București, 28 aprilie 2021 – Autoritatea de Supraveghere Financiară, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, derulează proiectul privind “Strategia națională pentru piața de capital”, finanțat din fonduri europene, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Până în prezent a fost parcursă o primă etapă, dedicată analizei caracteristicilor-cheie aferente sectorului corporativ și evoluției piețelor de oferte publice primare și secundare, pieței de obligațiuni corporative și pieței de capital privat.
Raportul ”OECD Capital Market Review of Romania” arată că șocul economic global cauzat de pandemia COVID-19 a accentuat provocările structurale pe termen lung în sectorul corporativ și pe piețele de capital din România.
O privire comparativă între România și alte piețe din regiune ne arată limpede că finanțarea prin piața de capital autohtonă de către sectorul corporativ este mai limitată. Iar acest fapt reprezintă o barieră în calea creșterii economice durabile și a inovării în economia românească.
Așa cum arată Raportul OCDE, piețele de capital vor juca un rol cheie atât în redresarea din criza COVID-19, cât și în crearea rezilienței corporative pe termen lung și vor contribui la canalizarea economiilor gospodăriilor către sectorul real, facilitând investițiile care pot îmbunătăți productivitatea și competitivitatea României.
”România are nevoie de o piață de capital puternică, care să poată finanța nevoile de dezvoltare a companiilor românești. Strategia, realizată în colaborare cu OCDE, trasează direcții clare de acțiune, care ne vor conduce, sunt convins, spre o piață de capital performantă și competitivă. O economie de piață puternică nu poate exista fără o bursă pe măsură” a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.
Proiectul OCDE vizează și elaborarea unui diagnostic privind problemele structurale ale pieței de capital din România, însoțit de recomandări pentru realizarea strategiei de dezvoltare a acesteia.
Această cartografiere OCDE a pieței de capital a României oferă o imagine cuprinzătoare a stării de fapt, atât înainte, cât și în timpul crizei COVID-19 și pune la dispoziție date și analize detaliate despre peisajul corporativ. Raportul a fost finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului de sprijinire a reformelor structurale și implementat de OCDE în cooperare cu Direcția Generală pentru sprijinirea reformelor structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene. Raportul publicat astăzi de către OCDE este diponibil aici.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.