fbpx

Fundația Carmistin a organizat cea de-a doua ediție a campaniei Ziua Meselor Școlare. Acțiunea a fost dedicată și în acest an copiilor din mediul rural, respectiv elevilor din satele Boroșteni, Brădiceni și Peștișani (Gorj) și Frâncești (Vâlcea).

Ziua Meselor Școlare, sărbătorită anual de Fundația Carmistin, alături de elevi, constă în distribuirea de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Grupului Carmistin. Pe lângă hrană, cei 370 elevi din școlile incluse în ediția 2024 a proiectului au primit și ghiozdane din partea Fundației Carmistin.

Ziua Meselor Școlare este o inițiativă prin care ne dorim să fim cât mai prezenți în viața comunităților locale în care Grupul Carmistin deține ferme și unități de producție și procesare hrană, prin implicarea în mod special în proiecte de educație și familie. Le mulțumim copiilor care ne-au primit în școli și care ne-au răsplătit gestul prin zâmbetele lor, a declarat Andra Paraschiv, președintele Fundației Carmistin.

Prof. Dacian Cioacă, directorul Școlii Gimnaziale din Frâncești: Ne bucură prezența dumneavoastră și ceea ce faceți pentru comunitățile în care vă desfășurați activitatea. Mulțumim pentru inițiativa de a aduce zâmbete pe fețele copiilor din școala noastră.

Prof. Alin Dobromirescu, directorul Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, din Peștișani: Pe lângă bucuria făcută copiilor, apreciem în mod deosebit inițiativa Fundației Carmistin de a contribui la creșterea gradului de conștientizare pentru o alimentație bună și sănătoasă pentru toți copiii și ne exprimăm convingerea că astfel de inițiative, atât de necesare, își vor găsi mereu loc în proiectele Fundației, căreia îi mulțumim pentru această zi frumoasă.

Despre Ziua Meselor Școlare

Ziua Internațională a Meselor Școlare este sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, ca o recunoaștere a importanței hranei în viața elevilor din toată lumea. Evenimentul evidențiază nevoia unei alimentații bune pentru toți copiii, indiferent de mediul sau circumstanțele creșterii și educației lor. Această zi promovează, totodată, obiceiurile alimentare sănătoase, subliniază legătura dintre alimentația de calitate, educație și o mai bună învățare și încurajează înțelegerea nutriției în școli.

În România, Fundația Carmistin a demarat campania în anul 2023, cu intenția de a crea, pe termen mediu și lung, o comunitate cât mai extinsă, care să împărtășească resurse materiale, experiențe și bune practici despre importanța pe care hrana o are în comunitățile școlare.

Despre Fundația Carmistin

Fundația Carmistin este parte a Grupului Carmistin, poziționat în prezent între primii trei producători de alimente din România, cu peste două decenii de experiență. Grupul cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale.

Obiectivul Fundației Carmistin pentru acest an este inițierea de proiecte de responsabiliatte socială cât mai variate, care să reflecte preocuparea fondatorilor Carmistin de a-și asuma un rol social pozitiv și cât mai activ în societate. Echipa noastră s-a implicat, în ultimii ani, în peste 500 de acțiuni de sprijin social, educațional, umanitar și de voluntariat, în special pentru copiii și comunitățile în care activăm și nu numai.

Mai multe despre proiectele și inițiativele Fundației Carmistin, aici:

https://carmistinfoundation.org/

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau