Peste 219.000 de cazuri de chikungunya au fost detectate de la începutul anului 2026 în 25 de țări din afara UE și Spațiului Economic European, în timp ce Franța a raportat șapte infecții dobândite local pe teritoriul continental. Numărul cazurilor raportate la nivel mondial a scăzut puternic în iulie față de iunie, dar focare active continuă în 12 țări, în principal în America de Sud și Asia.
Pe scurt
-
De la începutul anului și până la începutul lunii august, 219.522 de cazuri de chikungunya și 81 de decese asociate au fost detectate în 25 de țări din afara UE și SEE și a teritoriilor acestora.
-
În iulie au fost raportate 6.746 de cazuri, mult sub cele 41.959 înregistrate în iunie, iar numărul deceselor raportate lunar a scăzut de la 23 la patru.
-
America a concentrat 173.655 de cazuri în 2026, Brazilia fiind țara cu cel mai mare număr, iar Asia a raportat 45.435 de cazuri, India fiind cea mai afectată țară din regiune.
-
Franța este singura țară din Europa continentală care a raportat transmitere locală în 2026, cu șapte cazuri identificate până la 5 august.
-
Chikungunya nu este endemică în UE și SEE, dar un călător infectat poate introduce virusul într-o zonă în care există țânțari capabili să îl transmită și condițiile climatice permit circulația locală.
ECDC a identificat 219.522 de cazuri de chikungunya și 81 de decese asociate de la începutul anului 2026 până la actualizarea realizată la începutul lunii august. Totalul acoperă 25 de țări și exclude statele și teritoriile UE și SEE, care sunt urmărite separat.
Evoluția lunară arată o reducere importantă a numărului de cazuri raportate. În iunie au fost înregistrate 41.959 de cazuri, în timp ce în iulie numărul a scăzut la 6.746.
Și numărul deceselor asociate raportate lunar s-a redus. ECDC a înregistrat 23 în iunie și patru în iulie. Aceste valori reprezintă cazurile și decesele raportate prin sistemele de supraveghere disponibile și nu o estimare a tuturor infecțiilor care ar fi putut avea loc.
În 2026, 12 țări aveau focare de chikungunya în desfășurare. Cele mai multe se aflau în America, regiune care a raportat 173.655 de cazuri și nouă decese asociate.
America de Sud este partea continentului cea mai afectată. Brazilia a raportat cel mai mare număr de cazuri, cu transmitere în toate regiunile țării și în majoritatea unităților federale.
În ultimele patru săptămâni epidemiologice acoperite de raport, cele mai multe cazuri braziliene proveneau din regiunile Centro-Oeste, Sudeste și Nordeste. Bahia, Alagoas, Pernambuco, Mato Grosso do Sul și Minas Gerais se numărau printre unitățile federale cele mai afectate.
Numărul cazurilor din Brazilia a crescut de la începutul anului până în săptămâna epidemiologică 14. Femeile au reprezentat 58% dintre cazurile raportate, iar grupa de vârstă 20–29 de ani a fost cea mai afectată.
Argentina a raportat cazuri în zece jurisdicții, cele mai multe în Salta și Tucumán. Numărul cazurilor a început să scadă după săptămâna epidemiologică 16.
În Bolivia, cazurile au fost raportate pe scară largă de la începutul anului. Santa Cruz a avut cel mai mare număr, iar Cochabamba, Tarija și La Paz s-au numărat de asemenea printre departamentele afectate. Tendința națională a fost descendentă în săptămânile recente.
Costa Rica a raportat 82 de cazuri în 2026, în contextul unui focar care afectează mai multe provincii din nord-vestul țării. Prin comparație, în întregul an 2025 fuseseră raportate opt cazuri.
Guatemala a confirmat un caz în 2026, în departamentul San Marcos, la granița cu statul mexican Chiapas, unde au fost de asemenea raportate infecții. În anul precedent, Guatemala nu raportase cazuri confirmate.
Paraguay a avut 19 cazuri confirmate, mai puține decât cele 48 înregistrate în aceeași perioadă din 2025. Venezuela a raportat patru cazuri confirmate.
În Asia au fost raportate 45.435 de cazuri în 2026 și niciun deces asociat în datele prezentate de ECDC. Asia de Sud-Est este subregiunea cea mai afectată, iar India a raportat cel mai mare număr de cazuri.
