fbpx

“Prin lansarea Patronatului European al Femeilor de Afaceri – PEFA avem ocazia, pe deplin, să schimbăm peisajul economic, să promovăm o cultură a incluziunii în mediul de afaceri, dar şi în societate, pentru că egalitatea de gen nu este un moft, ci o realitate”, a declarat Andreea Negru, preşedinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), în cadrul Conferinței <Egalitatea de gen. Agenda 2030>.

Roxana Mînzatu, Secretar de stat în cadrul Deprtamentului pentru Evaluarea și Monitorizarea Proiectelor din Fonduri Publice și Europene, gazda acestui eveniment, a declarat: “Mediul antreprenorial din România se îmbogățește cu o nouă voce a femeilor de afaceri și este încurajator! Contribuția femeilor în business, în orice industrie, este un avantaj competitiv, nu o concesie acordată doamnelor. Prognozele economice ne arată ca PIB-ul României crește ca urmare a creșterii ponderii femeilor care devin antreprenoare. În plus, sunt convinsă că parteneriatul Guvern – mediu de afaceri va deveni mai eficient și va genera mai multe rezultate, având în vedere ca PEFA este membru al unui partener social puternic, pro activ și reprezentativ – CNIPMMR”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a susținut: „Patru din zece antreprenori, în România, sunt de gen feminin, iar la nivelul întregii economii peste o treime dintre manageri sunt femei. În ceea ce priveşte doamnele care conduc companiile listate la Bursă, suntem pe primul loc la nivel european, ceea ce un lucru extraordinar, cu o medie de 31,6%, media europeană fiind de 20%. La nivelul întregii economii, 33,2% din manageri sunt femei în România, un procent apropiat de ce se întâmplă la nivel european, adică 35% cu un procent mai ridicat decât în ţări cu tradiţie: Germania are 29% Italia 28% şi Olanda 26%”. Deşi investiţiile în companiile conduse de doamne sunt mai mici decât investiţiile în companiile conduse de domni, totuşi cifra de afaceri a acestora şi profitul e mai mare. “Deci, pui nişte bani într-o companie condusă de un domn, te aştepţi la rezultate mai slabe, aşa că mai bine te duci acolo unde contează şi acolo unde merită să pui banii”, a subliniat Florin Jianu.

Prim-Vicepreședinta PEFA, Lorena Stoian, a susținut nevoia de emancipare e societății româneșt: “Avem exemple de bună practică, unde parteneriatul între femei și bărbați, la conducerea companiilor aduce rezultate excepționale. De aceea, întreaga societate românească trebuie să conștientizeze, să susțină și să promoveze femeile în mediul de lucru pentru că evoluția lor profesională reprezintă un model pentru generațiile viitoare”.

Potrivit datelor prezentate de CNIPMRR, patru din zece antreprenori (38,4%), în România, sunt de gen feminin. În această marjă, cea mai bună reprezentare se înregistrează în regiunea Centru (44,5%), urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov (44%). O prezenţă mai scăzută a antreprenoarelor se consemnează în regiunea Vest, cu 31,9%, ca medie totală.

În cadrul evenimentului de lansare al PEFA au mai luat cuvântul: Ramona Chiriac – Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Mihai Alexandru Ghigiu – Șeful Cancelariei Prim Ministrului României, Victoria Stoiciu – Consilier de stat în Cabinetul Primului Ministru, Anna Akhalkatsi – Manager de Ţară pentru România World Bank, Intotero Natalia Elena – Ministru Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Daniel Suciu – Vicepreședinte Parlamentul Romaniei – Camera Deputaţilor, Elisabeta Lipa – Preşedinte Agenţia Naţională pentru Sport, Alexandra Damascan – Președinte Serinius Energy România, Mihaela Suciu – Director General Distribuţie Energie Electrică România, Roxana Ghioca – Director General Austrotherm Romania.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA este membru al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri.

