De ce pur și simplu ? Pentru că nimic nu pare a fi mai simplu decât să vorbești despre apă, adică despre cea mai banală și obișnuită prezență a cotidianului nostru.
Bem apă, ne spălăm cu apă, ne hrănim cu alimente fierte în apă, ne bucurăm de apă mării, de zăpada iernii sau o tratăm cu ironie sau chiar dispreț atunci când este doar ”apă chioară”.
Se pare însă că acest ” pur și simplu” nu se mai potrivește modului în care tratăm apă. Apa a devenit extrem de importantă. Merită un alt tratament, cu importanță și respect, fiind una dintre cele mai importante resurse ale dezvoltării economice și sociale. Banala ” apă chioară” tinde să devină o resursă rară în condițiile schimbărilor rapide și de amploare ale climei.
Un exemplu este chiar un incident petrecut cu câteva zile în urmă când un fermier din satul Lungulețu a fost amendat pentru că și-a udat culturile cu apă din râul Dâmbovița și a pus în pericol Capitala. Acest incident a declanșat o revoltă la Lungulețu, zonă recunoscută pentru recoltele de cartofi și varză. Furioși oamenii au protestat și spun că nu au altă soluție pentru irigații. Autoritățile reclamă debitul scăzut al Dâmboviței unul dintre râurile care alimentează cu apă Bucureștiul.
România se află, în prezent, într-o poziție avantajată din perspectiva rezervelor hidrice centrale, însă seceta persistă la nivel local, impunând restricții în anumite regiuni.
Schimbările climatice, impactul socio-economic și crizele regionale din Orientul Mijlociu sau Balcani – subliniază importanța unei gestiuni prudente și responsabile a apei. Administrația Națională „Apele Române” recomandă populației să rămână vigilentă: „fiecare picătură contează.”
Situația este complicată și la nivel mondial
700 de milioane de oameni nu au acces la apă potabilă sigură — 9% din populația lumii. Această proporție era de două ori mai mare în urmă cu 20 de ani. Însă accesul la apă potabilă sigură nu înseamnă apă de bună calitate sau apă curentă de la robinet.
Situația se îmbunătățește constant de la începutul anilor 2000. Cu toate acestea, peste o treime dintre africanii subsaharieni încă nu au acces la apă potabilă sigură.
Apa potabilă, alături de hrană și locuință, este un pilon esențial al calității vieții. Accesul la apă potabilă poate lua două forme conform definiției OMS. 5,8 miliarde de oameni, sau 73% din populația lumii, au apă de la robinet cel puțin douăsprezece ore pe zi, având garanția că această apă nu este – în principiu – contaminată. OMS adaugă 1,5 miliarde de oameni (18% din populația lumii) care au acces la o sursă de apă potabilă situată la mai puțin de 30 de minute dus-întors de casele lor. Aceștia au acces la apă, dar doar relativ din perspectiva țărilor bogate, unde nimeni nu trebuie să călătorească o jumătate de oră pentru a obține apă. Iar calitatea așa-numitei apei „potabile” este adesea mult mai puțin sigură pentru sănătate decât în țările bogate.
Printre cele 700 de milioane de persoane care nu au acces la apă potabilă, OMS identifică puțin sub 300 de milioane de persoane (4% din populația lumii) care trebuie să parcurgă pe jos mai mult de 30 de minute dus-întors pentru a avea acces la o sursă de apă potabilă. Aceasta este o sarcină foarte dificilă, cel mai adesea îndeplinită de femei și fete. Un număr echivalent are acces la o fântână sau la un izvor nesigur, iar 115 milioane (1% din populația lumii) trebuie să bea apă de suprafață (râuri, iazuri etc.). În ultimele două cazuri, riscurile de îmbolnăvire sunt considerabile, în special pentru copiii mici. Diareea cauzată de apa contaminată – fie că este cauzată de poluarea animalelor, fie de cea umană – este una dintre principalele cauze ale mortalității în lume, în special în rândul copiilor .
| Distribuția populației lumii în funcție de accesul la apă potabilă | ||||
| Număr în milioane / 2000 | Distribuție în % / 2000 | Număr în milioane / 2022 | Distribuție în % / 2022 | |
| Apă potabilă acasă* | 3.734 | 61 | 5.815 | 73 |
| Acces la apă potabilă la 30 de minute dus-întors de acasă | 1.256 | 20 | 1.456 | 18 |
| Populația cu acces la apă potabilă | 4.990 | 81 | 7.271 | 91 |
| Acces la apă potabilă la mai mult de 30 de minute dus-întors de acasă | 155 | 3 | 292 | 4 |
| Fântână sau izvor neprotejat | 748 | 12 | 296 | 4 |
| Apă de suprafață | 247 | 4 | 115 | 1 |
| Populația fără acces la apă potabilă | 1.150 | 19 | 703 | 9 |
| Împreună | 6.140 | 100 | 7.974 | 100 |
Accesul la apă este în creștere la nivel mondial, ceea ce reprezintă un progres uman major. Numărul persoanelor fără acces la apă a scăzut de la 1,1 miliarde la 700 de milioane între 2000 și 2022, în timp ce populația lumii a crescut cu aproape două miliarde. Ca procent din populație, proporția celor fără acces la apă s-a înjumătățit, de la 19% la 9% în această perioadă: s-au făcut investiții considerabile în rețelele de alimentare cu apă și de drenaj. Rămâne de sperat că această tendință va continua și că eforturile se vor concentra și asupra calității apei în sine.
În Africa Subsahariană, mai mult de una din trei persoane (35% din populație) nu are acces la apă potabilă sigură. Acesta este totuși un progres considerabil în ultimii 20 de ani, deoarece această proporție era de 54% în 2000. În Africa de Nord și Orientul Mijlociu, 8% din populație nu are acces la apă potabilă sigură. Această proporție este de 7% în Asia Centrală și de Sud. În Asia de Est și de Sud-Est, o regiune care include și China, proporția populației cu acces la apă (3%) este apropiată de cea din țările bogate.
Nu este surprinzător faptul că, cu cât o regiune a lumii este mai bogată, cu atât infrastructura sa de alimentare cu apă și canalizare este mai dezvoltată și cu atât accesul populației la apă potabilă este mai mare. În cele mai bogate țări, apa este accesibilă aproape tuturor, cu o rată de acces de peste 99%. Aceasta nu înseamnă că problema lipsește complet în cele mai dezvoltate țări, în special pentru persoanele fără adăpost, locuitorii din mahalale sau persoanele care locuiesc în rulote, cum ar fi călătorii.
| Populația fără acces la apă, pe regiuni ale lumii | ||
| Populația fără acces la apă, în milioane | Ponderea în populație în % | |
| Africa Subsahariană | 408 | 9 |
| Asia Centrală și de Sud | 140 | 7 |
| Asia de Est și de Sud-Est | 77 | 3 |
| Africa de Nord și Orientul Mijlociu | 30 | 8 |
| America Latină și Caraibe | 16 | 2 |
| Europa și America de Nord | 13 | 1 |
| Oceania | 5 | 40 |
| Împreună | 703 | 9 |
Revenind la situația din România, problema nu se pune atât la nivelul apei potabile ci la nicelul apei pentru irigații.
România depinde de vreme când vine vorba despre agricultură. Avem 9 milioane de hectare de teren agricol, însă reușim să irigăm doar 1,6 milioane, conform datelor oficiale.
În realitate, suprafața irigată abia ajunge la un milion de hectare. În multe zone, sistemele de irigații sunt extrem de vechi. De exemplu, culturile de porumb din județul Dolj sunt grav afectate de caniculă, iar fermierii se tem că vor intra în faliment.
Sistemele de irigaţii din România au fost construite până în anul 1990, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ocupă circa 22% din suprafaţa agricolă a ţării şi circa 34% din suprafaţa arabilă. În prezent, România dispune de o suprafaţă amenajată pentru irigat de cca 3.1 milioane ha. Fermierii sunt nemulțumiți și dau vina pe autorități. Din 2017 nu s-au mai făcut nici măcar lucrări de reparații la stația de irigații care a fost construită în 1978.Nevoie de investiții au și celelalte sisteme de irigații din Dolj și din regiunea Oltenia. Nu mai puțin de 161 de amplsamente au intrat în programul de reabilitare iar dintre acestea doar 31 au fost inaugurate, restul fiind stadia de execuție a lucrărilor, contractare sau chiar proiectare.
Planul Ministerului Agriculturii este ca până în 2027 să se ajungă să poată fi irigată o suprafață de 2,2 milioane de hectare. Lipsa sistemului de irigații dar și lipsa preciptațiilor își pun puternic amprenta mai ales în anii secetoși. De exemplu, în 2024 nu mai puțin de două milioane de hectare cultivate cu porumb au fost calamitate 100%. La nivel național pot fi irigate doar 1,6 milioane de hectare, din 9 milioane.
Situația este cu atât mai gravă cu cât România este supusă unui fenomen de deșertificare
Schimbările climatice au ca rezultat principal deşertificarea, manifestată cu precădere în zonele de câmpie dar şi în cele de podiş. În România, acest fenomen s-a manifestat in special în ultimii 15 ani, astfel încât aproape 70% din suprafaţa ţării se află în acest proces rapid de deşertificare. Cele mai afectate zone sunt Dobrogea, Lunca Dunării, Podişul Moldovei, partea de vest şi sud – vest a României, producând si o extindere a suprafeţelor solurilor nisipoase. Putem vorbi despre deşertificare întrucât se constată schimbări majore ale învelişului de sol şi ale vegetaţiei.
Întrebările frecvente care se pun în această perioadă relativ la viitorul agriculturii românești sunt legate de seceta meteorologică, cea hidrologică şi pedologică , întrucât efectele acestora au un impact negativ major asupra vieţii.
