Uniunea Europeană a legat deja plăți în valoare de peste trei miliarde de euro de realizarea unor reforme privind justiția, combaterea corupției și procesul de adoptare a legilor. Douăzeci și unu de state membre au introdus în planurile naționale de redresare aproximativ 285 de jaloane și ținte, iar pentru unele dintre acestea banii sunt eliberați numai după ce Comisia Europeană verifică îndeplinirea obligațiilor asumate.
Pe scurt
-
Angajamentele incluse în planurile de redresare acoperă 75 de reforme și 36 de investiții, cu o valoare totală de peste trei miliarde de euro. Ele nu reprezintă un fond separat pentru statul de drept, ci componente ale programelor naționale finanțate prin Mecanismul de redresare și reziliență.
-
Măsurile pot include reorganizarea instanțelor, digitalizarea procedurilor, modernizarea infrastructurii judiciare, consolidarea instituțiilor anticorupție și introducerea unor reguli mai stricte pentru consultările publice și evaluarea impactului legilor.
-
Unele reforme au fost considerate esențiale pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii. În aceste cazuri, Comisia nu poate aproba plata aferentă unei cereri până când statul nu prezintă dovezi că jalonul sau ținta a fost îndeplinită.
-
Cele 21 de state participante trebuie să finalizeze reformele și investițiile din planurile de redresare până la 31 august 2026. Cererile de plată rămase pot fi depuse până la 30 septembrie, iar toate plățile trebuie efectuate până la sfârșitul anului.
-
România se află printre statele care au inclus asemenea angajamente. Evaluarea fiecărei plăți se face în raport cu obligațiile concrete din planul național, nu pe baza unei aprecieri generale asupra întregului sistem judiciar.
Mecanismul de redresare și reziliență a introdus un mod diferit de distribuire a banilor europeni față de programele în care cheltuielile sunt rambursate în principal pe baza facturilor și a costurilor eligibile. Statele primesc tranșele convenite după ce demonstrează că au realizat reformele și investițiile descrise prin jaloane și ținte în planurile aprobate de Consiliul Uniunii Europene.
Un jalon poate presupune adoptarea și intrarea în vigoare a unei legi, reorganizarea unei instituții sau introducerea unei proceduri administrative. O țintă poate măsura un rezultat cuantificabil, precum numărul de instanțe conectate la un sistem digital, personalul recrutat într-o structură de control ori proiectele de infrastructură finalizate.
Comisia arată că 21 dintre cele 27 de state membre au folosit acest mecanism și pentru schimbări legate de statul de drept: Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda. Angajamentele lor totalizează aproximativ 285 de jaloane și ținte, corespunzătoare unui număr de 75 de reforme și 36 de investiții.
Valoarea de peste trei miliarde de euro nu reprezintă suma tuturor banilor europeni care depind în sens larg de respectarea statului de drept. Ea se referă la măsurile concrete identificate de Comisie în planurile de redresare ca reforme și investiții pentru justiție, combaterea corupției și îmbunătățirea modului în care sunt pregătite și adoptate legile.
În justiție, banii pot finanța clădiri, sisteme informatice și echipamente, dar plata poate depinde și de schimbări instituționale care nu presupun în primul rând achiziții. Printre exemplele prezentate de Comisie se află restructurarea instanțelor pentru reducerea întârzierilor și creșterea eficienței, precum și digitalizarea procedurilor pentru ca dosarele, comunicarea și accesul la informații să fie gestionate mai rapid.
O investiție într-un sistem informatic nu este evaluată numai prin existența contractului sau achiziționarea echipamentului. Planul poate cere ca platforma să fie instalată, să funcționeze în instanțele stabilite și să poată fi folosită efectiv de judecători, personal și justițiabili înainte ca ținta să fie considerată realizată.
Reformele anticorupție pot privi consolidarea instituțiilor care previn, detectează sau investighează fraudele și corupția. Guvernele pot fi obligate să modifice legislația, să creeze structuri, să clarifice competențe, să asigure personalul și resursele sau să introducă sisteme funcționale pentru declarații de avere, avertizări de integritate și controlul conflictelor de interese.
Comisia nu oferă în comunicarea generală o repartizare a celor trei miliarde de euro între justiție și anticorupție sau o listă financiară completă pentru fiecare stat. Valoarea fiecărei măsuri și condițiile sale trebuie consultate în planul național și în deciziile prin care acesta a fost aprobat sau modificat.
O altă categorie privește procesul legislativ. Unele planuri cer consultări publice obligatorii, evaluări de impact și proceduri prin care guvernele să explice efectele economice, sociale și administrative ale noilor legi înainte de adoptare. Aceste angajamente urmăresc reducerea schimbărilor imprevizibile și îmbunătățirea calității deciziilor publice.
Pentru fiecare cerere de plată, guvernul transmite Comisiei documente prin care susține că a realizat jaloanele și țintele aferente tranșei solicitate. Evaluarea poate include texte legislative, dovezi privind intrarea lor în vigoare, rapoarte de implementare, date administrative și documente care confirmă că instituția sau sistemul finanțat funcționează.
Adoptarea formală a unei măsuri poate să nu fie suficientă atunci când planul cere și aplicarea sa efectivă. O autoritate anticorupție prevăzută de lege, dar lipsită de conducere, personal ori competențe operaționale, nu îndeplinește automat o obligație care presupune funcționarea completă a instituției.
În situațiile în care reforma a fost considerată esențială pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, realizarea ei este o condiție pentru orice plată ulterioară solicitată prin plan. Comisia poate astfel să rețină tranșa până când constată că obligația a fost îndeplinită, chiar dacă alte investiții incluse în aceeași perioadă au fost finalizate.
Această condiționare trebuie deosebită de sancționarea generală a unui stat pentru probleme privind statul de drept. În mecanismul de redresare, punctul de plecare este angajamentul precis pe care guvernul l-a acceptat în propriul plan și relația sa cu o anumită cerere de plată. Disputa privește dacă jalonul convenit a fost sau nu realizat conform criteriilor stabilite.
România se află printre cele 21 de state cu reforme și investiții de acest tip. Includerea sa în listă nu înseamnă că toate plățile din Planul Național de Redresare și Reziliență depind de aceeași reformă în justiție sau anticorupție. Fiecare tranșă este asociată unui set distinct de jaloane și ținte, iar efectele financiare depind de cererea evaluată și de obligațiile incluse în aceasta.
Calendarul mecanismului a intrat în ultima etapă. Reformele și investițiile trebuie realizate până la 31 august 2026, iar statele au termen până la 30 septembrie pentru depunerea ultimelor cereri de plată. Comisia intenționează să emită evaluările preliminare privind îndeplinirea obligațiilor până la 20 noiembrie, astfel încât plățile să poată fi executate până la 31 decembrie 2026.
Termenele lasă guvernelor un interval scurt pentru finalizarea legilor, instituțiilor și investițiilor rămase. O reformă adoptată după data-limită sau o structură care nu a devenit operațională la timp poate să nu mai poată fi luată în considerare pentru plata din mecanism, chiar dacă lucrările continuă ulterior din surse naționale sau prin alte programe europene.
Pe lângă Mecanismul de redresare, Uniunea finanțează sistemele judiciare, societatea civilă și combaterea corupției și prin alte instrumente. Programul Justiție susține cooperarea și digitalizarea judiciară, iar programul Cetățeni, egalitate, drepturi și valori poate finanța organizații și proiecte care urmăresc drepturile fundamentale, transparența și controlul instituțiilor publice.
Cele peste trei miliarde de euro din planurile de redresare arată însă amploarea folosirii plăților condiționate de rezultate pentru reforme care, în mod tradițional, erau urmărite mai ales prin recomandări, dialog politic și proceduri juridice. Statele au acceptat obiective măsurabile și termene, iar neîndeplinirea lor poate produce direct pierderea sau întârzierea unei tranșe de finanțare.