fbpx

Departe de a fi un slogan, pentru Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) „Viitorul Energiei” este modul de a privi în perspectivă, de a îmbrățișa perioada de schimbare, de a găsi soluții concrete pentru adaptare și apartenență la procesul de tranziție energetică, conform cu obiectivele naționale și europene.

Sectoarele industriale se află deja de o perioadă de timp într-o tranziție spre energii mai durabile și curate, iar eforturile și investițiile majore sunt o dovadă clară a implicării reale a acestora. Industria de țiței și gaze participă la rândul ei la această tranziție, iar gazele naturale în mod particular reprezintă o șansă unică pentru România de a face ca transformarea energetică să se producă echilibrat și rațional, profitabil deopotrivă pentru societate, stat și companiile implicate. Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate „Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic”. Companiile afiliate reprezintă peste 98% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale, precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România. Unul dintre obiectivele comune ale companiilor membre este decarbonarea sectorului energetic, prin adoptarea tehnologiilor inovatoare. De aceea, este responsabilitatea noastră să facem cunoscute transformările de care țara noastră are nevoie pentru a prospera în noile condiții, ale unei economii cu emisii zero, ce protejează mediul, FPPG s-a angajat să contribuie la dezvoltarea durabilă și să încurajeze inovarea în sectoarele sale de activitate. În plus, suntem orientați către tehnologii moderne care contribuie la tranziția energetică. FPPG are o misiune importantă: aceea de a reuni reprezentanți ai industriilor, autorităților, mediului academic și de a crea o corectă cunoaștere și o bună înțelegere, atât la nivel tehnic, cât și la nivel de nevoi. Nevoi care de regulă sunt simple: susținere, implicare prin crearea cadrului legislativ optim pentru ca proiectele să se poată implementa. Pentru că FPPG este o sursă de încredere și relevantă de know-how și de experiență datorată experților noștri, construim o punte de legătură pentru toți actorii implicați în dezvoltarea unor astfel de proiecte, dar și pentru publicul larg. Astfel, în anul 2023 am inițiat proiectul „Viitorul energiei”, care implică o serie de evenimente ce se vor desfășura pe parcursul următorilor doi ani și care au ca scop să facem cunoscute tipurile de tehnologii moderne de producere a energiei, relevante pentru România în contextul tranziției energetice. Totodată, în luna noiembrie a anului trecut, proiectul „Gaz de România” s-a transformat la rândul său în „Viitorul energiei”, platforma de informare și educare a publicului privind pilonii principali pe care se va susține domeniul energetic în viitor.

pnrr bani hidrogen verde sabina iosub - em360

În 2023 am avut în prim-plan energia geotermală, captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon (CCS) și hidrogenul; dezbaterile corespunzătoare celor trei teme ne-au arătat că împreună, comunicând deschis, putem cu adevărat să găsim soluții la provocările actuale și astfel să construim viitorul energetic al României. Platforma „Viitorul energiei” este o inițiativă a FPPG prin care ne propunem să contribuim la îndeplinirea obiectivelor de neutralitate climatică a României, prin intermediul unei tranziții echitabile, cu energie suficientă, accesibilă și curată și să promovăm noile tehnologii din energie și beneficiile acestora. Pentru că alinierea principiilor este primul pas către acțiunea eficientă, dorim să stimulăm dialogul în rândul specialiștilor care pot face tranziția realitate, și anume profesioniști din domeniul tehnic, academic, juridic, autorităților publice, guvernamentali și Legislativului. Obiectivul nostru este de a susține înțelegerea cât mai aprofundată a tranziției energetice, din punctul de vedere al implicațiilor tehnice, economice, sociale și de mediu. Până în acest moment am identificat 10 piloni principali pe care se va susține domeniul energetic în viitor, printre care se numără atât tehnologii devenite tradiție, cât și promițătoare inițiative de pionierat.

1. Energia geotermală (closed loop system)

2. Captarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon (CCS)

3. Hidrogen

4. Gaze naturale și biometan

5. Biocombustibili

6. Hidrocarburi (Petrol & Cărbune)

7. Energii regenerabile

8. Eolian offshore

9. SMR

10. Hidro

Fiecare dintre acestea presupune atât oportunități, cât și provocări, de aceea, pentru punerea lor în valoare, este necesară o promovare onestă și cuprinzătoare în rândul cetățenilor români. Fiind un partener activ în dialogul social atât la nivel național, cât și internațional, FPPG își asumă și rolul de facilitator în procesul educațional. Un public informat și încrezător este un pas important către o economie mai puternică, deschisă inovației și în continuă dezvoltare.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau