CEDO cere eliberarea imediată a lui Osman Kavala și declară condamnarea sa incompatibilă cu Convenția Europeană

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a cerut Turciei să îl elibereze pe Osman Kavala la cea mai apropiată dată posibilă și să elimine consecințele condamnării sale, după ce a constatat, cu 15 voturi la două, încălcări multiple ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea a decis că detenția sa a fost arbitrară, că procesul penal a fost afectat de deficiențe grave privind independența și imparțialitatea instanțelor și că măsurile luate împotriva sa au urmărit în principal pedepsirea și reducerea la tăcere a unui apărător al drepturilor omului.

Osman Kavala, om de afaceri și apărător al drepturilor omului cunoscut pentru implicarea în organizații neguvernamentale și inițiative privind cultura, reconcilierea istorică, mediul și societatea civilă, se află în detenție din octombrie 2017. El a fost inițial suspectat în legătură cu protestele din Gezi Park din 2013 și cu tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, autoritățile turce susținând că ar fi încercat să răstoarne guvernul și ordinea constituțională.

În aprilie 2022, Tribunalul penal nr. 13 din Istanbul l-a condamnat pentru acuzațiile legate de Gezi Park la închisoare pe viață agravată și a dispus menținerea sa în detenție. Hotărârea a fost menținută de instanța de apel în decembrie 2022 și de Curtea de Casație în septembrie 2023.

Noua hotărâre de la Strasbourg privește evenimentele ulterioare primei decizii CEDO din 2019 și confirmă concluziile formulate deja de Curte în două hotărâri anterioare. În decembrie 2019, CEDO constatase că suspiciunile care justificaseră arestarea inițială și detenția continuă nu erau rezonabile și ceruse eliberarea lui Kavala.

După ce Turcia nu a executat acea hotărâre, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a declanșat procedura specială privind neexecutarea unei hotărâri CEDO. În iulie 2022, Curtea a concluzionat că Turcia nu își îndeplinise obligația de a respecta decizia anterioară.

Cazul soluționat acum de Marea Cameră analizează ceea ce s-a întâmplat după acele hotărâri și dacă noua condamnare și continuarea detenției puteau fi considerate compatibile cu Convenția.

În privința libertății de exprimare și a libertății de întrunire și asociere, Curtea a analizat activitățile pentru care Kavala fusese acuzat și a concluzionat că participarea la dezbaterea publică, sprijinirea inițiativelor societății civile, activitățile de advocacy și sprijinul pentru manifestațiile pașnice din Gezi Park intrau în sfera drepturilor protejate de Convenție.

Instanțele turce au tratat însă aceste activități ca elemente ale unei infracțiuni extrem de grave fără să demonstreze participarea directă a lui Kavala la actele de violență comise de alte persoane. CEDO a considerat că răspunderea penală impusă în aceste condiții a fost vădit disproporționată și arbitrară.

Curtea a constatat și că dreptul penal turc a fost interpretat într-un mod imprevizibil, extinzând domeniul de aplicare al infracțiunilor dincolo de limitele care ar fi permis unei persoane să prevadă consecințele juridice ale comportamentului său. Din acest motiv, condamnarea pentru activități care țineau de exprimare și participare civică nu oferea protecția minimă împotriva intervențiilor arbitrare cerută de Convenție.

În privința procesului echitabil, Marea Cameră a identificat deficiențe grave atât în modul în care s-a desfășurat procedura, cât și în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor. Condamnarea s-a bazat, potrivit Curții, în mare parte pe inferențe contextuale și insuficient individualizate, în locul unei demonstrații directe a răspunderii lui Kavala pentru faptele pentru care a fost condamnat.

CEDO a plasat aceste probleme într-un context mai larg privind funcționarea sistemului judiciar din Turcia. Curtea a spus că există deficiențe structurale care afectează garanțiile de independență și imparțialitate și pot facilita influența directă sau indirectă a puterii executive asupra unor hotărâri judecătorești, în special în cauze cu o dimensiune politică sensibilă.

Aceste constatări au dus la concluzia că însăși esența dreptului lui Kavala la un proces echitabil a fost afectată.

Marea Cameră a ajuns la o concluzie la fel de severă în privința detenției. Întreaga perioadă de privare de libertate după hotărârea din decembrie 2019 a fost considerată arbitrară, deoarece nu se baza pe motive rezonabile care să urmărească unul dintre scopurile legitime recunoscute de Convenție.

Curtea a constatat și că autoritățile au acționat cu rea-credință, căutând alte temeiuri pentru menținerea detenției și pentru evitarea efectelor hotărârii anterioare. Nici executarea pedepsei pronunțate ulterior nu putea transforma detenția într-una legitimă, deoarece condamnarea fusese rezultatul unei proceduri pe care CEDO a calificat-o drept o negare flagrantă a justiției.

