Autor: Bianca Voinea
Daniel Bran a intrat în afacerea familiei cu o bază deja construită, dar fără să știe exact cum să o ducă mai departe. Trecerea de la o generație la alta nu a fost lipsită de tensiuni, iar primele luni l-au obligat să învețe din mers.
„Eu am venit, am aterizat și nu știam de unde să încep. Acum, când îmi amintesc, zâmbesc, dar atunci plângeam efectiv. Primele șase luni, chiar primul an, a fost foarte greu”, povestește antreprenorul în cea de-a șasea ediție Income Summer.
În loc să rămână în limitele unui business de familie cunoscut mai ales pe plan local, Daniel Bran a început să construiască un brand capabil să concureze cu nume internaționale.
A plecat să își vândă produsele din portbagaj, a testat piețe și a încercat să înțeleagă ce îi lipsește unei băuturi românești pentru a atrage atenția în afara țării. Una dintre cele mai mari investiții de promovare a fost participarea la Bar Convent Berlin, unul dintre târgurile importante dedicate industriei băuturilor.
„Nu am vrut doar să facem act de prezență. Ne-am dus și am fost cel mai frumos stand și standul cu cea mai frumoasă poveste din tot târgul, iar acolo erau marile branduri internaționale”, spune Daniel Bran.
Prezența la un singur astfel de eveniment, împreună cu producția standului, a costat aproximativ 70.000 de euro. Este o sumă pe care compania a suportat-o singură, în timp ce concurenții din alte țări beneficiază de programe publice prin care își promovează produsele în străinătate.
„E frustrant când vezi Italia că vine cu toate brandurile și totul este subvenționat de stat. Eu, din start, plec cu un minus în lupta cu ei, pentru că ei sunt susținuți de stat, eu nu sunt. Eu trebuie să mă susțin singur. Dar, din doza mea de nebunie sau de curaj, merg înainte.”
Însă, eforturile făcute pentru a ieși pe piețele externe au început să aducă și rezultate concrete.
Vizibilitatea câștigată la târgurile internaționale a generat interes din partea distribuitorilor, însă a pus compania în fața unei alte provocări: producția nu poate susține toate comenzile care apar.
„Am o solicitare din America pentru Halloween, dar îmi trebuie două fabrici ieri, pe lângă ce am, ca să pot să livrez. Și nu am cum.”
Trecerea de la lupta pentru vizibilitate la problema capacității de producție arată cât de repede s-a schimbat miza afacerii. Iar antreprenorul mărturisește că a ajuns aici fără o pregătire formală în marketing sau vânzări, bazându-se pe ceea ce a învățat direct din industrie și pe felul în care a știut să își ajusteze deciziile din mers.
„Am fost un personaj care a furat meserie. La întâlnirile cu diferite personaje din industria asta am tăcut, am înmagazinat și, după aceea, încercam să văd ce a vrut să spună. Adaptarea cred că este superputerea mea. Eu am reușit să mă adaptez și să am fler.”
Povestea lui Daniel Bran, antreprenorul care încearcă să transforme un produs românesc într-un brand internațional, poate fi urmărită în noua ediție Income Summer.
Income Summer Edition revine în 2026 cu al cincilea sezon consecutiv și cu șapte ediții speciale dedicate unor întâlniri esențiale despre leadership, antreprenoriat, societate și viitor. Într-o perioadă în care lumea traversează una dintre cele mai profunde transformări din ultimele decenii, seria propune un exercițiu de luciditate, experiență și inspirație. Trăim într-o epocă marcată de războaie și tensiuni geopolitice, competiție economică globală, revoluția inteligenței artificiale, polarizare socială și o redefinire accelerată a relației dintre stat, economie și cetățean. În acest context, România se află, poate mai mult ca oricând, în fața unor alegeri fundamentale privind dezvoltarea, competitivitatea și propria identitate strategică. Income Summer Edition 2026 aduce în prim-plan opt lideri, antreprenori, mentori și personalități care au construit, au greșit, s-au reinventat și au reușit. Sunt oameni care au traversat perioade de incertitudine, au luat decizii dificile și au înțeles că, în vremuri complicate, caracterul, viziunea și capacitatea de adaptare devin resurse strategice. Vorbim despre leadership autentic, despre eșec și reziliență, despre risc și oportunitate, despre România și locul său într-o lume aflată în schimbare. Dar, mai ales, vorbim despre oameni și despre puterea lor de a transforma crizele în șanse și incertitudinea în direcție. Income Summer Edition 2026 nu este doar o serie de interviuri. Este o colecție de experiențe, lecții și perspective despre ceea ce înseamnă să construiești, să conduci și să mergi înainte atunci când lumea din jur pare să se schimbe mai repede decât oricând.
Realizator: Adrian Măniuțiu
Editor: Bianca Voinea
Regizor: Celestin Astăluș
DOP/Montaj: Dan Gecui
Producători: Antena 3 SA, Photomedia, EM360 Group, Big Dream Media
Daniel Bran reprezintă a treia generație a uneia dintre cele mai cunoscute familii din industria băuturilor spirtoase din România. CEO al Distileriilor Bran, el a transformat o afacere tradițională de familie într-un brand modern, cu recunoaștere internațională și prezență pe piețe externe importante. Cu un spirit antreprenorial autentic, construit prin experiență directă și intuiție, Daniel Bran a reușit să reinventeze produsele tradiționale românești pentru noile generații și să construiască un univers de brand original, bazat pe tradiție, creativitate și curaj antreprenorial.
Adrian Măniuțiu este jurnalist, antreprenor în comunicare, producător media și moderator de dezbateri economice și de politici publice. Născut la Cluj-Napoca, a studiat business și marketing în Germania, la Universitățile din Mannheim și Osnabrück, precum și în România, la Universitatea Babeș-Bolyai. După experiențe în investiții și dezvoltare imobiliară, a fondat EM360 Group, un grup de comunicare și producție media specializat în strategie, marketing, reputație și afaceri publice. Din 2012 este realizatorul emisiunii INCOME la Antena 3 CNN, iar din 2020 realizează rubrica permanentă de educație financiară din cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, la Antena 1. În 2019 a lansat EM360 Studio, dedicat producțiilor premium de business și leadership. Din 2025 este Trade Ambassador onorific al Comisiei Europene, iar în 2026 a realizat, împreună cu Invictus România și Statul Major al Apărării, documentarul „Eu sunt Invictus”, dedicat militarilor români răniți în teatrele de operații. Activitatea sa se desfășoară la intersecția dintre jurnalism, business și comunicare, având ca principale teme economia, leadershipul, tehnologia și transformările care modelează societatea contemporană. În ultimii ani, și-a concentrat activitatea asupra modului în care aceste schimbări influențează dezvoltarea României într-un context european și global, contribuind la consolidarea unei voci echilibrate și constructive a mediului de afaceri românesc în dezbaterea publică.



