Uniunea Europeană ar trebui să își coordoneze mai strâns acțiunile în Arctica și să finanțeze măsuri concrete pentru protejarea cablurilor submarine, supravegherea apelor nordice și răspunsul la amenințări hibride, recomandă trei cercetători într-un studiu realizat pentru Parlamentul European. Andreas Raspotnik, directorul High North Center al Universității Nord din Norvegia, a prezentat studiul Comisiei pentru afaceri externe la 1 septembrie 2026.
Pe scurt
-
Cercetătorii recomandă un centru permanent în Comisia Europeană care să coordoneze informațiile despre Arctica și să sprijine evaluarea efectelor politicilor UE asupra regiunii.
-
Propunerile de securitate includ echipe de intervenție rapidă, monitorizare comună și rute alternative pentru cablurile submarine.
-
Studiul cere includerea explicită a Arcticii în noua strategie europeană de securitate și un mecanism de coordonare UE–NATO pentru regiune.
-
Investițiile în transport, energie și materii prime ar trebui legate de protecția mediului, participarea comunităților locale și împărțirea beneficiilor.
-
Autorii propun cooperare mai strânsă cu partenerii nordici, schimbări privind lansările spațiale din Norvegia și finanțare stabilă pentru cercetare.
Andreas Raspotnik, Adam Stępień și Andreas Østhagen consideră că politica arctică a UE a funcționat până acum ca „o colecție de activități în desfășurare grupate sub o etichetă geografică”, fără o viziune strategică suficient de clară și o linie bugetară dedicată. Ei recomandă ca obiectivele europene în regiune să fie însoțite de responsabilități instituționale, finanțare și proiecte concrete. Cele opt recomandări reprezintă poziția autorilor studiului comandat de AFET. În prezentare, Raspotnik a cerut concentrarea eforturilor asupra Arcticii europene, unde UE are cea mai mare capacitate de acțiune, și o delimitare mai clară față de restul regiunii circumpolare.
Una dintre propunerile centrale este crearea unor echipe comune ale UE și țărilor nordice pentru intervenții rapide, care să reunească specialiști în reparații civile și militare, investigații cibernetice și răspuns juridic. Autorii recomandă și o structură europeană de monitorizare a Arcticii care să combine observațiile prin satelit, datele de identificare și poziționare a navelor și informațiile partenerilor. Investițiile în trasee alternative pentru cabluri submarine și în securizarea punctelor de conectare la țărm ar fi completate de finanțare pentru pregătirea comunităților în caz de întreruperi ale comunicațiilor și alte urgențe.
Pentru coordonarea acestor măsuri, cercetătorii cer ca Arctica să fie desemnată explicit drept regiune prioritară în noua strategie europeană de securitate. Ei propun ulterior un capitol arctic în Busola strategică, planul UE pentru securitate și apărare, și un mecanism de coordonare cu NATO, corelat cu activitatea Arctic Sentry și cu responsabilitățile comandamentului aliat din Norfolk pentru Atlanticul de Nord. Norvegia, Islanda, Groenlanda și Canada sunt indicate drept parteneri prioritari pentru cooperarea în securitate, supraveghere maritimă și pregătirea pentru urgențe.
Distincția dintre o politică și o strategie a fost contestată de Michael Gahler, din Partidul Popular European, care a apreciat că reacția europeană în sprijinul Danemarcei și Groenlandei a fost adecvată. El a cerut totodată mai multă atenție pentru apărarea Arcticii în fața agresivității Rusiei. Rihards Kols, din Conservatorii și Reformiștii Europeni, a pus sub semnul întrebării utilitatea unei politici de vecinătate nordică și a insistat asupra cadrului NATO pentru apărare; în răspuns, Raspotnik a precizat că propunerea sa de cooperare vizează Norvegia, Islanda, Groenlanda și Canada.
În interiorul Comisiei Europene, autorii recomandă un centru permanent de expertiză pentru Arctica, cu personal, buget și un mandat clar. Acesta ar reuni informații despre mediu, securitate, economie și cunoștințele populațiilor indigene. Propunerile europene cu efecte asupra regiunii, inclusiv cele privind energia, transportul, mineritul și comunicațiile, ar urma să fie evaluate sistematic din perspectiva consecințelor pentru Arctica.
