a indicat propria instituție drept exemplu al unui asemenea model. Comitetul Economic și Social European este un organ consultativ al UE construit tocmai pentru reprezentarea organizațiilor angajatorilor, lucrătorilor și altor grupuri ale societății civile în procesul decizional european. El a menționat și instrumente precum Civil Society Week și Youth Test, prin care organizația încearcă să introducă perspectiva tinerilor în propriile avize.
Pentru Boland, transparența organizațiilor este o condiție legitimă a participării, dar nu un argument împotriva participării. El a susținut că societatea civilă, partidele politice și organizațiile care încearcă să influențeze procesul legislativ trebuie să funcționeze într-un cadru transparent, în timp ce instituțiile trebuie să evite ca cerințele administrative să devină o barieră pentru grupurile cu resurse reduse.
Strategia UE pentru societatea civilă, prezentată de Comisie în noiembrie 2025, încearcă să instituționalizeze o parte a acestei relații. Printre inițiativele sale se află o Civil Society Platform destinată unui dialog regulat cu organizațiile care lucrează pentru promovarea valorilor UE, precum și un hub online pentru informații despre spațiul civic, proiecte și instrumente de protecție.
Anunțul Comisiei prevedea înființarea platformei până în 2026. Forumul din Parlament nu reprezintă însă lansarea propriu-zisă a platformei și nici nu stabilește componența acesteia. Participanții au discutat ce ar trebui să facă viitoarea structură pentru ca dialogul să nu devină o simplă formalitate.
Platforma este diferită și de Stakeholder Platform a Centrului European pentru Reziliență Democratică. Aceasta din urmă este orientată spre amenințări la adresa democrației și spațiului informațional, inclusiv dezinformare și ingerințe străine. Civil Society Platform prevăzută de strategie are un obiectiv mai larg privind dialogul instituțional și spațiul civic.
Dezbaterea a atins și Inițiativa cetățenească europeană. Articolul 11 permite unui număr de cel puțin un milion de cetățeni dintr-un număr semnificativ de state membre să invite Comisia să prezinte o propunere legislativă într-un domeniu aflat în competențele sale. Barley a apărat însă rolul democrației reprezentative și responsabilitatea finală a instituțiilor alese.
Pragul de un milion de semnături nu înseamnă că respectiva inițiativă devine automat lege sau că obligă Comisia să înainteze o propunere legislativă. Dacă sunt îndeplinite condițiile, Comisia trebuie să examineze inițiativa și să ofere un răspuns formal în care explică dacă intenționează sau nu să acționeze legislativ.
Această diferență ilustrează problema mai largă discutată în forum. Participarea nu înseamnă transferarea automată a deciziei către organizațiile consultate sau către grupurile care mobilizează semnături. În schimb, participanții au cerut ca accesul la instituții să înceapă mai devreme, să fie mai divers și să producă un răspuns verificabil din partea celor care păstrează responsabilitatea deciziei.
Dezbaterea nu s-a încheiat cu un acord legislativ, un nou fond sau un calendar decis de Parlament. Rezumatul sesiunii consemnează că nu au rezultat acțiuni formale. Mesajul comun al mai multor intervenții a fost că instrumentele europene pentru protecția și participarea societății civile trebuie judecate nu doar prin existența lor juridică, ci și prin posibilitatea organizațiilor de a le utiliza și de a influența procesul înainte ca decizia să fie practic închisă.