Ambasadorul SUA la NATO cere Europei să producă mai multe arme, pe fondul presiunii asupra industriei americane

Europa trebuie să își mărească propria capacitate de producție militară deoarece industria americană va fi solicitată în primul rând de necesarul forțelor armate ale Statelor Unite, a declarat Matthew Whitaker, reprezentantul permanent al SUA la NATO, la Warsaw Security Forum. Mesajul a fost susținut dintr-o perspectivă europeană de comisarul pentru apărare și spațiu Andrius Kubilius, care spune că Europa trebuie să fie pregătită să preia o parte mai mare din apărarea convențională și să dezvolte capacități strategice pe care astăzi le primește în mare măsură din Statele Unite.

Problema ridicată de Whitaker este diferită de simpla creștere a bugetelor pentru apărare. Statele pot aloca mai mulți bani și pot plasa comenzi, dar efectul militar apare numai când industria dispune de fabrici, personal, materii prime și lanțuri de aprovizionare capabile să livreze echipamentele.

Ambasadorul american a spus că o parte foarte mare din capacitatea industrială a Statelor Unite va trebui să răspundă cererii propriului aparat militar. În acest context, aliații europeni nu pot construi planuri de reînarmare presupunând că orice creștere a cererii poate fi acoperită prin achiziții suplimentare din SUA.

Whitaker a rezumat problema prin nevoia Statelor Unite de a avea aliați care dispun ei înșiși de capacitate de producție. O industrie europeană mai mare ar putea satisface o parte mai importantă a cererii continentului și, în același timp, ar extinde capacitatea totală a bazei industriale transatlantice.

Aceasta nu înseamnă că Washingtonul a anunțat închiderea pieței americane pentru cumpărătorii europeni. Declarația privește constrângerea de capacitate și ordinea nevoilor, nu o decizie privind suspendarea exporturilor. Contractele, termenele de livrare și prioritățile diferă în funcție de sistem, beneficiar și situația stocurilor.

Problema este deja vizibilă în mai multe categorii de echipamente. NATO și statele membre încearcă simultan să refacă stocurile consumate prin sprijinul pentru Ucraina, să îndeplinească noile obiective de capabilități ale Alianței și să pregătească forțe pentru un mediu de securitate în care necesarul de muniție, apărare aeriană, drone și alte sisteme este mult mai mare decât înainte de 2022.

NATO a transformat din acest motiv creșterea producției într-o prioritate separată de nivelul cheltuielilor. Strategia Alianței urmărește deschiderea sau extinderea liniilor de producție, comenzi pe termen lung, reducerea timpului necesar achizițiilor și cooperarea industrială dintre aliați. Ideea este ca majorarea bugetelor să genereze capacitate industrială durabilă, nu numai o competiție între state pentru un număr limitat de produse existente.

Kubilius a plasat aceeași problemă într-un context strategic mai larg. El susține că ascensiunea Chinei poate obliga Statele Unite să aloce mai multe resurse regiunii Indo-Pacific și că europenii trebuie să se pregătească pentru situația în care unele dintre capacitățile americane disponibile astăzi pe continent nu vor mai putea fi presupuse în aceeași măsură în toate scenariile.

Comisarul folosește termenul „strategic enablers” pentru capacități fără de care forțele convenționale europene nu pot funcționa la scară mare. Acestea pot include servicii spațiale, informații și supraveghere, comunicații, comandă și control, transport strategic și alte sisteme care permit forțelor să detecteze amenințări, să ia decizii și să deplaseze sau să folosească efectiv armamentul.

La Varșovia, Kubilius a indicat în special dependența europeană de capacitățile spațiale americane. Uniunea construiește propriile sisteme de comunicații securizate și încearcă să își mărească accesul la informații obținute din spațiu. IRIS², viitoarea constelație europeană securizată, este programată să înceapă furnizarea serviciilor din 2029, dar dezvoltarea unei arhitecturi spațiale complete pentru apărare presupune și sateliți, date, infrastructură la sol și capacitate de lansare.

Această abordare nu presupune înlocuirea NATO cu o structură europeană separată. Atât Whitaker, cât și Kubilius au plasat dezbaterea în conceptul unei Alianțe în care europenii preiau o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea convențională, în timp ce legătura transatlantică și rolul Statelor Unite rămân componente ale descurajării colective.

Tema este legată și de revizuirea globală a poziționării forțelor americane. Statele Unite examinează modul în care își distribuie forțele între apărarea teritoriului propriu, Europa, Indo-Pacific și alte regiuni. NATO a confirmat că această evaluare este în desfășurare și că aliații sunt consultați.

O revizuire a poziționării nu este echivalentă cu o decizie de retragere. Rezultatul poate presupune modificări ale numărului, localizării sau rolului unor forțe, dar la Warsaw Security Forum Whitaker nu a prezentat un nou plan de reducere generală a efectivelor americane din Europa.

Pentru europeni, incertitudinea privind rezultatul evaluării întărește însă argumentul pentru investiții făcute înainte ca eventualele schimbări să se producă. Construirea unei fabrici de muniție, dezvoltarea unui sistem de apărare aeriană sau lansarea unei constelații de sateliți necesită ani. Capacitățile care ar putea deveni necesare la sfârșitul deceniului trebuie comandate și dezvoltate cu mult înainte.

Acesta este și motivul pentru care problema comenzilor este diferită de problema banilor disponibili. Industria investește în noi linii atunci când are suficientă predictibilitate că vor exista contracte pe termen lung. Comenzile mici și fragmentate între multe modele naționale pot limita economiile de scară și pot menține costurile ridicate.

Uniunea Europeană încearcă să răspundă prin achiziții comune, sprijin pentru extinderea producției, împrumuturile SAFE și viitoarele instrumente din politica industrială de apărare. NATO urmărește același obiectiv din perspectiva capabilităților Alianței și a interoperabilității dintre state.

Cele două niveluri nu sunt identice. UE poate folosi bugetul, piața internă, politica industrială și finanțarea comună pentru a susține producția, în timp ce NATO stabilește cerințele militare și planurile de apărare ale Alianței. Creșterea capacității europene presupune ca aceste două procese să producă suficiente comenzi coerente pentru ca industria să investească.

Mesajul de la Varșovia este astfel mai precis decât ideea unei retrageri americane din Europa. Washingtonul spune că propria sa cerere militară limitează ceea ce poate fi presupus despre disponibilitatea producției americane pentru restul aliaților. Răspunsul cerut Europei este creșterea producției și a capacităților proprii, astfel încât relația transatlantică să depindă mai puțin de un singur furnizor industrial.