La aproape trei ani de la începutul invaziei Ucrainei, Europa este încă parțial dependentă de gazul rusesc.
Va reuși Uniunea Europeană, în cele din urmă, să nu mai fie dependentă de gazul rusesc ?
Fluxurile de gaze rusești către UE au fost cu reduse cu două treimi în cursul anului 2022. Uniunea a reușit să absoarbă această scădere deoarece, pe de o parte, cererea sa de gaz a scăzut cu 20%, din cauza economiilor energetice și a creșterii prețurilor. Pe de altă parte, și-a diversificat sursele de aprovizionare, în special datorită importului de gaz natural lichefiat (GNL) american, transportat de nave cu GNL și importat prin terminalele portuare.
Cu toate acestea, de la sfârșitul anului 2022, importurile de gaze rusești s-au stabilizat. Au ajuns la 45 de miliarde de metri cubi în 2023 și chiar și-au revenit ușor în 2024, la 50 de miliarde metri cubi . Astfel, după ce a căzut pe locul patru în rândul furnizorilor de gaze din UE, Rusia a revenit anul trecut pe locul doi, în spatele Norvegiei, dar înaintea Statelor Unite.
Din punct de vedere politic, situația este confuză, deoarece aceste cantități importate în UE reprezintă, în fapt, o participare la efortul valutar pe care Rusia îl necesită pentru susținerea agresiunii în Ucraina.
În 2023 și 2024, aceste vânzări, chiar reduse, au dus în continuare aproape 35 de miliarde de euro la Moscova, conform estimărilor Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA) .
Din mai 2022, Comisia Europeană și-a stabilit obiectivul de a elimina treptat restul importurilor de gaze rusești până în 2027, ca parte a planului RepowerEU dar acum se vrea accelerarea acestei lansări. Acest plan ar putea face parte din cel de-al 16-lea val de sancțiuni europene împotriva Moscovei, care trebuie anunțat până pe 24 februarie de către Comisie. Se examinează, de asemenea, posibilitatea interzicerii treptate a GNL din Rusia, ceea ce ar fi o premieră.
Între timp, presiunea politică crește. Pe 13 ianuarie a.c, zece state UE – țările baltice și nordice, Polonia, Cehia, Irlanda și România – au cerut sancțiuni cât mai repede posibil asupra gazului rusesc, fie că se livrează prin conductă sau sub formă de GNL.
Oricum, opțiunile de transport de gaze din Rusia în Europa devin din ce în ce mai puține. Din 2022, Rusia și-a întrerupt livrările prin gazoductul Yamal – care traversa Belarus și Polonia – apoi prin gazoductul Nord Stream 1, care lega Rusia de Germania. Acesta din urmă a fost sabotat în septembrie 2022, împreună cu geamănul său Nord Stream 2, care a urmat același traseu, dar nu intrase încă în serviciu.
În 2023 și 2024, au mai rămas doar trei rute pentru importul de gaz rusesc în UE: gazoducte care traversează Ucraina; gazoductul Turkstream care trece prin Turcia; și în cele din urmă GNL, ale cărui fluxuri s-au triplat în doi ani, făcând din acest canal principala rută de import de gaze rusești, în special prin porturile franceze, spaniole, olandeze sau belgiene. UE importă mai puțin gaz rusesc prin conducte, daÎn ultimii doi ani, majoritatea statelor europene s-au eliberat treptat și parțial de dependența față de importul din Rusia. Ungaria, Slovacia și Austria, au continuat să se aprovizioneze din Rusia.
Această situație a fost răsturnată la 1 ianuarie 2025 , când tranzitul de gaze prin Ucraina a încetat. Kievul a refuzat, de fapt, să reînnoiască acest contract, Rusia fiind lipsită de 6 miliarde de euro venituri anuale.
Încheierea acordului de tranzit a contribuit la creșterea prețurilor la gaze, care au depășit 50 de euro pe megawat oră pentru prima dată în mai bine de un an. În același timp, a ridicat tensiuni politice. Guvernele europene din apropierea Moscovei sunt reticente să se descurce fără gazul rusesc.
Premierul slovac Robert Fico, pro-rus și aliat cu extrema dreaptă, a criticat alegerea Kievului de a nu reînnoi contractul de tranzit, care a permis sosirea gazului rusesc în Slovacia.
Austria, care s-a aprovizionat cu gaz rusesc prin Ucraina și Slovacia, a apelat fără probleme și la alți furnizori. Chiar înainte de încheierea tranzitului de gaze prin Ucraina, compania națională austriacă își încetase și contractul cu firma rusă Gazprom.
