Azi, 1 Decembrie 2022, de Ziua Națională a României, la Atena, în marja celei de-a 22-a reuniuni a Summitului World LNG, SNTGN Transgaz SA a semnat un nou Memorandum de Înțelegere (MoU) privind Coridorul Vertical, care, ca noutate față de versiunea precedentă ce expiră în această lună, include ca parte semnatară și compania Gastrade din Grecia, proprietarul, dezvoltatorul și viitorul operator al terminalului offshore de GNL din nordul Greciei, de la Alexandroupolis.
Noul MoU privind Coridorul Vertical a fost semnat din partea SNTGN Transgaz SA de domnul Ion Sterian, Director general, din partea Bulgartransgaz, de domnul Vladimir Malinov, Director Executiv, din partea FGSZ, de domnul János Fehér, Membru al Bordului, din partea DESFA, de doamna Maria Ritta Galli, Director General, din partea ICGB, de domnul Georgios Satlas, Director Executiv și doamna Teodora Georgieva, Director executiv. Din partea companiei Gastrade din Grecia, MoU a fost semnat de domnul
Konstantions Sifnaios, Vicepreședinte, Director general.
Memorandumul de Înțelegere privind Coridorul Vertical a fost semnat inițial, în anul 2019, între operatorii e sistem din România – SNTGN TRANSGAZ, Bulgaria – BULGARTRANSGAZ, Ungaria – FGSZ, Grecia – DESFA, precum și ICGB – compania care operează interconectorul Grecia-Bulgaria – IGB, după ce în anul 2016, în cadrul reuniunii CESEC de la Budapesta, ministerele de resort din Grecia, Bulgaria, România și Ungaria au semnat o declarație comună a Miniștrilor Energiei pentru gazele naturale „Coridorul Vertical”.
Prin MoU, părțile semnatare conveneau asupra colaborării în vederea realizării unui coridor sud-nord al gazelor naturale, denumit Coridorul Vertical, care să interconecteze rețelele din Grecia, Bulgaria, România și Ungaria, permițând curgerea bidirecțională a gazelor naturale. Pentru realizarea acestui obiectiv, companiile stabileau să ia în considerare cerințele tehnice sub forma unor noi conducte, interconectări sau dezvoltări ale rețelelor naționale, să armonizeze dezvoltările planificate în regiune, luând în considerare așteptările CESEC și să depună eforturi rezonabile în realizarea unui parteneriat neexclusiv pe termen lung, fiind dispuse să coopereze reciproc în perioada de pregătire a dezvoltărilor în sistemele de conducte GR-BG-RO-HU.
Un alt element foarte important al Memorandumului este prevederea potrivit căreia, acest MOU servește ca bază pentru o cooperare viitoare mai intensă în ceea ce privește analiza posibilității de construire a infrastructurii gaziere necesare în scopul transportului gazelor naturale către țările tranzitate și dincolo de ele, înspre piața UE din Grecia, via Bulgaria, România către Ungaria și vice-versa.
În noul MOU privind Coridorul Vertical semnat la Atena, este prevăzut că părțile vor putea analiza implicarea unor state non-UE în cazul în care această abordare este relevantă pentru implementarea Coridorului Vertical vizat și își exprimă angajamentul de a promova proiecte PCI și alte proiecte necesare, împreună sau individual, care consolidează în mare măsură realizarea Coridorului Vertical, inclusiv fără a se limita la proiectele fiecărui semnatar în parte. Documentul actualizat prevede că semnatarii intenționează să armonizeze dezvoltările planificate în regiune, luând în considerare așteptările CESEC și
strategiile și politicile relevante la nivelul UE și aspectele regionale.
Memorandumul de înțelegere privind Coridorul Vertical de gaze va fi valabil 3 ani de la data semnării, cu posibilitate de extindere automată cu încă un an.
Bulgartransgaz este proprietarul și operatorul independent de sistem al rețelei de transport al gazelor naturale din Republica Bulgaria și este, în această calitate, responsabilă pentru controlul și gestionarea rețelei, întreținerea, dezvoltarea, construirea și conectarea sa la alte rețele de transport gaze naturale;
DESFA este proprietarul și operatorul de sistem al rețelei de transport al gazelor naturale și al terminalului GNL Revithoussa (denumit în continuare Sistemul național de gaze naturale – SNGN) din Republica Elenă și este, în această calitate, responsabilă pentru controlul și gestionarea SNGN, întreținerea, dezvoltarea, construirea și conectarea sa la alte rețele de transport gaze naturale și instalații de GNL;
FGSZ este proprietarul și operatorul de sistem al rețelei de transport gaze natural din Republica Ungaria și este, în această calitate, responsabilă pentru controlul și gestionarea rețelei, întreținerea, dezvoltarea, construirea și conectarea sa la alte rețele de transport gaze naturale;
Transgaz este operatorul de sistem al rețelei de transport al gazelor naturale din România și este, în această calitate, responsabilă pentru controlul și gestionarea rețelei, întreținerea, dezvoltarea, construirea și conectarea sa la alte rețele de transport gaze naturale;
ICGB este proprietarul și operatorul independent al sistemului de transport al gazoductului de interconectare Grecia-Bulgaria (IGB), care conectează gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP), precum și rețeaua de transport de gaze naturale din Grecia, în apropiere de orașul Komotini, cu rețeaua de transport bulgară, în apropiere de orașul Stara Zagora și, în această calitate, este responsabil pentru gestionarea, exploatarea și întreținerea gazoductului IGB;
Gastrade este proprietarul, dezvoltatorul și viitorul operator al terminalului offshore de GNL din nordul Greciei, Alexandroupolis, un sistem independent de gaze naturale din Republica Elenă, care va fi conectat la sistemul național de transport de gaze naturale din Grecia, operat de DESFA și, în această calitate, este responsabil pentru construcția și punerea în funcțiune, dezvoltarea, exploatarea, gestionarea și întreținerea acestuia. Gastrade are drept obiectiv dezvoltarea, operarea și gestionarea sistemelor moderne de gaze naturale într-un mod sigur, fiabil, respectând mediul și drepturile omului, fiind prima companie din Grecia care a primit o licență ca operator de sistem independent. Pe 3 mai, 2022 Gastrade a lansat unitatea flotantă de stocare și regazificare a GNL la Alexandroupolis, Grecia.
Proiectul urmează să devină o nouă poartă energetică și să joace un rol cheie în securitatea și independența energetică a Greciei și a Europei de Sud-Est. Gastrade va contribui decisiv la tranziția energetică fără probleme a acestei regiuni. Unitatea flotantă de stocare și regazificare de la Alexandroupolis urmează să înceapă operațiunile până la sfârșitul anului 2023. Capacitatea sa de regazificare contractată a atins deja până la 60% din capacitatea sa tehnică de 5,5 miliarde mc pe an.