Una dintre cele mai importante constatări privește articolul 18 al Convenției, care interzice statelor să folosească restricțiile permise asupra drepturilor pentru alte scopuri decât cele pentru care acestea au fost prevăzute. Curtea a concluzionat că procedurile penale, detenția și condamnarea au fost motivate predominant de un scop ascuns.

Potrivit Marii Camere, acel scop a fost pedepsirea lui Kavala pentru rolul său în protestele din Gezi Park și pentru exprimarea opiniilor sale ca apărător al drepturilor omului și reducerea sa la tăcere. Faptul că detenția a continuat în pofida unei achitări pronunțate anterior la nivel național și a două hotărâri obligatorii ale CEDO a fost considerat o provocare deosebit de gravă pentru garanțiile esențiale ale statului de drept.

Curtea a constatat separat și încălcarea articolului 3 al Convenției, care interzice tratamentele inumane sau degradante. Problema a fost condamnarea la închisoare pe viață agravată fără existența unui mecanism de revizuire care să permită perspectiva eliberării.

CEDO a stabilit că o asemenea pedeapsă, fără posibilitatea revizuirii, este incompatibilă cu Convenția.

Consecința juridică cea mai importantă a hotărârii privește măsurile pe care Turcia trebuie să le ia acum. Marea Cameră a spus că menținerea lui Kavala în detenție după noua hotărâre ar reprezenta continuarea încălcărilor deja constatate, în special a dreptului la libertate.

Turcia trebuie, prin urmare, să asigure eliberarea sa la cea mai apropiată dată posibilă. Formularea este una obligatorie în cadrul articolului 46 al Convenției, care cere statelor să execute hotărârile definitive ale Curții.

Marea Cameră a mers însă mai departe decât simpla cerere de eliberare. Turcia trebuie să adopte cât mai repede toate măsurile adecvate pentru eliminarea consecințelor condamnării și pentru remedierea efectivă a încălcărilor.

Curtea precizează în rezumatul hotărârii că, din perspectiva Convenției, condamnarea penală trebuie considerată nulă. Aceasta nu înseamnă că CEDO anulează ea însăși formal o hotărâre a unei instanțe naționale prin mecanismul dreptului turc, dar stabilește obligația statului de a elimina efectele acesteia astfel încât încălcările Convenției să înceteze efectiv.

Curtea a insistat și asupra executării hotărârilor Curții Constituționale din Turcia. Nerespectarea lor poate, potrivit CEDO, compromite eficiența mecanismului intern de plângere individuală și poate submina însăși ordinea constituțională prin lipsirea persoanelor de aplicarea concretă a drepturilor recunoscute.

Hotărârea are o dimensiune mai largă decât situația individuală a lui Kavala. Marea Cameră spune că dosarul ilustrează o problemă sistemică și îl plasează într-un context marcat de detenția și urmărirea penală a opozanților politici, apărătorilor drepturilor omului și jurnaliștilor în baza unor infracțiuni interpretate foarte larg.

Această constatare face ca dosarul să fie relevant și pentru evaluarea mai largă a statului de drept în Turcia. Curtea nu formulează o concluzie generală că toate procedurile judiciare turce sunt lipsite de independență, dar identifică deficiențe structurale care pot afecta în special cauzele cu miză politică.

Hotărârea este definitivă deoarece a fost pronunțată de Marea Cameră, formată din 17 judecători. Rezultatul privind principalele încălcări și măsurile cerute Turciei a fost adoptat cu 15 voturi la două.

CEDO a acordat lui Kavala 70.000 de euro pentru prejudiciul moral și 43.342,57 euro pentru cheltuieli de judecată. Doi judecători au formulat opinii separate în dezacord cu majoritatea.

Executarea hotărârii va fi supravegheată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei. Acesta este organismul care urmărește dacă statele au luat măsurile individuale și generale necesare pentru respectarea hotărârilor definitive ale CEDO.

În cazul Kavala, acest mecanism are o importanță specială deoarece procedura de neexecutare a unei hotărâri a fost deja folosită anterior. Noua decizie a Marii Camere confirmă că măsurile luate de Turcia după prima hotărâre nu au eliminat încălcările, ci au continuat situația pe care Curtea o considerase incompatibilă cu Convenția.

Osman Kavala este în detenție fără întrerupere din 18 octombrie 2017. CEDO a cerut pentru prima dată eliberarea sa în hotărârea din decembrie 2019, iar în 2022 a constatat, într-o procedură specială de infringement, că Turcia nu executase acea decizie.

Condamnarea la închisoare pe viață agravată a fost pronunțată în aprilie 2022 în legătură cu protestele din Gezi Park și a devenit definitivă după deciziile instanței de apel și Curții de Casație.

Hotărârea Marii Camere din 25 august 2026 este definitivă și stabilește atât eliberarea la cea mai apropiată dată posibilă, cât și eliminarea consecințelor condamnării. Curtea consideră că dosarul evidențiază și probleme structurale privind independența și imparțialitatea sistemului judiciar în cauzele sensibile politic.