Cazul Ungariei – care încă se aprovizionează cu gaz rusesc, în principal prin gazoductul Turkstream, ultimul aflat în funcțiune – este și mai sensibil. Premierul de extremă dreapta Viktor Orban, de asemenea pro-rus, a criticat încheierea tranzitului prin Ucraina cu aceleași argumente ca și omologul său slovac. Însă, deocamdată, poate conta pe livrări din Moscova, cu un contract valabil până în 2036.
În timp ce UE s-a eliberat de două treimi din gazul rusesc pe care l-a importat înainte de 2022, ultimii metri cubi sunt cei care ar putea pune cele mai multe probleme. Nu tehnic, ci la nivel politic – din cauza simpatiilor pro-ruse ale anumitor țări din Est – și la nivel economic – pentru că închiderea ușii gazului rusesc ar putea ridica prețurile mondiale pentru toată lumea.
Rămâne așadar de văzut dacă eventualele sancțiuni pe care Comisia le-ar putea propune în februarie 2025 vor obține unanimitatea statelor europene. O necesitate ca ele să intre în vigoare.
Cererea europeană de gaze se ridica la 395 miliarde mc în 2023, aceasta ar urma să ajungă la 305 miliarde în 2030, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, ceea ce nu este suficient pentru a îndeplini obiectivul de reducere a emisiilor europene de gaze cu efect de seră cu 55% .
Prin urmare, sunt necesare eforturi pentru decarbonizarea încălzirii și industriei europene, care sunt încă prea dependente de gaze, și pentru a îndeplini obiectivul ambițios al planului RepowerEU, care este reducerea cererii la 165 de miliarde de metri cubi în 2030. Acest lucru ar permite să se respecte obiectivele Green Deal fără gazul rusesc, ci prin alți furnizori inclusiv Statele Unite, .
Ursula von der Leyen propune ca Uniunea Europeană să cumpere mai mult gaz natural lichefiat din SUA. Ar fi un business de tip win-win: UE va cumpăra gazul natural de care are nevoie, iar America va avea exporturi mai mari, deci un deficit al balanței comerciale mai mic.
Anul trecut, cele mai mari importuri de gaze naturale au venit din Norvegia (30%), SUA (19%), Rusia (15%), Africa de Nord (14%), Marea Britanie (5%) și Qatar (5%)
Acest clasament ne arată, pe de o parte, reducerea importurilor din Rusia și, pe de altă parte, păstrarea unui procentaj destul de mare de aprovizionare de la Moscova.
La capitolul GNL, SUA a devenit cel mai mare furnizor pentru Uniunea Europeană cu o cu o cotă de 50% din importurile totale și cu o cantitate care s-a triplat în comparație cu anul 2021.
Cei mai mari importatori europeni de GNL sunt: Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Italia. De asemenea, există statistici referitoare la consumul de gaz de la nivelul Uniunii Europene: 32% din total este folosit pentru producerea de energie electrică și termică, 25% este utilizat în gospodării pentru încălzire și consum curent, 24% din gaz este prelucrat de industrie și 11% se consumă în sectorul de servicii.
În contextual efortului de reducere substanțială a dependenței față e gazul rusesc este important și faptul că la nivelul Comisiei Europene se va lansa, pe 26 februarie, un nou plan de acțiune care vizează decarbonizarea industrială. Viitoarea strategie se va concentra pe șase piloni, de la prețurile energiei și problemele forței de muncă până la reciclare și comerț. Comisia este așteptată să prezinte mult-așteptatul Clean Industrial Deal – un plan multianual menit să sprijine industriile tradiționale consumatoare de energie, dar și noile tehnologii verzi. Cei șase piloni ar putea fi: – Securitatea energetică și prețurile la energie; – Finanțarea; – Reciclarea și materialele critice; – Forța de muncă și competențe; – Piețele de referință; – Acțiune globală. Un al doilea oficial al Comisiei a confirmat aceste teme. Prețurile ridicate la energie și impactul asupra competitivității
Costurile ridicate ale energiei în UE, comparativ cu alte economii avansate, afectează competitivitatea companiilor europene în raport cu rivalii străini. În acest sens, Comisia intenționează să publice un plan de acțiune pentru energie accesibilă, alături de Clean Industrial Deal. În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că infrastructura va fi esențială în acest plan: „Nu trebuie doar să continuăm diversificarea surselor noastre de energie și extinderea producției din surse curate, ci trebuie și să mobilizăm mai mult capital privat pentru modernizarea rețelelor de electricitate și a infrastructurii de stocare. De asemenea, trebuie să conectăm mai bine sistemele de energie verde și cu emisii reduse de carbon. Toate acestea vor face parte din noul plan pe care îl vom prezenta în februarie.” România, va trebui să se alinieze politicilor europene.