O gară este, prin definiție, un loc al plecărilor și al sosirilor.

Gara Săcel, din Maramureş, devine un centru de artă contemporană. Asociația Română pentru Artă Contemporană (ARAC)  deschide cea de-a treia ediție a programului Linia Izei și începe reconversia prin cultură a Gării Săcel, de pe Valea Izei. Gara Săcel devine astfel și un loc al întâlnirii.

În luna august, ARAC inaugurează cea de-a treia ediție a programului Linia Izei și începe transformarea fostei Gări Săcel într-un centru de artă contemporană cu activitate permanentă. Prin expoziții, rezidențe artistice, activități dedicate comunității și implicarea meșteșugarilor locali, proiectul redă o nouă funcțiune unei clădiri care a făcut parte, timp de decenii, din viața satului și care își recapătă astăzi rolul de spațiu public.

Programul se desfășoară între 15 august și 31 octombrie 2026 și reunește paisprezece artiști invitați, ale căror lucrări sunt realizate special pentru Gara Săcel și împrejurimile sale.   

Ediția din acest an marchează începutul unui proiect de lungă durată, prin care patrimoniul feroviar este activat prin cultură și reintegrat în viața comunității.

Clădirea își păstrează memoria și își descoperă o nouă funcțiune. Gara continuă să fie un loc al întâlnirii, iar comunitatea, artiștii și vizitatorii se regăsesc aici în jurul culturii și al cafelei.

Linia Izei propune patrimoniul ca resursă pentru prezent, redând Gării Săcel o funcțiune culturală permanentă și deschizând un nou spațiu de întâlnire pentru comunitate, artiști și vizitatori.

De la infrastructură feroviară la infrastructură culturală.

Printr-un acord de folosință încheiat cu CFR Călători, ARAC își asumă reabilitarea și activarea fostei Gări Săcel, dezvoltând un model de utilizare permanentă a patrimoniului feroviar. Programul creează o infrastructură culturală care va continua să funcționeze dincolo de durata unei ediții și va găzdui expoziții, rezidențe, cercetare și proiecte dedicate comunității.

Implicarea comunității reprezintă unul dintre principiile care au însoțit dezvoltarea programului încă de la prima ediție. Reconversia gării reunește patrimoniul, resursele locale și creația contemporană într-un proces de revitalizare a unui spațiu public și de consolidare a identității culturale a Văii Izei.

Linia Izei propune un model de reconversie prin cultură în care patrimoniul își continuă existența prin noi funcțiuni, noi întâlniri și noi forme de participare.

Camera de Așteptare – locul în care începe întâlnirea

Alături de spațiul expozițional va funcționa The Waiting Room / Camera de Așteptare, prima cafenea de specialitate de pe Valea Izei, amenajată în fosta sală de așteptare a gării.

Aici, vizitatorii vor fi întâmpinați de Ileana Grad, localnică din Săcel, aflată în formare la București ca barista, care va deveni custodele spațiului expozițional și primul om pe care îl vor întâlni artiștii și vizitatorii. Ea va administra sala de expoziții si cafeneaua comunitară The Waiting Room / Camera de Așteptare și va contribui la transformarea fostei gări într-un loc al dialogului dintre comunitate și cultura contemporană.

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că, la 53 de ani, voi începe o meserie nouă. Când Anca mi-a povestit despre transformarea gării din Săcel într-un centru de artă, am simțit că pot face și eu parte din această poveste. Astăzi mă pregătesc să fiu custode și barista într-un loc care readuce viață unei clădiri pe lângă care am trecut de atâtea ori. Pentru mine nu este doar o reconversie profesională, ci și o dovadă de curaj, faptul că niciodată nu este prea târziu să înveți ceva nou și să contribui la viitorul comunității tale.” — Ileana Grad

Rolul său exprimă una dintre ideile centrale ale proiectului. Patrimoniul prinde viață prin restaurarea clădirilor, prin oamenii care le folosesc și prin comunitățile care le dau un nou sens. Gara Săcel este reabilitată, reactivată și reintegrată în viața comunității printr-o funcțiune culturală permanentă și prin crearea unui loc de muncă cu rădăcini în comunitatea locală.

Cinema în aer liber

Programul public al ediției include o serie de proiecții de film în data de 16 august oferite cu generozitate de către colaboratorii Animest și TIFF, găzduite seara, în aer liber, pe peron, unde ecranul se așază între clădire și calea ferată. Accesul este liber pentru comunitatea din Săcel și pentru vizitatori.

Arta contemporană în dialog cu locul

Ediția din 2026, intitulată Rhythms of Continuity, propune o reflecție asupra relației dintre apă, peisaj, patrimoniu și comunitate. Centrul de artă poartă numele Linia Izei, o referință atât la calea ferată care traversează Valea Izei, cât și la râul Iza și rețeaua de ape care definesc acest teritoriu.

Pornind de la specificul Văii Izei și de la memoria locului, lucrările realizate special pentru Gara Săcel explorează legăturile dintre natură, infrastructură și practicile locale, construind un dialog între arta contemporană și patrimoniul cultural al regiunii.

Expoziția va reuni intervenții concepute special pentru Gara Săcel și spațiile din jurul ei, transformând întregul ansamblu într-un traseu de descoperire și întâlnire.

Artiști participanți

Matei Bejenaru, Iosif Király, Aurora Király, Ioana Cîrlig, Megan Dominescu, Iulian Bisericaru, Mihaela Moldovan, Dan Vezentan, Radu Marțin, Anton Király, Ilie Mihali, Adelina Ivan, Delia Popa și Anetta Mona Chișa. Programul este coordonat artistic de Anca Poterașu, iar echipa curatorială este formată din Lorena Marciuc și Daria Corlățan.

Informații utile

Proiect: Linia Izei, ediţia a III-a

Programul se desfăşoară în perioada: 15 august – 31 octombrie  2026

  • 15 august – deschidere programului public Linia Izei, ediţia a III-a;
  • 16 august – proiecție filme Animest și TIFF;
  • 3 septembrie – vernisaj expoziție Rhythms of Continuity și conferință;
  • 31 octombrie – închiderea expoziției.

Locația: Gara Săcel, Valea Izei, județul Maramureș

Organizator: Asociația Română pentru Artă Contemporană (ARAC) / Galeria Anca Poterașu

Proiect finanţat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă.

Parteneri: Consiliul Local Săcel, Școala Generală Săcel, Guido, Orzac Design, Animest, TIFF, Greentek

Imagini de presă: https://bit.ly/LiniaIzeiStart

Despre Gara Săcel

Situată pe linia feroviară Vișeu de Jos – Salva – Sighetu Marmației, una dintre cele mai pitorești rute din România, cu viaducte și peisaje montane ce amintesc de marile căi ferate alpine din Elveția, Gara Săcel își începe astăzi o nouă călătorie: de la infrastructură feroviară la infrastructură culturală.

Odată cu diminuarea traficului feroviar, clădirea și-a pierdut funcțiunea inițială, păstrându-și însă locul în memoria comunității. Prin programul Linia Izei, gara intră într-un proces de reconversie care îi redă o funcțiune publică și o reintegrează în viața Văii Izei prin cultură.

Despre Valea Izei

Valea Izei este unul dintre cele mai valoroase peisaje culturale ale Maramureșului, unde patrimoniul construit, meșteșugurile, peisajul natural și tradițiile locale continuă să modeleze identitatea comunităților. Bisericile de lemn, ceramica de Săcel, instalațiile tehnice tradiționale și practicile locale alcătuiesc un patrimoniu viu, aflat într-un dialog permanent cu prezentul. Linia Izei contribuie la această continuitate, folosind arta contemporană ca instrument de revitalizare și de conectare a comunității cu propriul patrimoniu.

Despre ARAC

Asociația Română pentru Artă Contemporană (ARAC) a inițiat în 2023 un program de rezidențe artistice la Săcel, reunind artiști români și internaționali într-un proces de cercetare, creație și colaborare cu comunitatea locală. Primele două ediții au construit relații între artiști, meșteșugari și locuitori. Ediția din 2026 deschide un nou capitol al proiectului prin activarea unui spațiu cultural permanent dedicat dialogului dintre patrimoniu, comunitate și arta contemporană.

Proiectul Linia Izei, inițiat de Asociația Română pentru Artă Contemporană (ARAC), s-a născut din legătura Ancăi Poterașu – fondatoarea ARAC și a Galeriei Anca Poterașu – cu Săcel, satul în care s-a născut și a copilărit. Revenirea la acest loc și dorința de a reda comunității un spațiu cu valoare simbolică au stat la baza transformării fostei gări într-un loc dedicat artei contemporane, dialogului și întâlnirilor dintre oameni.

Contact

Anca Poterașu

contact@arac.ro

+40 744342944

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.
Comentariul tau