Cele patru doamne care au pus bazele PEFA: Andreea Negru – Președinte, Lorena Stoian – Prim- Vicepreședinte, Alina Paul- Vicepreședinte şi Liliana Agheorghicesei- Vicepreședinte şi-au propus să-şi unească forţele şi să lupte pentru a promova egalitatea de gen şi pentru a produce schimbări în peisajul economic autohton.

Un prim pas în acest sens s-a făcut deja– reprezentantele PEFA au fost la masa discuțiilor cu Primul Ministrul al României și reprezentanții CNIPMMR

Delegația CNIPMMR condusă de domnul Președinte Florin Jianu, a avut o întâlnire, la sediul Guvernului, cu domnul Prim-Ministru Marcel ­­­­Ciolacu în cadrul căreia au fost abordate subiecte precum:

  1. Impactul noilor măsuri fiscale asupra antreprenorilor la o lună de la punerea în aplicare și posibilitatea de îmbunătățire a unor aspecte ce țin de implementarea e-factură și impozitarea microîntreprinderilor;
  2. Susținerea transportatorilor prin adoptarea măsurilor în domeniul fiscal;
  3. Îmbunătățirea Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe;
  4. Reanalizarea prevederilor legale care reglementează obținerea autorizației de securitate la incendiu;
  5. Eliminarea accizei din calculul valorii cifrei de afaceri pentru sectorul distribuției de bunuri și energie;
  6. Eliminarea despăgubirii în regie proprie acordată în baza polițelor CASCO și RCA pentru accidente rutiere fără victime deoarece prin aceasta se susține munca nefiscalizată în domeniul service-urilor auto.

În urma analizării și dezbaterii fiecărui subiect, cele două părți participante la întâlnire au convenit următoarele:

  1. Ministerul Finanțelor va dezvolta o aplicație mobilă pentru sistemul e-factură;
    ANAF va implica mediul de afaceri în elaborarea normelor privind aplicarea impozitului pe microîntreprinderi și va clarifica modul de încadrare în categoria microîntreprinderilor plătitoare de impozit pe venit raportat la modificările introduse prin OUG 115/2023;
  2. Pentru domeniul transporturi: în această săptămâna va fi adoptat un act normativ prin care se va subvenționa acciza la motorină; se va stabili o perioadă de testare a sistemului e-transport astfel încât să fie remediate erorile de funcționare; se va analiza posibilitatea deducerii din impozit a costurilor generate de achiziția de echipamente pentru aplicarea noilor sisteme (e-transport, e-factură);
  3. Se va analiza posibilitatea evidențierii separate pe factură a accizei astfel încât aceasta sa nu influențeze calculul cifrei de afaceri pentru distribuitorii de bunuri și energie;
  4. Se vor iniția grupuri de lucru pentru modificarea legislației în domeniul drepturilor de autor, privind clarificarea modalității de plată a remunerației cuvenite artiștilor, în domeniul obținerii autorizației de securitate la incendiu și în domeniul RCA astfel încât orice despăgubire acordată pentru reparația unui autovehicul să fie acordată doar în baza unei facturi fiscale.

La întâlnire au participat:

Din partea Guvernului României: Marcel Ciolacu – Prim-Ministru, Marian Neacșu – Viceprim-ministru, Ștefan-Radu OPREA – Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Mihai Ghigiu – Șef al Cancelariei prim-ministrului, Ovidiu Gheorghe – Consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului; Mihai Diaconu – Secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Din partea CNIPMMR: Florin Jianu – Președinte CNIPMMR, Sterică Fudulea – Secretar General CNIPMMR, Dan Manolescu – Președinte Camera Consultanților Fiscali, Dan Barbu – Președinte Patronatul Service-urilor Auto, Augustin Hagiu – Președinte FORT, Lucescu Beniamin – Președinte AOTR, Luigi Hirjanu – Președinte PACDBR, Cristian Hotoboc – Președinte PALMED, Liliana Agheorghicesei – Președinte PIMM Suceava, Andreea Negru – Președinte PEFALorena Stoian – Prim Vicepreședinte PEFA, Ana Dincă – membru CNIPMMR, Ion Glișcă – Președinte PIPMM Argeș, Olimpia Doru – Membru CNIPMMR.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau