UE și-ar putea proteja industria prin consultări și sprijin reciproc cu economiile partenere

Pentru Uniunea Europeană, protejarea industriei ridică o dificultate care nu se rezolvă prin simpla cumpărare a unor produse fabricate în interiorul granițelor sale. O regulă destinată să reducă o dependență poate îndepărta un furnizor de încredere, poate scumpi o investiție sau poate determina un partener să răspundă cu propriile restricții. Într-un studiu IEP Bocconi, Daniel Gros și Nathalie Tocci propun ca UE să își coordoneze mai strâns deciziile economice cu democrații precum Canada, Japonia sau Regatul Unit. Miza este construirea unei puteri economice comune, fără aderarea acestor țări la Uniune.

Problema apare atunci când obiectivul legitim al siguranței aprovizionării este transformat într-o preferință geografică prea largă. O componentă importată dintr-o economie parteneră nu ridică neapărat același risc ca un produs provenit de la un furnizor care poate folosi livrările pentru presiune politică. Tratarea lor identică poate reduce tocmai diversificarea pe care politica industrială încearcă să o încurajeze.

În analiza lor din 9 septembrie 2026, Gros și Tocci susțin că UE ar putea deveni punctul de sprijin al unei rețele de economii apropiate. Pe lista potențialilor parteneri se află Regatul Unit, Norvegia, Elveția, Canada, Japonia, Coreea de Sud și Australia. Este o propunere a autorilor privind organizarea cooperării, nu anunțul unei coaliții constituite.

Argumentul lor are o consecință practică. Dacă Europa cere acces la piețele și materiile prime ale partenerilor, dar îi exclude fără diferențiere din propriile programe industriale, aceștia au mai puține motive să sprijine strategia europeană. O politică de reducere a riscurilor trebuie, așadar, să explice ce vulnerabilitate corectează și de ce restricția aleasă este necesară.

Autorii numesc cadrul propus Compact for Open and Resilient Economies, prescurtat CORE. Participanții s-ar consulta înainte de măsuri comerciale sau industriale care i-ar afecta semnificativ pe ceilalți. Unele discuții s-ar putea desfășura în grupuri de lucru și de experți care pregătesc decizii europene.

Diferența față de simpla informare după adoptare este importantă. Un partener ar putea semnala din timp că o condiție de origine exclude o verigă esențială dintr-un lanț de producție sau că o subvenție mută un risc dintr-o țară în alta. UE ar putea lua în calcul aceste consecințe înainte de fixarea regulilor.

Gros și Tocci nu propun acordarea unui vot țărilor participante în instituțiile Uniunii. Decizia finală ar rămâne supusă procedurilor europene. Acordurile comerciale bilaterale existente ar continua să funcționeze, iar CORE ar adăuga un nivel de consultare între parteneri.

Această construcție nu elimină divergențele. Guvernele pot concura pentru aceeași fabrică sau pentru aceleași investiții. Consultarea devine utilă numai dacă poate schimba proiectul unei măsuri; altfel, riscă să fie o formalitate prin care partenerii sunt ascultați, fără ca obiecțiile lor să conteze.

A doua componentă propusă este sprijinul reciproc atunci când o țară este supusă coerciției economice. Ideea ar fi ca presiunea asupra unui participant să declanșeze consultări și o reacție coordonată, reducând posibilitatea ca acesta să fie izolat.

Există deja un punct de plecare juridic. Regulamentul UE 2023/2675 urmărește protejarea Uniunii și a statelor membre împotriva coerciției exercitate de țări terțe. Articolul 7 prevede consultarea sau cooperarea cu alte țări afectate de aceeași coerciție ori de una similară, precum și cu alte țări interesate. Aceasta nu echivalează cu o obligație automată de represalii în apărarea oricărui partener extern. Măsurile UE au condiții și proceduri proprii, iar obiectivul instrumentului este încetarea coerciției.

La fel, o declarație politică de lansare nu ar putea modifica singură legislația europeană sau acordurile comerciale. Autorii invocă posibilități de cooperare în cadrul juridic al Uniunii; fiecare preferință ori instrument concret ar necesita temeiul și procedura corespunzătoare. Nu există în studiu un calendar de aplicare care să poată fi prezentat drept angajament european.

Testul pentru o asemenea inițiativă ar fi comportamentul participanților într-un conflict economic real. Dacă ar accepta să își ajusteze propriile măsuri și să suporte costuri pentru sprijinirea unui partener, cooperarea ar putea reduce vulnerabilități comune. Dacă fiecare ar păstra avantajele solidarității, dar și libertatea de a-i exclude pe ceilalți, noul cadru nu ar rezolva problema de la care pornește.