Uniunea Europeană are suficiente instrumente comerciale și suficientă greutate economică pentru a negocia mai ferm cu China, dar eficiența acestora depinde de capacitatea celor 27 de state de a acționa împreună și de a suporta costurile unei eventuale riposte comerciale, potrivit unei analize publicate de Carnegie Strategic Europe. Cei cinci experți consultați converg asupra importanței pieței unice și a reducerii dependențelor europene, dar propun abordări diferite privind tarifele, accesul pe piață, mineralele critice și distribuirea costurilor între statele membre.
Pe scurt
-
Francesca Ghiretti consideră că principala problemă a UE nu este lipsa instrumentelor comerciale, ci credibilitatea folosirii lor colective de către cele 27 de state membre.
-
Noah Gordon subliniază că diversificarea aprovizionării cu pământuri rare și alte materii prime critice necesită ani și propune folosirea dependențelor Chinei de piața și anumite tehnologii europene ca pârghie de negociere.
-
Noah Barkin susține o utilizare graduală și metodică a instrumentelor comerciale, menținând în paralel dialogul pentru a limita riscul unei escaladări disproporționate.
-
Zsuzsa Anna Ferenczy pune accentul pe reciprocitatea accesului la piață, investițiile în industria europeană și diversificarea lanțurilor de aprovizionare.
-
Etienne Höra avertizează că unitatea UE poate depinde de modul în care costurile unei eventuale riposte chineze sunt împărțite și compensate între statele membre.
Discuția are loc pe fondul unui dezechilibru comercial în creștere. Datele Eurostat arată că UE a importat bunuri în valoare de 153,6 miliarde EUR din China în trimestrul al doilea al anului 2026 și a exportat 50,3 miliarde EUR, rezultând un deficit de aproximativ 103 miliarde EUR. Acesta a fost cel mai ridicat deficit trimestrial al UE cu China de după trimestrul al treilea din 2022.
Importurile din China au reprezentat 21,9% din totalul importurilor de bunuri provenite din afara Uniunii în trimestrul al doilea, ceea ce a făcut din China cel mai mare furnizor extern al UE. În același timp, China a reprezentat 7,4% din exporturile extra-UE, fiind a patra destinație pentru bunurile europene.
Pentru Francesca Ghiretti, de la RAND Europe China Initiative, dezechilibrul nu înseamnă că UE este lipsită de pârghii. Ea indică dimensiunea pieței unice și instrumentele comerciale și de reglementare deja disponibile, dar consideră că Beijingul trebuie să creadă că statele membre sunt dispuse să le folosească împreună.
În interpretarea sa, problema este astfel una de credibilitate politică și coordonare. Dacă măsurile afectează disproporționat anumite industrii sau state membre, presiunea pentru renunțarea la o poziție comună poate crește. Ghiretti susține din acest motiv că atât responsabilitatea pentru măsurile adoptate, cât și costurile lor trebuie împărțite între cele 27 de state.
Noah Gordon, de la European Council on Foreign Relations, pornește de la vulnerabilitatea europeană în materii prime critice. El consideră nerealistă ideea că UE poate construi suficient de rapid lanțuri complet independente de China înaintea unei noi confruntări comerciale.
Datele oficiale confirmă o dependență importantă, chiar dacă indicatorii diferă în funcție de material și de modul de măsurare. Eurostat arată că în 2025 China a furnizat 46,8% din volumul importurilor UE de elemente de pământuri rare, iar Comisia indică dependențe mult mai mari pentru anumite materiale procesate și lanțuri specifice, inclusiv magneziu și pământurile rare utilizate în magneți permanenți.
Gordon susține că deschiderea unei mine sau a unei instalații de procesare necesită ani și că diversificarea trebuie continuată, dar nu poate fi singura reacție pe termen scurt. El atrage atenția asupra dependențelor care funcționează și în sens invers, de la accesul la piața europeană până la componente pentru aviație, produse chimice specializate, echipamente pentru industria semiconductorilor și mașini-unelte avansate.
Ideea este ca UE să trateze accesul la propria piață și capacitățile tehnologice europene drept elemente ale unei relații de interdependență, nu să pornească de la ipoteza că dependența funcționează numai într-un singur sens.
Noah Barkin, consilier senior la Rhodium Group, susține o abordare mai fermă a politicii comerciale, dar avertizează împotriva unei escaladări bruște. În opinia sa, utilizarea instrumentelor europene ar trebui făcută metodic, păstrând deschis canalul de negociere cu Beijingul.
Riscul central este reprezentat de represalii. China poate răspunde unor tarife, restricții sau măsuri de protecție europene prin propriile controale la export, investigații comerciale sau măsuri care afectează companii și sectoare europene.
Pământurile rare reprezintă una dintre componentele cele mai sensibile ale acestei relații. Comisia și China au creat în iunie un cadru de discuții care include explicit controalele la export, după ce companiile europene au semnalat dificultăți legate de licențele chineze pentru pământuri rare și magneți permanenți. Šefčovič a declarat atunci că cele două părți vor lucra asupra procedurilor de licențiere și vor evalua progresele în toamnă.
Zsuzsa Anna Ferenczy, membră a Academic Council al Wilfried Martens Centre for European Studies, pune problema în termeni mai largi decât deficitul comercial. Ea identifică vulnerabilități în materiile prime, baterii și alte inputuri industriale și le leagă de nivelul investițiilor europene și de fragmentarea politică dintre state.
Cifra de 103 miliarde EUR pentru deficitul UE cu China în trimestrul al doilea din 2026, citată în contribuția sa, este confirmată de Eurostat. Comparațiile anuale mai ample trebuie însă făcute pe aceeași perioadă și folosind aceeași metodologie statistică, fără a combina valori trimestriale și anuale.
Ferenczy propune folosirea accesului la piața europeană ca instrument pentru obținerea unei reciprocități mai mari, accelerarea diversificării furnizorilor de minerale critice și mobilizarea unui volum mai mare de capital către producția și tehnologia europeană.
Ultimul contributor, Etienne Höra de la Bertelsmann Stiftung, mută accentul de la instrumentele comerciale la consecințele lor interne. El argumentează că o strategie mai fermă față de China poate rămâne comună doar dacă statele membre găsesc o modalitate de a împărți costurile represaliilor.
O restricție chineză asupra unui material critic nu afectează toate economiile europene în același mod. Structura industrială diferă între state, iar unele țări sau regiuni pot fi mult mai expuse unui anumit lanț de aprovizionare. În interpretarea lui Höra, o reacție comună poate deveni dificil de menținut dacă efectele economice sunt concentrate, iar compensarea lor rămâne exclusiv responsabilitatea statelor afectate.
Aceasta creează și o problemă bugetară. Autorul consideră că actualul buget european oferă puțin spațiu pentru amortizarea unor șocuri comerciale ample, ceea ce ar putea obliga guvernele naționale să finanțeze o parte importantă a măsurilor de sprijin.
Cele cinci contribuții nu reprezintă o strategie adoptată de Comisia Europeană și nu sunt perfect identice între ele. Ele converg însă asupra a trei elemente: piața unică reprezintă principala pârghie economică a UE, dependențele de China nu pot fi eliminate rapid, iar eficiența unei politici comerciale mai ferme depinde de menținerea coeziunii între statele membre.
Comisia și Beijingul au deja un proces oficial de negociere pentru unele dintre aceste probleme. După discuțiile din iunie dintre comisarul pentru comerț și securitate economică Maroš Šefčovič și ministrul chinez al comerțului Wang Wentao, cele două părți au creat patru fluxuri de lucru privind echilibrarea comerțului și investițiilor, controalele la export, proprietatea intelectuală și reforma Organizației Mondiale a Comerțului.
Comisia a confirmat în septembrie că următoarea reuniune la nivel înalt este prevăzută în China pentru 8 și 9 octombrie. Printre problemele aflate pe masă sunt exporturile chineze către UE, accesul companiilor europene pe piața chineză și controalele asupra pământurilor rare. Executivul european a spus că așteaptă rezultate concrete, dar la momentul redactării întâlnirea nu a avut încă loc și nu există un rezultat care să poată fi prezentat drept acord.