Cooperarea externă ar primi un cadru nou, construit împreună cu Norvegia, Islanda și Groenlanda, cu posibila participare a Canadei și Regatului Unit. Cercetătorii propun alegerea a trei până la cinci priorități practice, dintre domenii precum securitatea maritimă, materiile prime, tranziția energetică, protecția civilă și conectivitatea. Finanțarea comună ar putea fi asigurată printr-un instrument dedicat în bugetul multianual 2028–2034 sau prin consolidarea programului existent pentru periferia nordică și Arctica.
În infrastructură, studiul recomandă modernizarea legăturilor feroviare și portuare dintre minele din Kiruna, Suedia, și portul Narvik, Norvegia, precum și un mecanism de granturi, împrumuturi și garanții pentru proiecte din nordul Finlandei, Suediei și Norvegiei. Sprijinul pentru extracție, prelucrare și energie regenerabilă ar trebui condiționat de protecția mediului, formarea forței de muncă și împărțirea beneficiilor cu comunitățile. Autorii cer participarea efectivă a populațiilor indigene și a locuitorilor la deciziile care îi afectează.
Limitele exploatării resurselor au fost ridicate explicit de europarlamentarul finlandez Ville Niinistö, din Verzi/ALE. El a întrebat dacă un proiect ar trebui oprit atunci când prejudiciile aduse populațiilor sámi și altor titulari de drepturi asupra terenurilor fac imposibilă acceptarea sa socială. Niinistö a cerut și ca adaptarea la schimbările climatice să nu reducă atenția acordată limitării încălzirii globale. Raspotnik a pledat pentru implicarea comunităților și dezvoltarea responsabilă a resurselor europene, fără să ofere un criteriu concret pentru oprirea unui astfel de proiect.
Dezbaterea a legat investițiile și de capacitatea regiunii de a păstra locuitori și de a atrage lucrători. Raspotnik a arătat că proiectele tehnologice și centrele de date au nevoie de oameni, într-o regiune unde tinerii pleacă spre orașe mai mari sau spre sud. El a cerut folosirea politicilor europene de dezvoltare regională pentru întărirea comunităților nordice.
Recomandările privesc și accesul centrului de lansare Andøya din Norvegia la programul european de comunicații securizate prin satelit IRIS². Potrivit studiului, regulile prevăd în principiu lansări de pe teritoriul UE, cu excepții justificate pentru amplasamente din afara Uniunii. Cercetătorii propun recunoașterea Andøya ca amplasament european eligibil și cofinanțarea centrului spațial arctic al Agenției Spațiale Europene propus la Tromsø. Pentru climă și cercetare, ei recomandă sprijin concret pentru adaptare, reducerea particulelor de carbon negru și cooperare științifică internațională finanțată în perioada 2028–2034.
Discuția despre relațiile cu partenerii nordici a inclus și pescuitul. Europarlamentarul danez Villy Søvndal a cerut UE să explice mai clar ce poate oferi Islandei, Norvegiei, Groenlandei și Insulelor Feroe în acest domeniu, după referendumul islandez privind reluarea negocierilor de aderare. David McAllister a amintit că autoritățile islandeze ceruseră UE să nu intervină în campanie și a anunțat o vizită a unei delegații AFET în Islanda la sfârșitul lunii septembrie.
Politica arctică europeană din 2021 a fost construită în jurul protecției climei și mediului, dezvoltării durabile și cooperării pașnice. Autorii apreciază că războiul Rusiei împotriva Ucrainei, schimbările în structurile de cooperare regională și aderarea Finlandei și Suediei la NATO au modificat condițiile în care această politică trebuie aplicată. Studiul, intitulat „Focus on the High North”, contribuie la discuția privind actualizarea politicii arctice a UE în 2026, iar McAllister a cerut ca noua comunicare să fie prezentată comisiei parlamentare în timp util.