Uniunea Europeană nu ar trebui să răspundă relaxării reglementării bancare din Statele Unite prin reducerea cerințelor de capital pentru cele mai mari bănci europene, susțin Juan Mejino-López și Nicolas Véron într-un working paper publicat de Bruegel. Autorii spun că presiunea competitivă venită din SUA este reală ca temă politică, dar nu justifică o cursă de dereglementare care ar crește riscul sistemic.
Pe scurt
-
Bruegel analizează cerințele de capital pentru megabănci din UE și SUA.
-
Megabăncile UE analizate sunt BNP Paribas, Crédit Agricole, Santander, BPCE, Société Générale, Deutsche Bank și ING.
-
Megabăncile americane analizate sunt JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley.
-
La finalul lui 2024, cerințele pentru megabăncile americane erau, în general, mai stricte decât cele pentru megabăncile UE.
-
Autorii recomandă menținerea cerințelor de capital în linie cu Basel și reducerea fragmentării politicii bancare europene.
Documentul vine într-un moment în care politica bancară revine pe agenda Uniunii Europene, în legătură cu proiectul Savings and Investments Union și cu discuțiile despre competitivitatea sectorului financiar. Comisia Europeană este așteptată să prezinte un raport privind starea sistemului bancar al UE, iar propuneri legislative ar putea urma în 2027.
Bruegel se concentrează pe megabănci, adică bănci de importanță sistemică globală cu active de peste 1.000 de miliarde. În UE, această categorie include șapte grupuri: BNP Paribas, Crédit Agricole, Santander, BPCE, Société Générale, Deutsche Bank și ING. În SUA, autorii includ șase: JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley.
Alegerea acestei categorii este importantă deoarece megabăncile sunt cele care concurează cel mai direct peste Atlantic și au cea mai mare capacitate de a influența dezbaterea publică privind reglementarea bancară. La mijlocul lui 2025, cele șapte megabănci europene reprezentau împreună 66% din activele agregate ale filialelor băncilor UE în Statele Unite.
Autorii arată că, până la finalul administrației Biden, cerințele americane pentru megabănci erau în general peste standardele Basel, în timp ce cerințele europene au fost, în funcție de perioadă și subiect, mai apropiate de minim sau chiar sub nivelul deplin al cadrului Basel. Această diferență reflectă o practică americană mai veche de „gold-plating”, adică aplicarea unor reguli mai stricte decât standardul internațional minim.
La finalul lui 2024, cerințele minime privind solvabilitatea erau ușor mai ridicate, în medie, pentru megabăncile americane decât pentru cele europene. Diferența era și mai clară în cazul leverage ratio, unde cerințele și nivelurile efective erau semnificativ mai mari în SUA. Autorii subliniază că această comparație trebuie citită cu prudență, deoarece practicile europene de ponderare a riscurilor sunt, în general, mai permisive.
Working paper-ul citează și cercetări ale Băncii Angliei și BCE care indică cerințe mai ridicate în SUA decât în zona euro pentru băncile mari sau pentru grupurile sistemice. Autorii spun că aceste date contrazic afirmațiile potrivit cărora politicile americane ar fi fost mai blânde cu megabăncile decât cele europene.
Schimbarea apare după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Autorii descriu noile politici americane drept o combinație de dereglementare și reducere a capacității de supraveghere. În 2025, cerințele de capital pentru megabăncile americane au scăzut, în special prin modificări ale testelor de stres și ale leverage ratio. Astfel, diferența istorică dintre cerințele SUA și UE s-a redus puternic.
Bruegel spune însă că această schimbare nu înseamnă că SUA subminează deja UE. Autorii afirmă că, la acest moment, Statele Unite nu creează presiuni competitive „paralizante” pentru megabăncile europene și nu justifică o reducere europeană a cerințelor de capital. În același timp, ei descriu unele politici americane actuale ca „reckless”, deoarece reduc supravegherea și cresc riscul sistemic.
Un element separat este de-supervizarea. Autorii menționează reduceri semnificative de personal la autorități federale americane implicate în supravegherea financiară, inclusiv Federal Reserve, Office of the Comptroller of the Currency, Federal Deposit Insurance Corporation și Consumer Financial Protection Bureau. Pentru Bruegel, reducerea rapidă a capacității administrative a supraveghetorilor poate slăbi memoria instituțională și capacitatea de a detecta riscurile înainte ca acestea să producă pierderi.
Documentul pune această evoluție într-un context mai larg de risc pentru stabilitatea financiară. O supraveghere mai slabă a băncilor, a piețelor de capital, a auditului și a combaterii spălării banilor poate afecta încrederea în sistemul financiar american. Bruegel spune că efectele asupra stabilității nu pot fi cuantificate acum, dar tendința crește riscul sistemic nu doar pentru SUA, ci și la nivel global.
Pentru UE, autorii propun o cale diferită. Ei spun că soluția nu este reducerea capitalului băncilor europene, ci terminarea reformelor amânate prea mult timp: completarea uniunii bancare, integrarea răspunsului la crize, reducerea fragmentării politicii bancare și simplificarea cerințelor de capital fără dereglementare.
Fragmentarea internă rămâne una dintre principalele probleme ale sistemului bancar european. Chiar și în zona euro, există practici naționale care limitează circulația capitalului și lichidității în interiorul grupurilor bancare. Aceste bariere reduc eficiența pieței unice bancare și mențin capital blocat în anumite jurisdicții.
Bruegel susține că Single Supervisory Mechanism, coordonat de BCE, a fost un succes în supravegherea microprudențială a băncilor din zona euro. Autorii propun extinderea logicii de integrare către politica macroprudențială și răspunsul la crize. În practică, aceasta ar însemna mai multă decizie europeană asupra bufferelor de capital și o arhitectură comună pentru rezoluția bancară, garantarea depozitelor, sprijinul de lichiditate și tratamentul expunerilor suverane.
Autorii spun că cerințele europene de capital sunt prea complexe, dar nu pentru că nivelul capitalului ar fi prea mare. Problema este numărul mare de componente, buffere și reguli care se suprapun, uneori la nivel european, alteori la nivel național. Simplificarea ar trebui să reducă această „salată de buffere”, fără să slăbească reziliența sistemului.
Bruegel recomandă ca UE să rămână aliniată la cadrul Basel, cu excepția unei posibile discuții tehnice privind regulile de risc de piață. Autorii avertizează că abandonarea vizibilă a Basel de către UE ar slăbi statutul acestui cadru internațional și ar reduce capacitatea Europei de a promova stabilitatea financiară globală.
Documentul respinge ideea că alegerea este între stabilitate și creștere. Pentru autori, cerințele de capital mai solide nu au împiedicat succesul megabăncilor americane în ultimele două decenii. Dimpotrivă, perioada în care băncile americane au câștigat cotă și poziție globală a fost una în care cerințele de capital erau, în general, mai stricte decât în UE.
Concluzia Bruegel este că UE nu trebuie să aleagă „drumul jos” al dereglementării și slăbirii supravegherii. Calea mai bună este întărirea pieței bancare europene prin reducerea fragmentării interne, menținerea capitalului suficient și finalizarea uniunii bancare. O piață bancară europeană mai integrată ar permite grupurilor mari să folosească mai eficient capitalul, să concureze mai bine global și să rămână mai reziliente în crize.
Working paper-ul „European Union capital requirements on megabanks: the low road or the high road” a fost publicat de Bruegel în iulie 2026 și este semnat de Juan Mejino-López și Nicolas Véron.