China a înregistrat 88 de cazuri, față de aproximativ 400 în aceeași perioadă din 2025. Pakistanul a raportat 28, toate provenind din provinciile Sindh și Khyber Pakhtunkhwa.
Filipine a raportat pentru prima dată cazuri de chikungunya în 2026 în actualizarea din august. Două focare au fost identificate, cu un total de 84 de cazuri.
Africa a raportat aproximativ 432 de cazuri și niciun deces asociat. Cele mai multe au provenit din Africa de Est, iar Mauritius a înregistrat cel mai mare număr dintre țările africane incluse.
Situația din Europa este diferită ca amploare. Până la 5 august, Franța era singura țară europeană care raportase cazuri de chikungunya dobândite local pe continent în 2026, cu șapte asemenea infecții identificate.
Un caz dobândit local înseamnă că persoana s-a infectat în zona în care este raportată și nu în urma unei călătorii într-o țară cu transmitere cunoscută. Identificarea unui asemenea caz arată că virusul a fost transmis local, de regulă după ce un țânțar a preluat virusul de la o persoană infectată și l-a transmis unei alte persoane.
Aceste șapte cazuri nu sunt incluse în totalul global de 219.522 prezentat de ECDC, deoarece acel total exclude țările și teritoriile UE și SEE.
Cazuri au fost raportate separat și în regiunile ultraperiferice franceze Guyana Franceză, Mayotte și Réunion. Situația epidemiologică din aceste teritorii este urmărită separat de transmiterea locală din Franța continentală.
Chikungunya este produsă de un virus transmis oamenilor în principal de țânțarii Aedes aegypti și Aedes albopictus. Aceleași specii pot transmite și alte virusuri, inclusiv dengue și Zika.
Boala provoacă frecvent febră și dureri articulare severe. Pot apărea și dureri musculare, cefalee, oboseală, greață și erupții cutanate.
Majoritatea persoanelor se recuperează, dar durerile articulare pot persista săptămâni, luni sau, în unele situații, perioade mai lungi. Formele grave sunt mai puțin frecvente, iar riscul poate fi mai mare la nou-născuți, persoanele în vârstă și cele cu anumite afecțiuni preexistente.
Transmiterea directă obișnuită de la o persoană la alta nu este mecanismul prin care se răspândește boala. Un țânțar poate prelua virusul atunci când înțeapă o persoană aflată în perioada în care virusul circulă în sânge și îl poate transmite ulterior unei alte persoane.
Pentru Europa, existența Aedes albopictus, cunoscut drept țânțarul-tigru asiatic, permite apariția unor lanțuri locale de transmitere atunci când virusul este introdus de un călător infectat și condițiile de temperatură sunt favorabile.
ECDC consideră că, în zonele UE și SEE unde țânțarii competenți sunt deja stabiliți, condițiile de vară pot permite atât activitatea vectorilor, cât și multiplicarea virusului în țânțari. Transmiterea locală poate astfel apărea fără ca boala să devină endemică.
Prezența țânțarului nu înseamnă automat că virusul circulă. Pentru apariția unui focar este necesară introducerea virusului, de obicei printr-o persoană infectată în altă regiune, urmată de transmiterea prin țânțarii locali.
Riscul variază și în funcție de temperatură. Condițiile mai calde scurtează timpul necesar virusului pentru a se multiplica în țânțar și pot crește perioada în care transmiterea este posibilă.
Persoanele infectate care se află într-o zonă cu țânțari Aedes trebuie să evite înțepăturile în prima săptămână de boală, pentru a reduce posibilitatea ca virusul să fie preluat de țânțari și transmis altor persoane.
Măsurile individuale de protecție includ utilizarea repelentelor, purtarea hainelor care acoperă pielea și limitarea surselor de apă stagnantă în care țânțarii se pot reproduce.
Actualizarea ECDC arată că povara globală a bolii rămâne concentrată în afara Europei, în special în America de Sud și Asia. Apariția cazurilor dobândite local în Franța arată însă că transmiterea poate avea loc și pe continent atunci când virusul este introdus într-o zonă cu vectori și condiții de mediu favorabile.