fbpx

Brașov, 30 august 2023

  • Brașov Running Festival organizează, în premieră, cursa European Road Mile, ce va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, reunind unii dintre cei mai buni alergători de semifond din Europa;
  • Agnes Ngetich (KEN), ocupanta locului 6 la Campionatele Mondiale de Atletism de la Budapesta 2023, în proba de 10.000 de metri, va concura la tRUNsylvania 10K;
  • În cursa de 10K consacrată elitelor, kenyanul Weldon Langat își propunedoborârea recordului de 26:51, stabilit de compatriotul său Nicolas Kipkorir Kimeli, câștigătorul ediției 2022;
  • Samantha Harrison (GBR) și Joan Chelimo Melly (ROU), ocupantele locurilor 2, respectiv 4, în clasamentul european din 2023, vor participa la cursa feminină de 10 km;

În mai puțin de o lună, privirea iubitorilor de atletism din întreaga lume va fi îndreptată către Brașov, locul unde, pe 9 și 10 septembrie, superstaruri ale atletismului mondial vor concura la Brașov Running Festival.

tRUNsylvania International 10K, cursă dedicată atleților profesioniști, dar și singura cursă de șosea din România certificată World Athletics Elite Label, a devenit cunoscută în 2022 în rândul comunității alergătorilor din întreaga lume, datorită traseului extrem de rapid pe care s-au alergat performanțe istorice ale probei de 10 km pe șosea.

Unul dintre atleții care va participa la această competiție este Weldon Langat, din Kenya, prezent pentru al doilea an consecutiv la linia de START, hotărât să își îmbunătățească performanța de anul trecut, când s-a clasat pe locul secund.

În vârstă de 25 de ani, Weldon Langat a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, la proba de 10.000 m, iar în ianuarie a câștigat renumita cursă de 10 km de la Valencia, cu timpul de 26:55, egalând recordul său personal obținut în septembrie, anul trecut, la Brașov.

Langat are drept obiectiv, pentru anul acesta, doborârea recordului de 26:51 în cadrul tRUNsylvania International 10K, stabilit de compatriotul său Nicolas Kipkorir Kimeli, câștigătorul din 2022.

Ne dorim ca Brașov Running Festival să devină unul dintre cele mai importante evenimente de alergare pe șosea din Europa, cu scopul final de a vedea recorduri mondiale stabilite aici. Datorită traseului, special ales și organizat pe o buclă de 3,3 km în cartierul Coresi, spectatorii veniți să asiste la competiție vor avea parte de o experiență fantastică”, a precizat Daniel Santa, directorul Brașov Running Festival.

De asemenea, la cursa masculină de 10 km vor fi prezenți numeroși alți sportivi de talie mondială, dintre care îi nominalizăm pe:

Cornelius Kemboi, participant la Campionatele Mondiale de Atletism Budapesta 2023, în proba de 5.000 metri;

Edward Zakayo Pingua, campionul mondial sub 20 de ani din 2018, în proba de 5.000 m;

Emanuel Kiprop, cu cel mai bun timp obținut pe 10 km, de 27:13;

Laban Kiplimo, cu cel mai bun timp obținut pe 10 km, de 27:15.

Agnes Ngetich (KEN), ocupanta locului 6 la Campionatele Mondiale de Atletism Budapesta 2023, la proba de 10.000 m, cu un record personal de 31:34,83, se află în fruntea plutonului feminin ce va concura la tRUNsylvania 10K.

Ngetich a participat și anul trecut la Brașov Running Festival, ocupând locul al doilea în cursa de 10 km. Din palmaresul sportivei mai fac parte și obținerea medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Cros din 2023 și un impresionant record personal în proba de 10 km pe șosea, de 30:27.

Printre atletele de renume care vor participa în cursa feminină de 10 km se numără și:

Esther Borura (KEN), numărul 3 mondial la 10 km după clasarea pe locul 3 la Valencia, cu timpul de  30:15;

Catherine Relin (KEN), a cincea în clasamentul semimaratonistelor din 2023, cu cel mai bun timp, de 1:05:39, obținut la Barcelona;

• Joy Cheptoyek (UGA), câștigătoarea cursei de 10 KM de la Castellon, Spania, și cel mai bun timp obținut pe 10 km, de 30:47;

Samantha Harrison (GBR) și Joan Chelimo Melly (ROU), ocupantele locului 2, respectiv 4, în clasamentul european de 10 km din 2023.

Lista completă a atleților de performanță ce vor participa la cursa tRUNnsylvania International 10K, din cadrul Brașov Running Festival, va fi anunțată în apropierea evenimentului.

Festivalul de alergare de la Brașov va include și cursa European Road Mile, ce va avea loc sâmbătă, 9 septembrie. Aceasta va reuni unii dintre cei mai buni alergători europeni de semifond, specialiști ai probelor de 1.500 de metri pe pistă.

Mulți alergători foarte buni și-au exprimat deja interesul pentru a participa la European Road Mile, dar lista finală cu numele atleților europeni o vom putea comunica doar după finalizarea Campionatului Mondial de Atletism de la Budapesta. Avem discuții cu mulți sportivi implicați în cursele de la această competiție”, au precizat reprezentanții Brașov Running Festival.

Pe lângă tRUNsylvania 10K și European Road Mile, Brașov Running Festival programează, de asemenea, curse dedicate alergătorilor amatori de toate vârstele.

Sâmbătă, 9 septembrie, au loc cursele pentru copii și juniori de 800 m, 1.200 m și 3.000 m, iar duminică, 10 septembrie, se vor organiza cursele de open 5 km și 10 km dedicate adulților.

Mai multe detalii despre Brașov Running Festival, inclusiv tRUNsylvania International 10K și European Road Mile, pot fi găsite pe site-ul evenimentului: www.brasovrun.ro

Despre Brașov Running Festival

Brașov Running Festival este un eveniment dedicat alergării, organizat în Brașov, începând cu 2021. Acesta cuprinde o cursă anuală de alergare pe șosea de 10 km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată „tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, competiția conține o multitudine de alte curse destinate amatorilor, dar și profesioniștilor.

Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei.

Ediția din 2022 a cursei, desfășurată pe 25 septembrie, a fost marcată de o serie de recorduri spectaculoase. Niciodată nu s-a alergat atât de repede în România. Alergătorii kenyeni Nicholas Kimeli și Sheila Chepkirui au câștigat proba de 10KM, cu timpi de 26:51, respectiv 30:07. Timpul lui Kimeli l-a consacrat drept al cincilea cel mai rapid alergător de 10 KM din toate timpurile, iar Chepkirui a ratat, pentru doar câteva secunde, doborârea recordului mondial la femei pe 10 KM.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau