Mai putem avea o viață bună? Aceasta este întrebarea într-o lume ca cea în care trăim, în care viața se transformă rapid în toate aspectele sale, materiale, sociale, profesionale, spirituale. Totul accelerează nebunește, ne demonstrează sociologul Hartmut Rosa, într-atât încât nu mai înțelegem ce se întâmplă cu lumea, cu oamenii.
Ființa umană cu greu se poate concepe în afara spațiu-timpului, însă progresul tehnologic micșorează spațiul și contractă timpul într-un ritm mult prea rapid pentru omul mediu. Asemenea modificări nu pot rămâne fără răspuns, când nu mai beneficiem de un timp pentru conștientizarea schimbării și adaptarea stilului nostru de viață, a cunoștințelor, a mediului și relațiilor sociale la aceste schimbări tot mai rapide. Valorile, obiceiurile, atitudinile, reacțiile, acțiunile ne sunt afectate de deteriorarea rapidă a experiențelor prezentului. Abilitățile, competențele, cunoștințele pe care le deținem și informațiile sunt supuse presiunii schimbării într-un termen scurt, încât psihicul uman cu greu i se poate adapta.
Suntem în criză de timp, deși el nu s-a schimbat, nici ființa umană. Ceea ce vrea societatea de la noi este să facem cât mai multe în același interval de timp: cât mai multe călătorii, două, trei joburi, shopping, socializare, dezvoltare personală, teambuildinguri etc. Supuși presiunii de a realiza cât mai multe într-un timp dat, dacă se poate simultan, realizările noastre sunt, în realitate, mai slabe, pline de erori și se încheie de multe ori cu un burnout.
Dorința de a avea o viață cât mai bogată în bunuri și experiențe, într-o lume tot mai plină de posibilități crește ritmul vieții. Fiecare individ își dorește să se bucure de tot ce are lumea bun, captivant, frumos, însă nu toți vor ajunge la ele. Cum poți opri dorința? Lumea are atât de multe oferit, de văzut, de atins, încât nu le poți cuprinde într-o viață și este frustrant să vezi cum doar unii au privilegiul de a ajunge la toate acestea sau măcar la multe dintre ele.
Trăim într-o societate extrem de competitivă și devine un defect major să nu fii competitiv. Cel care se oprește din lupta pentru ocuparea unui loc mai bun, din proprie voință sau din incapacitatea de a se adapta ritmului schimbărilor din toate domeniile devine anacronic și indezirabil. Îmbrăcămintea îi este demodată, cunoștințele depășite, limbajul învechit, preocupările și ideile sunt ale unui inadaptat. A nu ține pasul cu vremurile, cu cerințele tot mai multe și mai complexe, te izolează te lipsește de cele mai bune lucruri pe care viața le poate oferi doar celor care nu se opresc și pentru care singurul moment în care se opresc din cursă este vacanța pe o insulă exotică. În realitate ei schimbă cursa cu
o alta – cea pentru căutarea și aflarea călătoriei memorabile, pe care oricine și-o dorește.
Principiile concurenței și creșterii ejectează indivizii vulnerabili la marginea unei societăți care nu mai dorește să-i susțină, nu-i mai recunoaște ca cetățeni, îi critică și îi desconsideră, iar teama lor cea mai mare este că adaptații, prin structurile instituționale, vor încerca să le restrângă drepturile și libertățile. Singura ieșire din energia istovitoare a modernității le rămâne înregimentarea în mișcări extremiste, ultraconservatoare, religioase, spirituale sau anarhiste.
Relațiile interumane trebuie îngrijite, echilibrate, reglementate, în caz contrar pot deveni problematice dacă energia progresului devine patologică și afectează principiile unei societăți juste și, ca urmare, calitatea vieții indivizilor defavorizați
Nu toți oamenii se regăsesc în mediul social actual, nu toți se pot acomoda cu schimbările bruște. Imposibilitatea stabilirii și urmării unui plan de viață, incapacitatea de a-și realiza potențialul și de a profita de oportunitățile atractive, neputința de a ține pasul cu consumul fizic (haine noi, un apartament mai mare, călătorii mai multe, noi experiențe etc.) produc suferințe morale și crize de identitate acelor oameni. Progresul le este inaccesibil și, în lipsa lui, sunt nefericiți. Comunității, societății, statului le revin obligația identificării surselor de suferință și nemulțumire, altfel indivizii alienați cad ușor pradă cinismului, conspiraționismului și furiei greșit direcționate. Viața nu a fost bună cu ei și cei mai mulți nu sunt vinovați.
Lipsa timpului afectează argumentul bun și decizia corectă. Unde acestea nu există, își fac loc resentimentele, insultele, imaginile editate cu AI, like&share și reacții rapide de indignare. Și sondajele, cât mai multe sondaje.
În dinamica prezentului, argumentele și ideile sunt inconstante; la fel performanța individuală de azi, care mâine va fi depășită de un altul care-ți va ocupa locul pentru care ai muncit mult și cu sacrificii. Ziua de mâine a devenit imprevizibilă și nesigură; unul câte unul, oamenii sunt depășiți de vremuri.
Desincronizarea atrage dezorientare, depresie și burnout. Adaptabilitatea umană are limitele ei și dezvoltarea capacități de multitasking nu ne ajută să facem față ritmului accelerat al vieții. Sigur, ni se spune că soluția este autonomia individuală, însă aceasta este o capcană, după Boaventura de Sousa Santos: cât timp ții ritmul schimbării și pieței și reziști presiunii, ești util societății; în caz contrar, vina îți aparține exclusiv și societatea are dreptul de a te abandona.
Este nevoie de timp, de reglementare instituțională și de investiții în educație și sănătate mintală pentru adaptare, altfel pierdem controlul asupra vieților noastre. De aici pornesc și ruptura, desincronizarea și interacțiunea dificilă dintre categorii sociale și profesionale și pierderea dialogului intergenerațional.
Lumea cum este ea alcătuită lasă individul în urmă și se adresează societății competitive. Cu cât ritmul crește, cu atât mai mulți indivizi rămân în urmă, cu riscul dezintegrării societății. Parcă trăim unii în alții, înghesuiți într-un tren de mare viteză, cu destinație necunoscută. Înghesuiala asta, fuga către nu se știe ce ne fac să ne săturăm unii de alții. Cine mai are timp și răbdare pentru semenii lui, când nu mai are timp pentru el însuși?
