Parlamentul European discută acces mai rapid la teste toxicologice pentru victimele supunerii chimice, înainte de depunerea unei plângeri

Victimele care suspectează că le-a fost administrată fără consimțământ o substanță ar trebui să poată ajunge rapid la servicii medicale și la recoltarea probelor, fără ca acest acces să depindă de decizia imediată de a depune o plângere penală. Aceasta este una dintre direcțiile proiectului de raport privind „supunerea chimică” examinat la 12 octombrie de Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen a Parlamentului European, FEMM, într-o dezbatere care încearcă să lege mai clar îngrijirea medicală, toxicologia și eventualele investigații judiciare.

„Supunerea chimică” descrie administrarea fără știrea sau consimțământul unei persoane a unor substanțe care îi pot modifica starea de conștiență, memoria, comportamentul sau capacitatea de reacție. Astfel de situații pot apărea în contextul violenței sexuale, dar problema pe care încearcă să o trateze raportul este mai largă: cum ajunge victima la îngrijire, cum sunt recoltate și păstrate probele și dacă sistemele medical și judiciar pot reacționa suficient de repede pentru ca informația relevantă să nu se piardă.

Timpul este una dintre dificultățile centrale ale acestor cazuri. Unele substanțe devin mai greu de identificat pe măsură ce sunt metabolizate, astfel încât intervalul dintre incident, prezentarea la un serviciu medical și recoltarea probelor poate afecta ceea ce mai poate fi stabilit ulterior prin analiză. Raportul parlamentar tratează de aceea toxicologia ca parte a răspunsului imediat oferit victimei și nu exclusiv ca pe un instrument al unei anchete penale deja deschise.

Această abordare ridică direct problema plângerii. O persoană poate avea nevoie de îngrijire și de conservarea probelor într-un moment în care nu este încă pregătită să decidă dacă vrea să intre într-o procedură penală. Dacă analiza devine accesibilă numai după o asemenea decizie, intervalul necesar poate afecta tocmai proba care ar putea fi utilă ulterior. De aici vine discuția din FEMM despre separarea accesului medical și toxicologic de obligația unei plângeri prealabile.

Franța testează deja un asemenea mecanism. De la începutul lui 2026, în mai multe regiuni, analizele medicale pentru suspiciuni de supunere chimică pot fi rambursate pe baza unei prescripții medicale fără ca persoana să fi depus mai întâi o plângere penală. Sistemul permite recoltarea și analiza într-un moment apropiat de incident, lăsând victimei posibilitatea de a decide ulterior dacă sesizează poliția.

Proiectul examinat de FEMM încearcă să ducă această problemă dincolo de soluțiile naționale și să stabilească unde există goluri comune la nivel european. În ședința din 12 octombrie au fost discutate accesul la testare, formarea profesioniștilor, colectarea datelor și orientarea victimelor către serviciile potrivite. Raportoarea dosarului este Emma Rafowicz, eurodeputată S&D din Franța, iar în absența ei poziția din proiect a fost prezentată în comisie de președinta FEMM, Lina Gálvez.

Uniunea Europeană are deja un cadru juridic care acoperă o parte a acestor situații. Directiva din 2024 privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice obligă statele să ofere victimelor violenței sexuale servicii specializate, inclusiv acces la examinări medicale și medico-legale, și prevede conservarea și documentarea probelor potrivit dreptului național. Serviciile specializate trebuie să fie gratuite și accesibile, iar victimele trebuie îndrumate fără întârzieri inutile către structurile care le pot oferi sprijin sau pot păstra voluntar probele.

Pentru infracțiunile de viol, directiva stabilește și că investigarea ori urmărirea penală nu trebuie să depindă exclusiv de existența sau menținerea unei plângeri din partea victimei. Statele membre trebuie să transpună aceste reguli până la 14 iunie 2027, dar textul european nu intră în detaliul unui protocol toxicologic dedicat supunerii chimice și nu stabilește aceeași procedură în toate statele pentru recoltarea, analiza și păstrarea probelor.

Diferențele apar astfel chiar de la primul contact cu sistemul. Într-un stat, victima poate ajunge direct la un serviciu medical sau la un centru specializat; în altul, traseul poate depinde mai mult de poliție sau de o sesizare formală. Cine poate solicita testarea, cine suportă costurile, ce laborator efectuează analiza și în ce condiții rezultatele pot fi folosite ulterior într-un dosar judiciar rămân chestiuni organizate în principal prin reguli naționale.

Un rezultat toxicologic nu stabilește singur existența unei infracțiuni. El poate demonstra prezența unei substanțe, dar circumstanțele administrării, lipsa consimțământului și răspunderea unei persoane trebuie stabilite prin alte probe și prin anchetă. În același timp, un rezultat negativ nu exclude automat existența unei fapte, pentru că detectarea poate depinde de substanță, de momentul recoltării și de metodele disponibile laboratorului. Aceste limite fac cu atât mai relevantă organizarea rapidă a răspunsului medical și medico-legal.

Raportul acordă atenție și profesioniștilor care întâlnesc primele astfel de cazuri. Personalul medical poate fi primul care observă simptomele sau primește relatarea victimei, însă drumul până la laborator, poliție, procuror sau serviciile specializate poate implica instituții diferite. Fără proceduri clare, recoltarea poate fi întârziată, iar victima poate fi obligată să repete aceeași relatare în fața mai multor servicii.

Directiva privind violența împotriva femeilor cere deja formarea profesioniștilor care intră în contact cu victimele. Raportul FEMM încearcă să ducă discuția către pregătirea specifică necesară în cazurile de supunere chimică, unde personalul medical trebuie să recunoască situația în care toxicologia poate fi utilă, iar sistemele de justiție trebuie să știe cum să păstreze și să folosească ulterior rezultatele.

O altă problemă este lipsa unor statistici comparabile. Același tip de incident poate fi înregistrat în state diferite drept violență sexuală, otrăvire, administrare de substanțe, agresiune sau sub altă clasificare, iar cazurile în care substanța nu mai este detectată pot să nu apară deloc în statisticile bazate pe confirmare toxicologică. În aceste condiții, diferențele dintre cifrele naționale nu descriu neapărat numai diferențe de prevalență, ci și felul în care sistemele detectează și clasifică aceste cazuri.

Dosarul continuă și o dezbatere mai largă purtată în Parlament privind consimțământul în cazul violenței sexuale. În aprilie, eurodeputații au cerut ca violul să fie definit pe baza absenței consimțământului și au inclus administrarea de substanțe printre circumstanțele care pot afecta capacitatea unei persoane de a consimți. Raportul aflat acum în FEMM mută discuția către ceea ce trebuie să se întâmple după suspiciunea unei asemenea fapte, înainte ca eventualele probe să nu mai poată fi recuperate.

Textul se află încă într-o etapă parlamentară timpurie. Poate fi modificat prin amendamente înainte de votul din comisie și, dacă este adoptat de FEMM, va putea ajunge ulterior în plen.

Fiind un raport din proprie inițiativă, el nu poate crea singur un sistem european obligatoriu de testare toxicologică. Poate însă stabili poziția Parlamentului asupra modului în care statele și Comisia ar trebui să trateze supunerea chimică și poate deschide calea unor cereri mai concrete privind testarea, serviciile pentru victime, standardele de pregătire profesională și colectarea datelor.